Metro 2035 de Dmitri Gluhovski
Metro 2035 este al treilea roman dintr-o sagă cu un subiect inepuizabil: apocalipsa și viață firavă care rămâne după ea. În această serie autorul rus Dmitri Gluhovski ne duce în tunelurile metroului moscovit în care întunericul are o infinitate de nuanțe.
Seria Metro a devenit un reper al literaturii SF contemporane, fiind de asemenea o autentică poveste distopică care descrie meticulos și analizează societatea rusă contemporană.
Protagonistul acestei serii este Artiom, cu toate că apare doar în primul și ultimul volum ca personaj principal. În primul volum a salvat deja locuitorii metroului de la o catastrofă, dar în Metro 2035 problemele sunt diferite: conflictele ce încep să apară în subteran, fapt ce aduce în atenția tuturor că pentru a rezolva situația nu există decât o singură soluție: să revină la suprafață.
Recenzie serie Metro de Dmitri Gluhovski
Seria Metro urmează o poveste fascinantă și sinistră, tulburătoare și înspăimântătoare în același timp. Tocmai acest amestec de sentimente pe care lectură această ți le trezește este ceea ce face saga foarte diferită de toate celelalte cărți cu zombi și lumi post-apocaliptice pe care le-am citit.
În Metro 2033 descoperim un viitor post-apocaliptic în care a avut loc un război nuclear. La Moscova, oamenii au reușit să supraviețuiască refugiați în tuneluri și stații de metrou, iar în cei 20 de ani care au trecut de la război aceștia s-au organizat excelent. Stațiile de metrou s-au dezvoltat ca și cum ar fi orașe, fiecare cu o viziune și o ideologie proprie.
Am precizat deja în recenzia cărții Metro 2033 că eu nu am citit cărțile în ordinea apariției lor, ci am început cu Metro 2034, volum ce poate fi citit independent. Ne prezintă aceeași situație socială că în Metro 2033, iar întâmplările sunt localizate tot în subteranul moscovit. Chiar dacă are personaje diferite, Hunter, Homer și Sasha, povestea este legată, dar nu este o continuare ca atare. Abia spre sfârșitul volumului apare Artiom și începi să faci conexiunile.
Recenzie Metro 2035 de Dmitri Gluhovski
În Metro 2035 povestea continuă și Artiom, cel care a fost deja protagonistul în Metro 2033, va porni într-o misiune sinucigașă de a descoperi dacă ultimii supraviețuitori din tunelurile moscovite sunt cu adevărat singurii supraviețuitori.
Acest ultim volum al trilogiei Metro este poate cea mai realistă și mai bună carte a seriei, în care realitatea sovietică se oglindește atât de bine, fără a lasă loc la interpretări.
Chiar dacă nu îmi place politică și am prea puțină tangență cu subiectul, poți descoperi cu ușurință situații în care un regim totalitar asuprește cu brutalitate, îngrădind dreptul la cele mai importante valori precum libertatea individului, de exemplu.
Am mai spus ca sunt impresionată de felul în care autorul zugrăvește universul pe care îl creează. Nu îmi plac poveștile superficiale în care îți este greu să vizualizezi locul în care se desfășoară acțiunea. Metro 2035 abundă de detalii înfricoșătoare, menite să te ţină cu sufletul la gură. La suprafață există monștri adevărați, animale care au suferit mutații de la radiații și nu vor ezită să vâneze oamenii. Însă radiațiile au dat naștere și unor creaturi misterioase și întunecate, oameni siniștri și înfricoșători, cu sufletul de gheață și poftă de carne crudă… umană. Aceste creaturi au apărut și în primul volum al seriei și li se spunea Întunecații. Erau extrem de violente pentru că nu se înțelegeau cu oamenii și aveau un alt idol: Marele vierme. Dar Artiom, Miller și ceilalți din Ordin vor salva situația.
Personajul principal a evoluat și acum este mai matur în gândire și va trebui să facă față provocărilor fundamentale pentru supraviețuirea omenirii.
Gluhovski face din metroul rusesc o lume extrem de spectaculoasă! – Moscow Times
Modul în care scrie Gluhovski este interesant și oarecum atrăgător, fără a pierde esența genului SF sau pulsul narativ. Pentru el povestea protagonistului sau mutațiile dezvoltate nu sunt decât o scuză pentru a ne vorbi despre problemele care contează cu adevărat: politica și modul în care interacționează oamenii în momentele cele mai disperate ale naturii umane: egoismul şi eroismul.
Speranța și dorința de libertate îl vor face pe protagonist să iasă la suprafață într-o misiune de cercetare în jurul metroului, unde are să fie martor și victimă a atrocităților aprige, să cunoască prietenia înșelătoare într-un joc de puteri și entități ascunse care va fi dezvăluit în timpul călătoriei.
Acum va descoperi că toate orașele stații au fost obligate să setea izolate fără a putea comunica între ele, că bruiajele erau orchestrate de la suprafață și după ce fierbi de manie, descoperi că a fost un lucru oarecum bun. Războiul nu s-a terminat. Și instalațiile de bruiaj erau singură metodă de apărare în față altor țări. Cartea este plină de întorsături surprinzătoare și întâmplări care ne va crea toată suita de sentimente de care suntem capabili ca oameni.
Îndrăznești să descoperi cum ar putea fi viaţa după Armaghedon?
Cele trei volume ale seriei pot fi achiziționate în acest moment de pe libris.ro, unde sunt la ofertă de 2+1gratis. Practic plătești doar două cărți și obții toată seria.
Acum nu mai ai nicio scuză să nu îl însoţeşti pe Artiom!
Be the first to comment on "Recenzie Metro 2035 de Dmitri Gluhovski"