Cum să schimbi centrala termică fără bătăi de cap
Primăvara este aici cu toată splendoarea și parfumul său. Suntem la mijlocul lunii aprilie deja, așadar încă puțin și practic se deschide oficial sezonul pe litoral. Odată cu vremea bună și temperaturile în creștere, deschidem și noi ferestrele mai larg, schimbăm garderoba și oprim din centrala termică încălzirea în interiorul caselor noastre, după ce ne-am bucurat o iarnă întreagă de confortul de a avea apă caldă la orice oră și căldurică din belșug, de nu am avut nicio grijă că cel mic poate răci.
Desigur, pe lângă timpul care se încălzește cu repeziciune, trebuie luat în considerare și faptul că un sistem de încălzire are nevoie de revizii și mentenanță, mai ales dacă ai centrala de ceva ani. Chiar dacă în lunile de vară furnizează apă caldă, toată partea corespunzătoare încălzirii rămâne oprită, iar când ajungem în iarnă și vrem căldură, putem întâmpina obstacole mai mici sau mai mari în a reporni furnizarea agentului termic, dacă nu ne ocupăm de diverse reglaje.
Despre centrala mea buclucașă v-am mai vorbit pe aici. Are niște ani în plus față de fiul meu adolescent și respectând toate legile lui Murphy, mi-a dat mari bătăi de cap în ultimele trei ierni, exact când se făcea cel mai frig. Am tot amânat să o schimb, crezând că va mai rezista, însă se pare că și-a depășit de mult durata de viață.
Astfel, dacă în această iarnă ai avut parte ca și mine de mesaje de eroare sau arzătoare care nu funcționează bine, apă rece în loc de apă caldă sau pur și simplu centrala ta s-a oprit fără alte explicații, citește mai departe pentru că îți dezvălui cum să o schimbi comod și convenabil cu una mai performantă, servicii tehnice asigurate și plata în rate.
De ce să NU repari centrala termică dacă se defectează
Tatonările din partea centralei mele au început acum vreo cinci ani, când undeva pe la începutul lui decembrie i s-au ars plăcile, așa… pe nepusă masă. Pur și simplu, în timp ce funcționa, s-a auzit un zgomot spart și s-a închis. Nu a rămas aprinsă nicio avarie, nu clipea niciun led, absolut nimic nu prevestea catastrofa. Inițial m-am gândit că e ceva de la rețeaua electrică. Evident era și sfârșit de săptămână, așa că tot weekend-ul am stat în frig și fără apă caldă, lipsit de confortul pe care centrala termică îl oferă și cu puștiul învelit cu două plăpumioare.
Luni dimineață a venit electricianul și a verificat rețeaua electrică. Vestea că centrala s-a defectat mi-a picat cum nu se poate mai rău, se apropiau sărbătorile și pe lista de cheltuieli nu era prevăzută și o astfel de investiție.
Am mai tremurat o noapte sub plapumă, simțind acut lipsa comodității de a avea apă caldă oricând am nevoie și căldurică la orice oră și în următoarea dimineață a venit un instalator care nici măcar nu a deschis-o și a spus că s-a ars.
Plăcile au costat cât jumătate de centrală nouă, plus manopera. Nici nu știu ce a fost în capul meu că am acceptat să o repar. Mi s-a spus că, practic, centrala va fi ca nouă și va funcționa încă mult și bine… și eu am crezut, dar știți și voi că orice lucru odată reparat, nu va mai funcționa niciodată la parametri inițiali. Iar la câte probleme mi-a făcut mie, vă garantez că reparația unei centrale vechi nu este o soluție demnă de luat în calcul, dacă defecțiunea este majoră.
Chiar dacă am reparat centrala, iarna următoare am avut probleme cu termostatul care a prins viață și voință proprie de la niște interferențe radio și astfel centrala pornea și oprea când avea chef. Nu va mai spun că era setată la 22 grade și mergea fix până la 30, oricât am apăsat butoanele de pe termostat. Într-o săptămâna am consumat gaz cât pentru o lună, deci am aruncat banii pe geam.
În iarna ce a trecut am avut parte de dușuri scoțiene cât nu am putut duce, ba mai mult, pompa de recirculare are depuneri de calcar și a început să picure, așa că, am neapărat nevoie de o centrală nouă, că cea veche sigur mă lasă în următoarea iarnă fix când îmi e lumea mai dragă.
ENGIE – Avantajele unei centrale moderne și a unor servicii de calitate
Centrala mea de acum este una convențională, cu tiraj forțat și un randament sub 70% conform ultimei revizii. Chiar și când era nouă nu evacua complet gazele arse și frecvent se aprindea martorul de avarie de la coșul de fum, deci nu mai e loc de așteptat, așa că am ochit super ofertele celor de la ENGIE ce în acest moment au inclus în portofoliul lor trei pachete destinate celor care vor să-și înlocuiască centrala termică, adică oameni fix așa ca mine care tot amână până ce inevitabilul se produce.
Fiecare pachet este special proiectat pentru a satisface diferitele nevoi pe care fiecare dintre noi le-am putea avea.
În funcție de necesități, putem alege între ENGIE Thermo Smart (pachetul complet), ENGIE Thermo Plus sau ENGIE Thermo Start.
Toate oferă posibilitatea de a vă schimba centrala veche cu una nouă, Viessmann, cu plata în 60 de rate lunare, reciclarea centralei termice vechi, cu sau fără serviciile de monitorizare 24/7 și asistență tehnică pentru centrala termică inclusă.
Dintre acestea, pachetul ENGIE Thermo Smart mi-a atras atenția pentru că mi se potrivește cel mai bine.
ENGIE Thermo Smart este un pachet complet, ce oferă:
- Centrală termică Viessmann Vitodens 050W 24 kW
- Servicii complete de instalare echipamente
- Servicii tehnice de verificări/revizii periodice pentru instalația de gaz și centrală termică
- Reciclarea centralei termice vechi
- Monitorizare 24/7 și asistență tehnică proactivă pentru centrala termică
- Echipamente premium tado°
- Furnizare gaze naturale la un preț fix timp de 12 luni (15% reducere la prețul gazelor naturale în primele 6 luni)
- Sistem de plată avantajos cu zero avans pentru echipamentele și serviciile tehnice din pachet, plată eșalonată printr-un abonament lunar, timp de 60 luni, direct pe factura de gaz.
Confort în casă şi în buzunar
Practic voi beneficia de înlocuirea centralei vechi și neperformante cu o centrală termică de ultimă generație, Viessmann, fără să îmi bat capul cu instalatorii, pentru că cei de la ENGIE se ocupă de absolut tot ce ține de instalare.
În plus oferă o garanție extinsă de 5 ani și plata eșalonată a centralei direct pe factura de gaz mi se pare genială. Fără avans, fără dobândă! Adică financiar nici nu voi simți că îmi iau centrală termică nouă, dar mă voi bucura chiar din prima zi de tot confortul pe care aceasta îl oferă. Așadar nici bugetul familiei nu va avea de suferit.
Alt lucru foarte fain la acest pachet este serviciul de monitorizare prin care cei de la ENGIE au grijă ca centrala să funcționeze perfect de-a lungul anului și să facă anumite ajustări dacă este cazul, dar și verificările și reviziile tehnice incluse.
Termostatul inteligent tado° este cireașa de pe tort. Acesta te ajută să controlezi eficient temperatura și umiditatea locuinței, dar și să ai un mediu sănătos acasă. Totodată îți oferă acces permanent la informații despre calitatea aerului, parametrii de temperatură și energie și chiar detectează dacă ai o fereastră deschisă.
Acest termostat inteligent este conectat la o aplicație de pe telefon, unde poți seta exact la ce ore să pornească centrala sau să pornească automat dacă temperatura ambientală scade sub o anumită valoare.
Aplicația este atât de smart încât poate transmite centralei prin funcția de geofencing că ești în drum spre casă și acesta pornește singură pentru ca atunci când ajungi acasă să te aștepte o temperatura plăcută și nici măcar nu trebuie să strigi „dragă am ajuns acasă” că centrala „știe” deja…
Evident, atunci când vei ieși, temperatura va coborî automat, pentru ca pe factură la gaz să fie exact cât consumi.
Ce spui? Nu-i așa că pachetele ENGIE sunt convenabile?
Știm cu toții că o centrală termică este cea care ne oferă libertate și confort. De la încălzirea apei calde, la temperatura ambientală a locuinței, centrala termică este unul dintre elementele esenţiale din casa noastră.
Dacă ai o centrală veche, una care scoate zgomote ciudate sau îți livrează mai mult apă rece decât caldă, nu aștepta să vină iarna să se strice fix când toți instalatorii au cel mai puțin chef de muncă. Profită de unul dintre pachetele ENGIE și bucură-te de confortul unui cămin primitor cu apă caldă și căldură după pofta inimii.
Multumim pentru informatii.
Mulțumim pentru sfaturi!
Din fericire, momentan e totul ok. Insa cu siguranta va veni momentul in care va face figuri, sper nu curtand, insa e bine de stiut ce e de facut. Si sunt de acord cu tine, la centralele termice nu merg reparatii, e prea periculos.
Ce bine că vin cu pachete adaptate pentru diverse nevoi, bine de stiut!
Din fericire centrala noastra este destul de noua. Dar stiu cum este sa se strice centrala si clar trebuie inlocuita cu totul.
Mi se pare o solutie foarte buna pentru o centrala noua. Si eu folosesc serviciile Engie!
Centrala mea este vehe și chiar trebuie schimbată dacă nu vrem să rămânem fără căldură și apă caldă, când lumea îți e mai dragă.
Mi-a atras atenția pachetul Engie Thermo Smart, cred că ni se potrivește.
Mulțumesc pentru informații și recomandare!
Foarte atrăgătoare pachetele celor de la Engie. Mă bucur că am aflat despre ele.
Ce idee buna! Fratele meu chiar trebuie sa isi schimbe centrala, asa ca o sa ii recomand un pachet Engie.
Un articol interesant cu multe informatii utile. Multumim
Fix in poveste sunt si eu. Poate sunt rude centralele noastre…
Eu ma trezeam noptile cu 16 grade i casa sau ma trezeau copiii pentru ca au facut pipi in pat de frig.
Uite ca o sa ma uit si eu pe pachetlele acestea. Poate chiar o sa aleg o centrala pentru a nu mai intinde inevitabilul.
Îmi place foarte mult sistemul lor de plată. E un real ajutor.
Mulțumim pentru articol!