Evolve Engineering, specialiști în servicii proiectare instalatii și consultanţă
Domeniul construcțiilor reprezintă unul dintre sectoarele care arată cu acuratețe nivelul de dezvoltare a unei țări. În România acest sector are activitatea mai restrânsă în anotimpul friguros, dar încă se construiește mult și unele zone sunt în continuă expansiune. Cum suntem în ultima lună de iarnă, una dintre cele mai blânde din ultimii ani, construcțiile și-au continuat ritmul trepidant cu lucrările de interior și instalațiile.
În domeniul arhitecturii, construcția este arta tehnică de a ridica clădiri și infrastructuri, care înainte de a fi finalizate, trebuie să aibă un proiect și o planificare predeterminată. De altfel o construcție „la roșu” reprezintă cel mai mic pas spre un edificiu impunător, deoarece procesul de construcție este împărțit în mai multe faze care sunt asociate cu diverse alte sectoare.
Așadar, prin definiție, sectorul construcțiilor este identificat cu ansamblul de operațiuni și activități care se desfășoară pentru ridicarea și finalizarea unei clădiri, indiferent dacă vorbim de infrastructuri publice, industriale sau civile. Acestea trebuie să fie în conformitate cu proiectarea efectuată anterior de tehnicieni specializați în domeniu de inginerie a construcțiilor.
Cauți specialiști în servicii proiectare instalatii și consultantă? Alege-i pe cei de top!
Clădirea propriu zisă constă în structuri fixe, apoi urmează alte etape efectuate de companii specializate. Cea mai înțeleaptă alegere din acest sector este Evolve Engineering SRL, o companie de top în proiectarea de instalaţii, în consultanţă tehnică şi asistenţă tehnică.
Poziționați ca unii dintre cei mai cunoscuți în domeniul de servicii proiectare instalatii , în care își desfășoară activitatea încă din anul 2009, Evolve Engineering SRL se ocupă de proiectarea instalațiilor începând cu faza de studiu de fezabilitate sau autorizare de construire, până la realizarea detaliilor de execuție a instalațiilor sanitare, instalații de limitare și stingere a incendiilor cu hidranți interiori și exteriori, sprinklere și drencere, instalații termice de încălzire și aer condiționat, instalații electrice atât interioare și exterioare, instalații de detecție, semnalizare și alarmare incendiu.
Știm cu toții că toate sistemele de distribuție și colectare a energiei și a fluidelor care fac parte din clădire se numesc instalații, cele principale fiind electrice și sanitare. Dacă acum foarte mulți ani în urmă nu existau proiecte fixe, astăzi instalațiile din interiorul unui edificiu, indiferent de scopul final, trebuie să respecte niște reglementări stricte. Datorită acestui fapt este recomandat să apelați la cei mai cunoscuți din domeniu precum cei de la Evolve Engineering a căror portofoliu ii recomandă cu prisosință.
Importantă instalațiilor într-un edificiu
Majoritatea instalațiilor dintr-o clădire sunt structurate într-un mod similar: pornesc de la o rețea publică de furnizare: apă sau electricitate, ajung la case printr-o legătură principală, trec printr-un contor care măsoară costurile individuale ale fiecărui serviciu și sunt distribuite printr-o rețea internă în punctele în care este necesar.
Printre condițiile generale care trebuie luate în considerare la proiectarea instalațiilor sanitare pentru o casă se numără:
- Proiectarea instalațiilor sanitare a unei clădiri ce trebuie realizată și autorizată de o companie care se ocupă cu astfel de servicii, în deplină coordonare cu proiectantul. Astfel se ia în considerare în timp util cele mai potrivite condiții pentru amplasarea serviciilor sanitare, a conductelor și a tuturor elementelor care determină traseul de conductele.
- Instalațiile sanitare trebuie amplasate în coordonare cu arhitectul, astfel încât acestea să nu compromită elementele structurale în asamblarea lor și în timpul vieții lor utile.
- Specialistul va anticipa și va ține cont de aparatele electrodomestice și instalațiile sanitare care vor fi racordate la sistemul de apă ținând cont de spațiile minime necesare pentru utilizarea, curățarea şi întreținerea acestora.
Instalațiile sanitare sunt împărțite în mai multe categorii, iar proiectare acestora va fi atent realizată de specialiștii de la Evolve Engineering:
- instalaţii de alimentare cu apă rece şi apă caldă de consum;
- instalaţii de canalizare ape menajere, meteorice;
- instalaţii de stingere cu hidranţi, sprinklere şi drencere.
Servicii proiectare instalatii electrice
Utilizarea energiei electrice este atât de răspândită încât nu am putea concepe viața fără ea. Desenul instalației electrice este ușor și constă în linii simple și utilizarea simbolurilor convenționale. Însă nu este suficient să aveți grijă de unitatea și echilibrul compoziției consumatorilor, pentru că în funcție de finalitatea clădirii putem avea de a face cu mai multe tipuri de rețele.
Elementele unei instalații electrice sunt și ele extrem de importante și nu se limitează doar la conectarea la rețea, formată dintr-o linie care conectează rețeaua generală cu instalația electrică a edificiului. Instalațiile electrice se împart în următoarele categorii:
Instalaţii electrice de curenţi tari care reglementează:
- de iluminat interior şi exterior;
- de prize şi forţă;
- de protecţie, paratrăsnet şi prize de pământ;
Instalaţii electrice de curenţi slabi precum ar fi:
- instalaţie structurată voce-date
- sisteme şi instalaţii de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu;
- sisteme de securitate şi supraveghere video;
- sisteme de control acces şi pontaj.
Instalaţii ce folosesc energie regenerabilă precum panouri fotovoltaice, panouri solare și pompe de căldură.
De ce ai nevoie de o companie specializată în proiectare instalații și consultanță tehnică?
Pentru toate tipurile de instalații HVAC, sanitare sau electrice, atât din sectorul civil cât și din cel industrial este nevoie de proiecte complexe, de ce mai înaltă calitate, atent realizate în conformitate cu reglementările actuale. Totodată ai nevoie de specialiști care se adaptează rapid bugetului, timpului și cerințelor clienților.
Evolve Engineering anticipează nevoile clienților, pliindu-se pe cerințelor acestora, oferind soluții tehnice și economice ideale, respectând costul, calitatea și termenul de predare.
Timpul acordat etapelor de proiectare este respectat cu strictețe, Evolve Engineering acționând cu integritate în orice situație, pentru a oferi posibilitatea livrării unui proiect complet pentru o construcție nouă sau existența, reabilitări, reamenajări de spații și schimbări de destinație.
Din portofoliul lor fac parte următoarele servicii și pachete de servicii, oferite la nivel național precum și în diverse locații din străinătate:
- studii de prefezabilitate și fezabilitate;
- servicii de consultanţă tehnică;
- expertize tehnice pentru: instalaţii HVAC, instalaţii sanitare şi instalaţii electrice;
- expertize pentru instalaţiile cu rol de protecţie la incendiu;
- servicii de proiectare pentru modernizarea şi reabilitarea instalaţiilor;
- As-Built;
- verificarea proiectelor pentru instalaţii HVAC, sanitare sau electrice realizate de specialişti atestaţi MLPAT;
- realizarea documentaţiei pentru obţinerea autorizaţiilor de construire şi avizelor apă-canal, electric, aviz ISU.
Be the first to comment on "Evolve Engineering, specialiști în servicii proiectare instalatii și consultanţă"