Vânătorii de comori 4 – Primejdii în vârful lumii, recenzie carte

Vânătorii de comori - Primejdii în vârful lumii
Share the joy

Vânătorii de comori 4 – Primejdii în vârful lumii, recenzie carte

Întotdeauna mi-au plăcut cărţile. Am evadat între paginile lor unde am găsit liniştea, am descoperit secrete sau am învăţat câte puţină istorie cochetand cu fantezia. Anii au trecut şi am încercat pe cât posibil să îi insuflu şi copilului meu dragostea pentru citit şi cum am văzut că poate da pagininile cu degetuţele sale mici, i-am cumpărat tot felul de cărţi.

La început am admirat „pozele” apoi am trecut la capitolul întrebărilor, iar acum nu pot să-i smulg cartea din mâini până nu o termină. Cu greu o lasă pentru a-şi face temele, atât este de pasionat şi de curios.

Cum s-a născut pasiunea? Alegându-i cărţi potrivite, întrebându-l ce ar vrea să citească şi încurajându-l să deschidă uşile cunoaşterii.

Astăzi vă vorbesc despre o nouă carte pentru copii, volumul 4 din Vânătorii de comori Primejdii în vârful lumii, pe care am primit-o de la libris.ro.

Libris.ro este o librărie online în care veți găsi titlurile cele mai noi scoase de sub tiparele diverselor edituri. Multe dintre cărți sunt la reducere, cu preţuri mai mici decât în altă parte.

Pe site mai puteți găsi jocuri educationale în acest moment la oferta 2+1 gratis, precum și diverse accesorii rafinate pentru fiecare iubitor de slove.

Vânătorii de comori – Primejdii în vârful lumii

Autor(i): James Patterson, Chris Grabenstein
Editura: Corint
An apariţie: 2017
Număr pagini: 416

Vânătorii de comori - Primejdii în vârful lumiiDespre James Patterson, autorul principal v-am mai povestit. Nouă ne place foarte tare stilul relaxat şi amuzant, perfect adaptat puştilor de 10 ani.

Acesta a scris multe romane pentru copii, având mai multe cărţi-bestseller de top decât orice autor în viaţă, vândute în peste 300 de milioane de exemplare.

Vânătorii de comori este o serie ce povesteşte intre paginile sale aventurile fraţilor Kidd, care rămân singuri în primul volum când, după dispariţia mamei în condiţii misterioase si tatăl lor dispare de pe vas în mijlocul unei furtuni pe mare.

Primele 3 volume descriu aventurile adolescenţilor în căutarea părinţilor şi totodată continuând pasiunea acestora de vâna comori pierdute prin lume. La sfârşitul volumului 3 familia Kidd se reunește şi pornesc cu toţii în aventura vieţii lor, vânătoarea celei mai mari comori.

Descriere

Familia Kidd nu s-a dat niciodată în lături de la o vânătoare de comori!
Cea mai tare aventură a lor îi poartă pe membrii familiei Kidd pe urmele unei comori pierdute în Arctica de gheaţă!
Când cel mai mare jaf din istorie are loc la Moscova, familia Kidd se grăbeşte să salveze situaţia – dar în loc să fie luaţi în seama, membrii acesteia sunt acuzaţi că ar fi autorii jafului. Comoara furată trebuie recuperată cât mai repede şi Beck şi Bick Kidd sunt la un pas de a fi aruncaţi într-o închisoare din Rusia pentru o infracţiune pe care nu au comis-o. Vor găsi ei tezaurul inestimabil în mijlocul Arcticii îngheţate?
Şi cel mai important – vor reuşi să scape cu viaţă?

Primejdii în vârful lumii, recenzie carte

”Primejdii în vârful lumii” ridică puţin nivelul şi dacă primul volum a fost destul de copilăros, iată ca povestea ne aruncă într-o lume mai primejdioasă care pune în pericol viaţa protagoniștilor.

Acest volum a apărut în primăvară acestui an la Editura Corint Junior şi a fost în top 10, printre cele mai comandate cărţi de la târgul de carte din această vara. Pe blog găsiţi recenziile celorlalte trei volume pe care fiul meu le-a citit cu mare plăcere.

După aventurile celor 4 prin diferite zone ale lumii, povestite cu lux de amănunte de Beck şi Bick, capul familiei Kidd pleacă într-o călătorie secretă pentru a afla unde au ascuns Iluminaţii cea mai mare comoară a tuturor timpurilor.

Să nu credeţi că se liniştesc punând pălăria de aventurieri în cui. Aflaţi în Florenţa, află că nişte tablouri dintr-un muzeu rusesc dispar şi se hotărăsc să pornească în căutarea lor. Tablourile, 4 la număr sunt de o valoare inestimabilă ceea ce trezeşte furia în sufletul lui Beck, admiratoare şi iubitoare de artă şi de frumos.

Cele 4 tablouri semnate de autori celebri precum Leonardo da Vinci, Caravaggio, Giorgione şi Rembrandt au dispărut în condiţii misterioase, fiind declarat jaful secolului, ceea ce trezeşte suspiciune în familia Kidd.

Dar de aici şi până la o încurcătură zdravănă, nu e decât un pas şi Bick şi Beck se trezesc în închisoare acuzaţi de furtul operelor de artă.

Comportamentul gemenilor este neschimbat, provocând scenete la fiecare pas. Însă trecând de toate ironiile se împacă completându-se perfect unul pe celălalt.

Tommy este singurul care pare că nu se maturizează. Dedicat „vânătorii” de fuste continuă să încerce să facă fetele să îi cadă în plasă cu replici prăfuite şi răsuflate, fapt ce stârneşte o avalanşă de glume vizavi de istetimea sa… sau lipsa acesteia.

Storm este fenomenul familiei. Inteligentă peste măsură, cu o memorie fotografică de invidiat, tânăra pare să ştie toate secretele din lume, creierul sau conţinând toate informaţiile echivalente unei biblioteci imense. Geniu nativ este un personaj pe care toţi copiii să îl ia exemplu.

În goana după recuperarea comorilor pierdute, familia Kidd sudează legăturile dintre ei mai strâns că niciodată. Fiecare personaj este mai puternic în preajma celorlalţi, iar aventurile lor sunt credibile şi palpitante.

Toată seria este compusă din volume grafice, cu ilustraţii de excepţie şi replici amuzante. Fiul meu le reciteşte cu plăcere ori de câte ori are un pic de timp liber.

Romanul se termină cu un nou mesaj cifrat, care mie mi-a lăsat impresia de … va urma.

Oare fraţii Kidd vor reuşi ? Dar tu cititorule, ai curaj să îi însoţeşti în aventurile lor?

2 Comments on "Vânătorii de comori 4 – Primejdii în vârful lumii, recenzie carte"

  1. Ce carte draguta!

  2. Autorul este preferatul copiilor

Leave a comment

Your email address will not be published.


*