Cum curățăm spațiile interdentare, punctul de pornire al multor probleme stomatologice
Termenul de sănătate orală se referă la toate aspectele legate de sănătate și funcționalitatea gurii noastre, în special a dinților și a gingiilor. O dantură frumoasă, pe lângă faptul că ne permite să mâncăm, să vorbim și să râdem plini de încredere, este principalul indicator al sănătății noastre și trebuie să fie constant îngrijită pentru a nu prezența infecții care pot cauza carii dentare, inflamația gingiilor, pierderea dinților și desigur, halena: respirația urât-mirositoare.
Însă uneori placa bacteriană care se depune în spațiile interdentare sau în spatele dinților, sub limbă, este cea care cauzează o respirație urâtă și inevitabil duce la apariția cariilor.
Odată cu rutina de îngrijire orală, periajul dinților înlătura placă bacteriană depusă pe suprafața exterioară a dintelui, dar spațiile interdentare în care periuța de dinți nu are acces rămân infestate de bacteriile care erodează suprafața smalțului producând în cele din urmă apariția cariilor.
Periajul corect, efectuat cu o periuță de dinți normală, curăță doar 60% din placa bacteriană depusă pe dinte, dar pentru a curăța restul este recomandat utilizarea unui dispozitiv care poate pătrunde în spațiile minuscule aflate între piesele dentare.
De-a lungul timpului am folosit fie ață dentară fie irigatorul bucal însă la ultima consultație stomatologică medicul mi-a explicat că până nu intervin mecanic, cu o periuță interdentară, nu voi curată niciodată perfect spațiile dintre dinți.
Multă vreme am crezut că ața dentară este cel mai eficient mod de a curată acele spații, însă nu am luat niciodată în calcul că dinții și măselele nu sunt perfect plane și de fapt nu curățam decât o suprafață extrem de mică cu ajutorul aței dentare. În plus pot leza gingia în încercarea de a curăța mai bine.
Pentru spațiile dintre piesele dentare cea mai recomandată alternativă este periuța interdentară, un dispozitiv a cărui scop este să curețe perfect, fără să rănească.
Așadar atunci când există spații deschise între dinți este recomandată utilizarea periilor interdentale care vor elimina perfect rămășițe de mâncare și placa bacteriană, iar pentru această rutină a îngrijirii orale eu am ales produsele Curaprox.
Sonda Curaprox pentru măsurarea de spații interdentare
Pentru o igienă corectă este esențial că înainte de toate să alegeți dimensiunea corectă a periuțelor interdentare în funcție de anatomia spațiilor, iar Curaprox vă pune la dispoziție un mic dispozitiv numit sonda masurare spatii interdentare cu ajutorul căruia veți achiziționa periuța interdentară care vi se potrivește.
Alegerea periuței nu e mare filosofie, practic după ce montezi sonda pe mânerul unei periuțe, nu trebuie decât să o introduci în spațiul interdentar. Cât intră sonda, până la ce culoare, acea culoare de periuță interdentară o folosești.
Acest lucru este important deoarece dacă peria trece fără dificultate, curățare nu este eficientă, iar în caz contrar, dacă am ales o perie foarte mare în raport cu mărimea spațiului interdentar ar putea deteriora marginea gingiilor.
Așadar sonda este folosită pentru alegerea corectă a periuțelor interdentare Curaprox, cu ajutorul codului de culori.
Periuțe interdentare Curaprox
Aceste periuțe interdentare Curaprox se adaptează chiar și celui mai îngust spațiu interdentar, iar gama CPS Prime cuprinde 5 mărimi care se adaptează pentru 95% dintre spațiile interdentare.
Filamentele Cural®, fire chirurgicale ultra subțiri și foarte rezistente, dau calitatea excepțională a periuțelor interdentare Curaprox.
Utilizarea celor mai subțiri periuțe este necesară atunci când spațiile interdentare sunt foarte închise sau foarte înguste, precum ale mele. Pentru fiul meu de zece ani, care are dantura în formare am ales cu ajutorul sondei o periuță interdentară mai groasă, deoarece la el toți dinții sunt încă despărțiți de spații care se vor închide cu trecerea timpului.
În plus o singură persoană poate folosi 2-3 mărimi de periuțe interdentare, pentru că nu toate spațiile dintre dinți sunt egale.
De menționat că utilizarea unei periuțe interdentare nu modifică în vreun fel spațiile dintre dinți.
Periuțele interdentare Curaprox pot fi achiziționate în seturi asortate sau Kit de buzunar pentru periuțele interdentare. Acestea vin cu un mâner care ușurează folosirea periuțelor și facilitează rutina de curățare.
- Sistemul click înseamnă că puteți folosi mânerul dumneavoastră favorit într-un mod ușor și eficient pentru a combate cariile, gingivitele și bolile parodontale.
Calitatea periutelor din gama Curaprox CPS Prime, face că o singură mișcare să fie suficientă pentru a curăța: introduceți o singură dată, scoateți și gata!
Curaprox periuțe interdentare părerea mea
La mine în casă se pune mare preț pe îngrijirea orală, așadar nu avem probleme grave, însă de când folosesc periuțele interdentare por spune că se cunoaște în primul rând dimineața, când te trezești cu gust de pastă de dinți în gură. Practic folosirea acestor periuțe minuscule, împreună cu periile de dinți Curaprox și pastele de dinți cu gust exotic, elimini orice urmă de placă bacteriană și halenă nu mai are cum să apară.
Sunt foarte fericită că și puștiul meu a înțeles cât de importantă este folosirea tuturor mijloacelor de îngrijire a danturii și le folosește cu drag. Acum sunt mai sigură că niciodată că dinții săi sunt protejați 100% și cariile nu vor apărea prea devreme.
Tu cum ai grijă de dantura copilului tău?
Foarte interesant ,nu am văzut până acum.
Interesant articolul. Mulțumim pentru recomandare.