Bringo, aplicația care te ajută să economisești timp și bani – Testată în Carrefour Suceava
Cumpărăturile sunt o rutină cu care trebuie să ne confruntăm cu toții cel puțin odată pe săptămână. Dacă sunteți în stare să mergeți la supermarket doar odată la câteva zile, consider că acest lucru este o adevărată realizare pe care eu personal nu o pot atinge. Și asta pentru că locuiesc la 10 minute de mers pe jos față de hypermarketul Carrefour și pentru mine aici este locul unde îmi fac coșul zilnic fără să fiu nevoită să umplu cămara cu rezerve, unde mai pui că profit de prețurile mici, oferte fulger, fac mișcare pentru a păstra tonusul organismului și uneori îmi place să mă plimb prin galeria comercială pentru că magazinele din incită practică prețuri excelente.
Totuși, se întâmplă uneori să fie necesar să cumpărăm ceva mai special care de obicei nu este pe lista de cumpărături zilnice și atunci este nevoie de o soluție salvatoare, precum aplicația Bringo pe care tocmai am descoperit-o și care m-a uimit și satisfăcut atât de mult, încât am decis să îi dedic un articol pe blog.
Bringo Carrefour – aplicație de cumpărături online
Așadar, ieri, pe nepusă masă, am fost invitată la o zi onomastică a unei colege de serviciu. Mie nu-mi plac lucrurile pripite, nici surprizele, iar invitația căzută fulger pe când dădeam cu aspiratorul m-a indispus total. Și asta nu pentru că a venit inoportun, ci pentru că trebuia să îmi aleg o rochie potrivită din garderoba, să o asortez cu pantofii care erau prin cine știe ce cutie și bineînțeles să calc hainele soțului și ale copilului, mai era de făcut duș, aplicarea makeup-ului și coafatul părului… NU AVEAM CADOUL și trebuia să fiu în cel mult 2 ore la un anumit local în celălalt capăt al orașului.
Pentru cei care nu mă urmăriți, căsuța Dark Passion este în Suceava unde în acest moment circulația este cumplită din cauza unor lucrări de modernizare la podul de peste răul care străbate orașul. Deja era aglomerat și se circula bară la bară în sensul în are trebuia să mergem și cum sărbătorită era prietena mea era exclus să îi plasez soțului sarcina de a cumpără cadoul.
Salvarea mea a venit din partea aplicației Bringo, lansată în 2015, o app pe care o găsiți fie în Google Play pentru android, fie în App Store pentru dispozitivele Apple.
Bringo îți permite să faci cumpărături online în Carrefour și alte magazine, cumpărături pe care să le primești acasă în maxim 90 de minute de la plasarea comenzii.
De ce să faci cumpărături prin aplicația Bringo
Poate nu te-ai gândit, dar telefonul te poate ajuta cu această sarcină ingrată de a merge la cumpărături, dar mai ales de a economisi timp și bani.
Din toate aplicațiile pe care le-am testat vreodată, Bringo este de departe cea mai bună. Are un design plăcut este super resposive și foarte bine organizată, produsele sunt perfect detaliate și meniul nativ și foarte eficient.
Aplicația am instalat-o în mai puțin de 2 minute, am ales să mă loghez cu contul de Facebook, (dar ai posibilitatea de a folosi contul Google sau adresa de mail) și după doi pași de identificare am așezat primul produs în coș: cadoul pentru prietena mea.
Aplicația este extrem de intuitivă și poți caută produsul dorit sau poți naviga între diferitele secțiuni ale supermarketului fără să te încurci în sarcina de a crea o listă de cumpărături.
Toate produsele sunt foarte bine organizate în diferite submeniuri, astfel încât navigația este mult mai simplă și mai productivă. De asemenea are funcția de căutare care funcționează excelent, dar și o funcție de scanare a codului de bare, adică dacă ai un produs în casă, poți scana codul de bare și aplicația identifica produsul în magazin.
Eu chiar am profitat și pe lângă cadou am mai adăugat și câteva mărunțișuri pentru casă.
Bringo, aplicația care te ajută să economisești timp și bani
Între momentul când am plasat comanda și momentul când am avut produsele în casă, au trecut doar 20 de minute. Practic, când livratorul Bringo a sunat la ușa, eu încă nu eram hotărâtă ce rochie să îmbrac. Rapiditatea m-a uimit peste măsură și am zis primul WOW…
Agentul livrator Bringo, o doamnă foarte amabilă și drăguță, mi-a adus produsele cumpărate până în bucătărie… de două ori WOW!!!
Totodată poți vedea în orice moment care e stadiul comenzii, unde se află cel care îți va livra produsele și chiar ai opțiunea de a vorbi cu el. În plus vei fi sunat în cazul în care unul dintre produsele alese are mai multe gramaje sau are diferite detalii care trebuie clarificate.
Ei bine este și un al treilea WOW pentru că aplicația îți dă posibilitatea în momentul plasării comenzii să alegi cum plătești: cash sau cu cardul. Fabulos, nu-i așa? Eu am ales să plătesc cu cardul pentru că nu mă așteptăm să fac cumpărături în acel moment și banii care îi aveam în portofel nu acopereau cumpărăturile.
Ce să vă mai zic? Experiența mi s-a părut ireală, uneori o comandă pizza durează mai mult de jumătate de oră, iar Bringo a ajuns într-un timp record. Data viitoare cumpăr pizza din Carrefour :)).
Noi am ajuns la local doar cu 10 minute întârziere din cauza traficului, însă dacă nu aveam posibilitatea să comand prin Bringo, cele 2 ore până la începerea evnimentului nu îmi erau îndeajuns pentru pregătiri și pentru cumpărături.
Bringo îți dă posibilitatea de a comanda din mai multe magazine simultan. Eu am testat-o doar pentru Carrefour, însă mi se pare o soluție genială la care mi se pare că voi apela foarte des.
In mod normal costul de livrare este 19,99 lei, dar prima comanda de peste 100 lei are transport gratuit si mai sunt si diverse campanii cu transport gratuit. Timpul câștigat este neprețuit!
Bringo este o aplicație genială care te ajută să faci cumpărături fără să te ridici de pe canapea și ai toate avantajele de a comandă direct de pe telefon din confortul locuinței tale.
Ieri am fost atât de uimita încât nu am făcut un clip sau măcar câteva fotografii cu doamna care mi-a adus comanda.
Nu va mai spun că pentru prietena mea am ales un coş cadou care a venit foarte frumos ambalat, că pur și simplu l-am scos din cutie și l-am luat cu noi.
Te invit sa testezi și tu aplicația descărcând-o pentru dispozitivul tău de la acest link
Bringo face cumpărăturile în locul tău! Folosește-l cu încredere!
Be the first to comment on "Bringo, aplicația care te ajută să economisești timp și bani – Testată în Carrefour Suceava"