Trucuri pentru a face curățenie generală mai repede și mai eficient

sfaturi pentru curatenie
Share the joy
  • 17
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Trucuri pentru a face curățenie generală mai repede și mai eficient

Ultima lună de primăvară este pe cale să se sfârșească. Anul acesta vremea a fost atât de capricioasă încât eu parcă nici nu am simțit primăvara, tranziția pe care anotimpurile o făceau altădată, nemaifiind sesizabilă. Dar de câteva zile temperaturile au urcat simțitor și cu toții am trecut de la geacă direct la pantaloni scurți, așa că este momentul de rearanjat garderoba și făcut curățenia generală. Vă invit și pe voi să profitați de schimbarea anotimpului să deschideți ferestrele larg, împrospătând aerul și lăsând să între soarele în casă.

Orice schimbare de anotimp este un moment prielnic pentru a face o curățenie generală, dar vara este probabil cel mai bun moment, de aceea astăzi vin cu o selecție de trucuri pentru a avea spor și a termina totul în cel mai scurt timp.

Planificare și organizare

Știu că sună a clișeu, dar dacă începem să facem curat haotic, nu vom reuși decât să ajungem să mutăm lucrurile dintr-un loc în altul.

Cel mai eficient mod de a face curat este să împărțiți casa în „zone de atac”. Începeți cu cele care nu sunt curățate zilnic, cum ar fi zonele cele mai înalte precum tavanele, lustrele, deasupra dulapurilor sau rafturile de sus.Praful va cădea pe podea, așa că eu consider că cel mai bine începem curățenia de sus în jos pentru a evita ca praful să se așeze pe zonele curățate deja.

Nu uitați pereții și pe ei se așează praful, utilizați accesoriul de tapițerie al aspiratorului sau o perie cu mâner lung.

Ideal ar fi să facem curățenie în fiecare cameră separat. Astăzi una, mâine alta și tot așa… Mai ales că bucătăria sau baia au nevoie de mai multă atenție, dar și produse de curățat dedicate, precum cele de la Sano de exemplu, care sunt nu doar eficiente, dar și foarte accesibile.

Profitați de curățenia generală și scăpați de tot ceea ce nu mai folosiți. Donați, reciclați sau aruncați tot ce este vechi și în stare proastă. Nu va aglomerați și nu adunați lucruri că „poate va mai trebuie”.persoana la curatenie

Ușile, o poartă deschisă spre curățenie

Nu știu cum e la voi, dar la mine copilul lasă urme de degețele pe uși pentru că îi este încă incomod să ajungă la clanțe. De când a început pandemia și îi tot spun să se spele mereu sau folosim dezinfectant mâini, parcă nu se mai văd multe urme pe mobile sau uși, dar ușile sunt cele pe care le atingem zilnic, așa că nu trebuie să uităm de ele.

Eu am uși cumpărate dintr-un magazin de bricolaje, sunt din MDF infoliate și se spălă simplu cu apă și gel de duș neutru, dar pentru cele din lemn masiv se folosesc detergenți speciali.

Dacă aveți uși cu tăblii sau modele sculptate și au adunat praf care se vede urât, o periuță de dinți va fi un aliată puternic împotriva murdăriei.

Înlocuiți textilele şi totul va părea nou

Știu că în multe case nu se obișnuiește acest lucru, dar eu am perdele pentru anotimpul cald și perdele de iarnă, la fel cu am pături subțiri, din bumbac, pe care le folosesc vara și paturi groase, din lână, pe care le folosesc în anotimpul rece.

Ideal ar fi să înlocuiți textilele de iarnă cu cele mai răcoroase, în culori deschise, ce dau o notă de curățenie și prospețime. Înainte de a depozita accesoriile de iarnă, spălați-le și păstrați-le în pungi textile, astfel încât acestea să se usuce perfect.

Și covoarele pot fi strânse. Le puteți curată la o curățătorie sau dacă sunt curate, le presărați cu bicarbonat și apoi le aspirați bine. Se vor împrospăta culorile și nu vor avea miros urât.

Un truc genial pentru a face că un covor să redevină pufos în locurile unde stau picioarele patului sau dulapurile, este să punem un cub de gheață deasupra locului respectiv și să îl lăsăm să se topească. După ce se usucă, aspirăm bine și covorul își revine la formă inițială.

Curățați prizele și întrerupătoarele

Oricât am încerca să le păstrăm curate, acestea atrag praful și par că se murdăresc. Curățați-le mai întâi cu o cârpă umedă bine stoarsă și, dacă rămân pete, îndepărtați-le cu un tampon de bumbac înmuiat în puțin alcool. Dacă interiorul marginilor a acumulat murdărie, va trebui să scoateți rama cu o șurubelniță și să o curățați bine. Acest pas se face doar sub supravegherea unui electrician sau după ce ați întrerupt curentul din contor.

Ferestrele, ochii casei noastre

În general ferestrele acumulează mult praf și dacă mai dă o boare de ploaie, arată cu adevărat groaznic. Eu obișnuiesc să le spăl cu apă caldă și detergent de vase, apoi le șterg cu soluție specială pentru geamuri.

Geamurile termopan se curată foarte ușor, dar cele cu ramă din lemn, sunt mai migăloase. Dacă aveți din cele din urmă, ideal ai fi ca întâi să le aspirați bine, apoi să începeți să le spălați.
Apoi curăță podelele, aspiră canapelele folosind accesoriul special de tapițerie, insistând pe cotiere și pe spate și șterge-le cu o cârpă ușor umezită.

O bucătărie organizată, pare mai curatăsfaturi pentru curatenie

După ce punem camerele la punct, schimbăm garderoba și ștergem dulapurile în interior cu o cârpă umedă, e timpul să ne îndreptăm atenția spre baie și bucătărie, locurile pe care le curățăm ce mai des, dar care solicită mult atenția noastră.

Eu obișnuiesc să spăl dulapurile în interior la fiecare 2-3 luni. La mine în casă nu se gătește decât la aburi și la cuptor, astfel încât bucătăria nu este impregnată cu vapori de ulei. In acest mod păstrez și ordinea și am grijă să nu îmi expire conservele sau alte preparate.

Șterg fonturile cu o soluție cu amoniac, spăl hota, cuptorul și fața centralei și curăț bine deasupra dulapurilor și a frigiderului. Faianță am doar între blat și corpurile superioare, pe care o șterg cel puțin o dată pe săptămână.

Totodată nu obișnuiesc să păstrez pe blat nimic care să îndeplinească și funcție decorativă. Totul stă ordonat în sertare și dulapuri.

Băi vesele și luminoase

Prosoapele noi, albe sau în culori vesele, buchete de flori uscate și lumânările parfumate vor da un aer proaspăt băii.

Nu în cele din urmă nu uitați că plantele, pe lângă funcția decorativă, umezesc mediul înconjurător și purifică aerul. Profitați de curățenie și pentru a îndepărta praful care se acumulează pe frunze, ștergeți-le cu o cârpă moale umezită cu lapte.

Voi cum faceți curățenia generala? Aveți și alte trucuri pe care le folosiți?

  • 17
  •  
  •  
  •  
  •  

3 Comments on "Trucuri pentru a face curățenie generală mai repede și mai eficient"

  1. Claudia L Chivu | mai 15, 2021 at 5:43 pm | Răspunde

    Multumim pentru trucuri!

  2. Valeria Chertes | mai 16, 2021 at 12:10 am | Răspunde

    Multumim pentru trucuri.

  3. Anghelina Irina | mai 16, 2021 at 8:22 am | Răspunde

    Mulțumim pentru trucuri!

Leave a comment

Your email address will not be published.


*