Misterul din Hanul Pungașilor de Kate Milford – recenzie

Misterul din Hanul Pungașilor, de Kate Milford
Share the joy

Misterul din Hanul Pungașilor de Kate Milford

Cât citește copilul tău? Dacă pe mine m-ar întreba cineva acest lucru și i-aș spune că abia reușesc să îi smulg cărțile din mână, probabil nu m-ar crede.

Ei bine copilul meu citește foarte mult și nu pentru că îl oblig eu, ci pentru că îi place, iar când alegem cărți de pe raftul targulcartii.ro, cu greu îmi rămâne un loc în coșul virtual și pentru mine.

Poate vă întrebați cum se poate una ca asta într-o eră a tehnologiei în care copiii au tot felul de gadget-uri sofisticate și preferă super eroii de pe ecranele acestora. Ei bine, nu e un secret, am ales întotdeauna cărți atrăgătoare și le-am lăsat la îndemână. Nu i-am spus că trebuie să le citească, ci doar le-am așezat pe raftul de jos al bibliotecii.

Copiii sunt curioși din fire și tind să cerceteze toate lucrurile la care ajung, astfel răsfoind pagină după pagină și descoperind lumea magnifică dintre coperțile cărților, vor fi fascinați de tărâmul văzut dincolo de cuvinte și își vor dori să îl viziteze tot mai des.

Multe dintre cărțile pe care le citim, au recenziile pe blog. Iar titlurile din librăria și anticariatul online targulcartii.ro au prețurile mult mai mici decât oriunde. În preajma Crăciunului am găsit aici cărți reduse cu 85%, fapt pentru care tolba moșului a fost foarte generoasă.

Misterul din Hanul Pungașilor de Kate Milford – recenzie

Cartea de astăzi este superbă. O poveste cu mult suspans, mistere, secrete, răufăcători și desigur eroii principali: doi copii. Așadar vă invit să descoperiți un minunat roman de aventuri despre un han vechi, care se află într-un oraș de contrabandiști numit Nagspeake.

Misterul din Hanul Pungașilor, de Kate Milford a apărut la Editura Corint și face parte din seria ”Aventură și mister”. Noi avem foarte multe cărți Corint Junior, tocmai pentru că acestea sunt foarte bine realizate, cu detalii atent conturate, coperți colorate, cartonate și desigur cele mai interesante povești. De altfel la targulcartii.ro găsești foarte multe titluri de la aceasta editură, astfel încât nu mai ai nicio scuză dacă vrei sa ii cumperi copilului tău cărți și în altă parte ți se par prea scumpe.

Hanul Pungașilor este un han foarte vechi, ce străjuiește coasta unui deal, înconjurat de o pădure deasă. Departe de ochii curioșilor, în pustietatea sălbatică, bătrânul han cu un trecut misterios a devenit locul de întâlnire al proscrișilor societății.

Greenglass House este condus acum de doi administratori simpatici, domnul și doamna Pine. Ei au un băiat, Milo, a căror trăsături arată de departe că nu este copilul lor biologic, însă la han nimeni nu suflă o vorba că ar fi adoptat. Aceștia sunt întotdeauna ocupați cu întreținerea hotelului, așa că Milo și părinții săi așteaptă cu nerăbdare vacanța de Crăciun în care hotelul este de obicei înghețat… la propriu și la figurat…

Misterul din Hanul Pungașilor, de Kate Milford

Misterul din Hanul Pungașilor

În apropierea sărbătorilor, aceștia se pregătesc să petreacă în tihnă, însă pe când aranjau toate cele necesare, iată că la vechiul han dau năvală niște personaje stranii. Acest lucru este foarte ciudat, deoarece hanul vechi și dărăpănat nu prea avea vizitatori în timpul iernii, iar peste an călătorii obișnuiți nu deschideau nici ei ușa prea des.

Rând pe rând se cazează aici tot felul de personaje și mai mult că niciodată camerele hanului sunt toate ocupate… și asta în plină iarnă. Pe măsură ce fiecare contrabandist ocupă camera sa, hanul se umple cu un amestec ciudat de oameni tineri și bătrâni și toți vin cu povestea lor unică despre istoria Greenglass House.

Milo și Meddy, fata bucătarului, încep să observe toate lucrurile ciudate care se întâmplă și vor să dezlege misterul acestor vizitatori neașteptați.

Când unul dintre contrabandiști aruncă o bucată de hârtie, Milo o deschide pentru a găsi o hartă ciudată. El crede că această îi va duce la o comoară misterioasă îngropată sub pereți dărăpănați ai hanului.

Cei doi pici dezleagă treptat ițele celei mai misterioase întâlniri a pungașilor, după ce tot felul de lucruri mărunte încep să dispară și copiii se pun pe cercetat.

Ei descoperă că fiecare vizitator ascunde un secret… și fiecare secret este legat de hanul în care stau cu toții.

Cartea se adresează segmentului de vârstă 10+, iar fiul meu a fost foarte încântat de ea și a citit-o cu sufletul la gură.

Pe lângă aventurile celor doi, autorul aduce în atenție relațiile familiale. Misterul din Hanul Pungașilor este o carte perfectă pentru ca cei mici să înțeleagă cât de importantă este dragostea celor din jur, respectul și familia. Milo evoluează de la un băiețel timid, fără prea multă încredere în forțele sale, la un copil dezghețat la minte, ce deslușește cu agerime mister după mister.

Aceasta carte este un pic cam lungă, față de cărțile pe care i le cumpăram până acum copilului meu, chiar și capitolele sunt mai lungi, dar cum puștiul meu are aproape 10 ani a sosit momentul să trecem la următorul nivel al dificultății lecturii.

Dacă sunteți un fan al misterelor și aventurii, Misterul din Hanul Pungașilor poartă între paginile sale o poveste interesantă. Personajele sunt atent creionate, iar firul poveștii devine o călătorie captivantă, care va lasă un zâmbet pe buzele tuturor.

Update – a aparut volumul continuarea aventurilor: Fantomele din Hanul Pungasilor si am pus recenzia pe blog! Curiosi?

 

3 Comments on "Misterul din Hanul Pungașilor de Kate Milford – recenzie"

  1. Foarte drăguță cartea.

  2. Super cartea..o sa o citesc si eu!!

  3. Toti banii pentru carti se duc la baiat. Profa de ramana le recomanda, si ii si asculta, aproape saptamanal cate o carte. Si bine face, asa citeste si baiatul meu altceva decat manuale.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*