Întâmpină sezonul rece cu imunitate maximă și calmează durerile în gât cu produse apicole
Toamna s-a instalat și pe meleagurile noastre intrându-și pe deplin în drepturi, îmbrăcând totul în haine ruginii și presărând vreme rea cu ploaie, vânt, frig și dimineți cu temperaturi sub zero grade. Nu mai e cale de întoarcere și oricât s-ar încălzi, în dulap nu mai e loc decât pentru umbrele, pulovere și jachete.
Sosirea toamnei este direct proporțională cu creșterea incidenței răcelilor, în special la cei mici care se întorc în comunitate și culeg toți virușii.
încă din septembrie apar primele răceli, una dintre cele mai frecvente boli din societatea moderna. Copiii, adulții și persoane în vârstă sunt afectați și principalele simptome ale răcelii precum tuse, dureri în gât și nasul înfundat, ne dau bătăi de cap.
Deși răceala nu este o boală care ar trebui să ne preocupe exagerat, multi dintre noi ne îndreptăm spre farmacie și primul lucru care ne vine în minte este să cumpăram antibiotic.
Însă răcelile sunt cauzate de tot tipul de viruși şi de bacterii, așadar nu există un tratament specific pentru a vindeca această boală. Putem urma doar o serie de recomandări pentru a evita contaminarea și răspândirea și desigur putem apela la produse apicole Apidava pentru a atenua simptomele supărătoare.
Produsele Apidava se pot cumpăra de pe www.honey-land.net. Dar, bineînțeles, ele pot fi achiziționate și din diferite alte magazin online sau fizice, cu produse apicole, naturale (precum Farmaciile Bebe Tei, magazinele tip plafar Floare de Colt și RemediaVert).
Ce să faci când răcești şi ce să iei pentru imunitate
Gâtul dureros este primul simptom al răcelii. Cei mici refuză să mănânce, devin mofturoși și agitați. Cu toții am avut dureri în gât în această perioadă a anului, dar când e vorba de copii, durerea pare să se amplifice și cu totii cautam solutii pentru a alina durerea în gât.
Ceaiurile călduțe cu miere ajută foarte mult. În plus o felie de lămâie strecurată în ceșcuță aduce un aport de vitamina C, care sprijină imunitatea.
Apidava ne propune un produs excepțional pentru susținerea imunității: mierea de mană. Acest sortiment de miere se distinge prin aportul de excepție pe care îl reprezintă pentru sănătatea noastră, prin conținutul foarte bogat in vitamine si minerale.
Despre mierea de mană Apidava, un elixir pentru sănătate și frumusețe, am mai vorbit pe blog. Calitățile curative ale acestui sortiment de miere pot fi puse în balanţă cu mierea de Manuka.
Cu proprietăți antiseptice extraordinare, mierea de mana este indicata în afecțiunile respiratorii și când suntem răciți, fiind ideală și pentru tratarea anemiilor, afecțiunilor stomacului, dar și în afecțiuni dermatologice, inflamatorii și ale sistemului imunitar.
Mierea de mană nu trebuie să lipsească toamna din dieta noastră zilnică pentru că o imunitate de fier poate fi obținută cu ajutorul ei!
Mai închisă la culoare, cu nuanțe verzui sau roșiatice și cu un gust pronunțat, mierea de mană se diferențiază de celelalte tipuri de miere printr-un conținut foarte bogat în proteine și aminoacizi, uleiuri esențiale, acizi organici, enzime, vitamine și minerale. Este un produs rar, extrem de sănătos. Are foarte multe proprietăți speciale, fiind ideala și pentru tratarea anemiilor, răcelilor, afecțiunilor stomacului, dar și în afecțiuni dermatologice, inflamatorii și ale sistemului imunitar.
Realizata de albine din sevele pe care le găsesc pe diferiți arbori, precum bradul, molidul, frasinul, arțarul, fagul sau stejarul, mierea de mana mai este cunoscuta și sub numele de miere de pădure. Pentru a o obține, apicultorii își deplasează stupii in zonele de pădure. Astfel, atunci când mierea este 100% de mana, ea nu conține deloc polen.
Ce sa faci când te doare gâtul
Pentru a alina o durere în gât trebuie sa păstrați mucoasele hidratate. Cu siguranță ai observat că durerile de gât par să se agraveze dimineața. Acest lucru se datorează faptului că gâtul se usucă în timpul nopții pentru ca glandele salivare își atenuează producția și reflexul de a înghiți este și el redus la minim.
Bomboanele fără zahăr în variantele cu anason și cu eucalipt sunt nu doar savuroase, îndulcite cu miere, ci stimulează producerea de salivă și ajuta la menținerea gâtului hidratat, în timp ce aduc un aport suplimentar de vitamine. De asemenea este important să bei multe lichide, întotdeauna călduțe.
Proprietățile eucaliptului
Eucaliptul este considerat leacul bolilor respiratorii, iar drajeurile de la Apidava adună toate proprietățile acestuia. În plus le aduc și pe cele ale mierii, calmând durerea în gât.
Din frunzele proaspete de eucalipt, care au o aromă puternic mentolată, se obține uleiul eteric. Bogat în flavonoide, taninuri, rezine, cumarine, ceară, piperitona extractul din frunze de eucalipt are efecte antiseptice, expectorante și sudorifice, astringente, hemostatice, cicatrizante, emoliente, antiastmatice, digestive, antinevralgice, antireumatice.
Proprietățile anasonului
Anasonul este o plantă aromatică erbacee, cu multiple proprietăți benefice pentru sănătatea noastră.
Consumat în cantități reduse stimulează secreţiile glandelor salivare, are calități expectorante și este ușor antiseptic, calmând durerea în gât.
Tu cum ai grija de imunitatea ta și a celor dragi și cum îți calmezi durerile în gât?
Eu îmi calmez durerile de gat cu miere și propolis.