Tarta RAW cu crusta de curmale și umplutură de avocado și lime

Tarta RAW cu crusta de curmale și umplutură de avocado și lime
Share the joy

Tarta RAW-vegetariană cu crusta de curmale și umplutură de avocado și lime

Nu știu să vă spun când am devenit fascinată de bucătăria vegană și vegetariană, nici când am început să colecționez astfel de rețete, dar vă garantez că aceste dulciuri nu doar că au o imagine spectaculoasă, dar sunt absolut delicioase. Astfel, fără prea mare efort și fără să dai drumul la cuptor poți avea o tartă care să obțină toată admirația oricărui pretențios.

Rețeta de astăzi a pornit de la un clip al celebrului canal Tasty și am adaptat-o la ce aveam prin casă, dar pe blog mai am încă o tarta asemănătoare, tot cu produse de la Sanovita, care sunt naturale, din materii prime nemodificate genetic și foarte accesibile la preţ.

În plus dacă achiziționați produsele online transportul este gratis pentru orice comandă de peste 150 lei, iar codul darkpassion va aduce 15% reducere la orice comandă.

Tarta RAW cu crusta de curmale și umplutură de avocado și lime

Tarta RAW cu crusta de curmale și umplutură de avocado și lime

Tarta RAW cu crusta de curmale și umplutură de avocado și lime – mod de preparare

Răcoroasă cât nu vă pot spune, delicioasă de te lingi pe degete, cu o cremă delicată ca mătasea și parfumată că o adiere exotică, e o joacă de copil la preparat!

Nu încingi cuptorul, nu umpli bucătăria de faină, ai nevoie doar de un blender și jumătate de oră de timp liber.

Ingrediente pentru o formă cu diametru de 20 cm (8 porții) – baza tartei

  • 100 g migdale
  • 170 g curmale fără sâmburi
  • 50 g fulgi de cocos ( eu am avut cocos proaspăt)
  • 150 g fulgi de grâu cu tărâțe
  • 2 linguri de lapte de nucă de cocos
  • 2 linguri unt de cocos
  • 1 linguriță extract de vanilie
  • 1 vârf linguriță sare

Toate acestea se pun în robotul de bucătărie și se amestecă bine până obținem o masă ușor omogenă, sfărâmicioasă, asemănătoare cu cea de la cheesecake.

Turnam toată această compoziție într-o formă unsă cu unt de cocos sau tapetată cu hârtie de copt și formăm baza tartei, pe care o punem la frigider până pregătim crema.

Tarta RAW cu crusta de curmale și umplutură de avocado și lime

Crema de avocado și lime

  • 2 fructe de avocado coapte
  • 150 ml unt de cocos
  • 2 linguri făină de cocos sau o lingură de amidon
  • coajă rasă de la o lime
  • 200 ml suc de lime
  • 150 ml miere ( pentru varianta vegan se folosește sirop de arțar)
  • 50 ml lapte lapte de cocos
  • 1 lingură de extract de vanilie

Așezați totul în blender și amestecați până obțineți o cremă netedă și fină, cu ingredientele complet omogenizate. Culoarea spectaculoasa este data de avocado și lime. Imediat ce taiati avocado trebuie să turnați sucul de lămâie pentru că se oxidează repede. Prin oxidare, își schimba culoarea și tarta nu va mai ieși la fel de frumoasă.

Tarta RAW cu crusta de curmale și umplutură de avocado și lime

Tarta RAW cu crusta de curmale și umplutură de avocado și lime

Se toarnă umplutură în crustă și se întinde într-un strat uniform.

Decorați tarta cu fulgi de nucă de cocos și frunze de mentă, dacă doriți.

Răciți timp de cel puțin 3 ore sau până când crema se încheagă complet. Făină de cocos are putere mare de absorbție. Astfel crema rezultată se încheagă, astfel încât pare un ganache ce se poate tăia cu cuțitul.

Pentru că este o rețeta ușor de făcut, iar gustul este divin, m-am gândit să v-o arăt la #miercureafaracarne și să vă invit să o încercați.

Și cum orice desert este precedat de cel puțin un fel de mâncare, vă invit la ”miercurea fără carne” a lui Daniel, unde se servesc CLOMPI și alte bunătăți.

Tarta RAW cu crusta de curmale și umplutură de avocado și lime

Be the first to comment on "Tarta RAW cu crusta de curmale și umplutură de avocado și lime"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*