Prostatosalm, o alternativă eficientă a medicinii ayurvedice pentru afecțiunile prostatei

afecțiunile prostatei
Share the joy

Prostatosalm de la Ayurmed, o alternativă eficientă a medicinii ayurvedice pentru afecțiunile prostatei

Sănătatea este bunul cel mai de preţ pe care îl poate avea o persoană dar, din păcate este și lucrul pe care majoritatea dintre noi îl preţuim cel mai puţin. Dacă am fi mai atenţi cu organismul nostru şi în loc să tratăm, am preveni, ar fi mult mai puţini bolnavi la uşile cabinetelor medicale. Dar în general conştientizăm cât de mult am greşit abia atunci când medicul de familie nu poate rezolva problema noastră cu o simplă reţetă şi suntem îndrumaţi spre un medic specialist.

Pe site-ul Ayurmed.ro am ajuns într-o zi când după un set de analize care trebuiau să fie mai mult de rutină, tatăl meu s-a trezit cu o suspiciune de boală prostatică. Astfel după ce s-a prezentat la medic acuzând dureri de rinichi şi o infecţie urinară, rezultatul analizelor a devenit o ameninţare , PSA a ieșit 8.2, valori cu mult peste normal. Bineînţeles toţi ne-am speriat şi gândurile sumbre nu ne mai dădeau pace. Am început să ne documentăm cautând un tratament alternativ până la rezultatul biopsiei.

Numărul persoanelor aflate în situaţia lui este alarmant de mare. Până în acel moment nici nu știam că printre cele mai dese afecțiuni ale bărbaților se numără bolile prostatei. Iar numărul celor care suferă de aceste afecțiuni este în continuă creștere. Afecțiunile prostatei alterează în mod sever calitatea vieții, ele putând cauza anxietate și depresie, pe lângă disconfortul fizic. Adenomul de prostata este o afecțiune frecventă a sexului masculin, întâlnită într-un procent de 10 la sută la bărbații în jurul vârstei de 40 de ani și peste 70 la sută la bărbații de peste 80 de ani… Din păcate şi tratamentul este de cele mai multe ori depășit, învechit sau ineficient.

Medicina ayurvedica, o alternativă eficientă

tratament prostataDar dacă ar există ceva care să facă bine? Dacă am găsi un tratament care să îmbunătăţească toate simptomele… da ați citit bine, toate… căci pe lângă hiperplazie benignă de prostata pe care o are tatăl meu… la cei 60 de ani s-au mai adunat și altele… o hernie de disc operată, două vertebre fisurate în urmă unei căzături urâte şi alte dureri articulare care îngreunează anii de argint ai parinţilor noştri.

Un tratament eficient pentru prevenirea și ameliorarea bolilor de prostată îl au cei de la Ayurmed. Este vorba despre Prostatosalm, cel mai puternic produs adjuvant în afecțiunile prostatei.

Remediu special pentru protejarea prostatei, tabletele de Prostatosalm ajută la reducerea neplăcerilor cauzate de volumul crescut al prostatei, printre care se numără urinarea frecventă și dureroasă, scăderea performanței sexuale etc. De asemenea, acest remediu ayurvedic detoxifică organismul, eliminând toxinele din rinichi, sprijină sistemul imunitar și protejează celulele și țesuturile de stresul oxidativ.

Prostatosalm – proprietățile plantelor din compoziție

Întotdeauna va spun că natura are răspuns la toate întrebările și leac pentru diverse afecțiuni. Din toate timpurile omul a apelat la plante pentru a aduce echilibru și a reda vitalitatea organismului.Prostatosaml de la Ayurmed Ingrediente

  • Dovleacul de exemplu, are nenumărate întrebuințări dovedite științific. Semințele de dovleac au un conținut bogat de zinc, iar uleiul are proprietăți curative datorita conținutului ridicat de acizi grași nesaturati. Uleiul extras din semințele de dovleac susține funcționarea sistemului reproducător, crește fluxul urinar, îmbunătățește circulația sanguină pelvină. Zincul, are rol important în susținerea imunității, integrității țesuturilor, ADN-ului și ARN-ului și încetinește procesul de îmbătrânire celulară.
  • Vetiveria zizanioides (Ushira) – susține circulația sanguină, funcțiile sexuale și eliminarea bacteriilor și fungilor de la nivelul căilor urinare.
  • Piper cubeba (Cubeb) oferă organismului toți fitonutrientii din fructe ce cresc diureză și scad inflamația epiteliului căilor urinare. Crește circulația sanguină. Are acțiune antioxidantă (neutralizează radicalii liberi endogeni și exogeni) datorită conținutului bogat în polifenoli.
  • Ienupărul are substanțele bioactive, iar extractul din fruct susține diminuarea numărului bacteriilor de la nivelul prostatei și cailor urinare în caz de infecții, litiaza sau alte afecțiuni de natură infecțioasă de la nivelul apatului urinar. Susține fluxul urinar normal.
  • Bergenia lingulata (Paashaanbhed) – fitonutrientii din rădăcina cresc diureza și inhibă procesul de cristalizare și creștere a cristalelor de oxalat de calciu la nivelul sistemului urinar. Crește nivelul de eliminare a magneziului prin urină.

afecțiunile prostatei

Rezultate după o cură cu Prostatosalm

După vizite la medicii de specialitate, un tratament cu antibiotic și regim adecvat, fără alimente iritative precum murăturile la oțet, condimentele foarte iuți, prăjelile etc, tatăl meu a început să ia Prostatosalm. Cu ajutorul acestor tablete în scurt timp a început să se simtă mai bine și nu s-a mai pus problema unei operații de prostată.

Desigur că și rezultatul biopsiei a fost în regulă, dar toți bărbații sunt afectați de problemele prostatei mai devreme sau mai tarziu, pentru că odată cu trecerea timpului, datorită eforturilor și a altor factori inflamatori, glanda prostatică se mărește. Cu Prostatosalm poate fi ținută sub control fără a afecta și alte organe și fără efecte adverse cum se poate întâmpla în cazul medicamentelor care pe lângă ulei de dovleac, palmier pitic și celelalte ingrediente naturale, conțin diverse substanțe farmaceutice care afectează într-un mod sau altul, buna funcționalitate a organismului.

Consumat cu regularitate, Prostatosalm are rol protector curativ pentru sănătatea prostatei sau afecțiunile prostatei deja instalate. Pentru a fi eficient și a resimți efectele acestui supliment alimentar, tratamentul trebuie urmat în cure de câteva luni, dar pe langă afecţiunea principală, Prostatosalm vindecă şi celelalte boli de care poate suferi cineva sau afecțiuni care sunt la debut şi la fel ca toate tratamentele ayurvedice, poate preveni afecţiuni viitoare.

Tatăl meu ia aceste suplimente deja de peste doi ani. Se simte foarte bine, simptomele s-au atenuat, iar frecvența urinării a revenit la normal.

*** Așa cum subliniez în fiecare postare, vă atrag atenția că acest articol este descrierea unei experiențe personale, în cazul acesta este vorba de tatăl meu. Înainte de a începe orice tratament trebuie să vă adresați mai întâi medicului personal.

Vă invit să vizitați site-ul Ayurmed.ro şi să alegeţi tratamentul potrivit pentru afecţiunile dumneavoastră sau al celor dragi vouă.

Sanătatea nu are preţ, deci ingijiţi-o cum se cuvine!

AyurmedDespre Ayurmed

Produsele marca Ayurmed se adreseaza tuturor tipurilor de consumatori, tineri sau persoane in varsta, femei sau barbati, copii sau adulti. Datorita faptului ca sunt naturale, produsele marca Ayurmed nu creaza dependenta si nu au efecte adverse.

Toate suplimentele alimentare naturale din plante ayurvedice, sub forma de tablete si siropuri, marca Ayurmed, sunt avizate de Institutul National de Cercetare – Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare (IBA) prin Serviciul National pentru Plante Medicinale, Aromatice si Produse ale Stupului (S.N.P.M.A.P.S) – Bucuresti.

Be the first to comment on "Prostatosalm, o alternativă eficientă a medicinii ayurvedice pentru afecțiunile prostatei"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Dark Passion
Privacy Overview

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.

Puteți ajusta toate setările cookie-urilor navigând în filele din stânga.