Eu și Tobin, în căutarea lui Bigfoot – Melissa Savage , recenzie carte

Eu și Tobin, în căutarea lui Bigfoot - Melissa Savage , recenzie carte
Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Eu și Tobin, în căutarea lui Bigfoot – Melissa Savage

Hei readers, astăzi vă povestesc din nou despre o carte pentru copii: Eu și Tobin, în căutarea lui Bigfoot de Melissa Savage.

Volumul de astăzi acoperă câteva subiecte dificile greu de digerat pentru copii, greu de abordat și de explicat, dar pe care autoarea le-a învelit cu delicatețe într-o poveste minunată care chiar mi-a stors o lacrimă. Fiul meu nu a părut deranjat și mi-a spus că i s-a părut o carte mai interesantă că altele pe care le-a citit asa ca nu am putut fi mai fericita de alegerea acestei cărți pentru a completa biblioteca noastră.

Personajul principal este Lemonade Liberty Witt, numită așa pentru că mama sa voia ca fetița să poată face față oricaror situații dificile și să vadă întotdeauna doar partea bună a lucrurilor pe principiul „când viața îți dă lămâi, tu prepară o limonadă”

Lem, așa cum o strigau amicii, și mama ei trăiau în San Francisco și se bucurau de o viață împlinită. Tatăl copilei nu a a făcut niciodată parte din tabloul familiei și când mama copilei a murit de cancer Lemonade a fost încredințată bunicului și a mers să locuiască împreună cu acesta într-un oraș mic: Willow Creek.

Cu Tobin, în căutarea lui Bigfoot

Eu și Tobin, în căutarea lui Bigfoot - Melissa Savage pareriVecina bunicului ei are un băiat cam de aceeași vârstă cu Lem: Tobin. Acesta se preface că are o afacere de detectivi, Bigfoot Detectives Inc., investigând copilărește urmele lui Bigfoot, despre care se zvonește că trăiește în vecinătatea Willow Creek.

Tobin poartă o pălărie de safari peste tot și biroul său se află într-un garaj. O angajează pe Lem ca asistentă și copila acceptă din moment ce nu are ce face altceva pentru că nu cunoaște pe nimeni în oraș și de aici încep aventurile celor doi, în căutarea lui Bigfoot.

Povestea este foarte frumoasă, amuzantă și duioasă deopotrivă. Ambii copii au situații asemănătoare Tobin fiind orfan de tată care s-a pierdut în război.

Plină de personaje fabuloase urmărite de niște copii ciudați din oraș, care nu sunt așa de drăguți că cei doi protagoniști și care îl înfurie pe Tobin, aceasta carte este ușor de citit.

Lemonade ca orice copil rupt din locul în care a crescut este răzvrătită la început. Vrea doar să se întoarcă în San Francisco și să locuiască împreună cu fosta ei profesoară și să-și reia viața anterioară. Nu-și cunoaște bunicul deloc și nu se simte ca făcând parte din comunitatea micului orășel.

Puțin câte puțin însă, Lem se adaptează din ce în ce mai mult în Willow Creek. Îi întâlnește pe alți copii care au pierdut de asemenea unul din părinți și află mai multe despre mama ei de la profesoara pe care această a avut-o când era copil, doamna Dickerson.

Lem descoperă că a face limonadă de lămâi poate părea imposibil de făcut uneori, dar cu ajutorul familiei și al prietenilor, chiar și acest lucru este posibil și viața continuă.

Povestea este amuzantă pe alocuri și l-am surprins pe cel mic râzând în hohote. Desigur că sunt multe părți educative din care cei mici pot trage concluziile lor. Cred că este o poveste grozavă pentru ora de lectură la școală și pentru copii mai mari de 10 ani. Desigur, asa cum va spun deseori, o lectură minunată, indiferent de vârstă.

Vă invit să descoperiți o poveste minunată despre iubire, prietenie și familie. Să investigați urmele lui Bigfoot și să învățați cum să faceți limonadă… când viață vă oferă lămâi.

Cartea Eu și Tobin, în căutarea lui Bigfoot de Melissa Savage poate fi achiziționată de la Editura Corint unde are un preț special zilele acestea.

Un entuziast elogiu adus criptozoologiei, prieteniei, familiei și artei de a ne reveni după o mare pierdere.“

Kirkus Reviews

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Be the first to comment on "Eu și Tobin, în căutarea lui Bigfoot – Melissa Savage , recenzie carte"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*