5 stiluri de iluminat unde un bec Edison este actor principal

bec Edison
Share the joy

5 stiluri de iluminat unde un bec Edison este actor principal

Chiar dacă sărbătorile au trecut și luminițele feerice încep să se stingă una câte una, putem păstra în casele noastre magia, starea de bine și sentimentul de acasă cu ajutorul iluminatului.

Eu am mai subliniat în articole anterioare că iluminatul joacă un rol important în decorarea interioarelor, desigur atâta timp cât este raportat la preferințele personale. Echilibrul corect între stil și funcționalitate, poate transforma modul în care este perceput orice interior și poate amplifica sau atenua decorul, sporind valoarea elementelor decorative a oricărei case.

În prezent există multe opțiuni de iluminare și alegerea celei potrivite, depinde de stilul pe care doriți să îl obțineți în camere, bugetul de care dispuneți și în special de gusturile personale. Iată câteva stiluri care sunt în tendințe și anul acesta și care se pretează utilizării celor mai frumoase becuri Edison.

Dacă de crăciun preferăm luminile led, pentru economia și frumusețea lor, în restul anului putem aduce căminelor noastre un plus de farmec cu ajutorul unui bec Edison.

Becuri Edison

  • Hygge style

Hygge styleStilul nordic este caracterizat prin formele și nuanțele naturale precum bej, antracit, alb sau tonuri discrete de maro. Aici materialele naturale precum lemnul, blana sau țesăturile din lânăsunt actori principali, impresionând prin simplitatea formelor. Acest stil denotă căldură, confort și comoditate și este inspirat de elemente din natură lăsată parcă să-și exprime esența ei.
O sursă de lumina caldă care să folosească becuri Edison, face ca întreaga atmosferă să capete străluciri relaxante, caracteristică care definește stilul scandinav și care este ideală pentru decorarea spațiilor mici precum dormitoarele.

Puteți folosi lămpi cu picior înalt sau candelabre simple cu becuri Edison cu dulie mica.

  • Stilul romantic

Dulce și cald, un stil cu iluminat confortabil, care de obicei aduce aminte de interioarele romantice franceze, unde camerele decorate cu flori, tăvi de argint, cristale strălucitoare și diferite ornamente, erau iluminate difuz cu ajutorul veiozelor și aplicelor care revărsau lumini jucăușe ce se reflectau în oglinzile mari ce decorau pereții. Detaliile mici, dar abundente sunt cele care caracterizează acest stil. Un bec Edison, plasat strategic în interiorul veiozelor cu lampadare opulente din catifea va aduce un plus de farmec oricărei încăperi.

  • Retro style

bec EdisonStilul rustic este un trend care a căpătat dimensiuni enorme în ultimii ani. Acesta include piesele realizate manual, care nu își pun amprenta asupra mediului înconjurător. Este inspirat din confortul minimal al cabanelor din lemn și ne aduce aminte de o mare parte a spațiului rural, transpus în camere urbane cu farmec și eleganță. Corpuri de iluminat din lemn și cupru, decorate cu vitralii colorate, aruncă lumini confortabile pe mobila din lemn natur și fotoliile îmbrăcate în tapițerie de stofa.

Cei mai buni designeri de interior sunt inspirați de modă anilor trecuți și paradoxal, oferă o notă nouă și proaspătă iluminatului. Stilul retro-vintage reproduce stilul caracteristic pentru a introduce un aer modern și în același timp eficient. Acesta oferă o compoziție unică de culori mixte, cu o strălucire moale pentru a face orice cameră să fie atemporală.

  • Stil industrial

bec EdisonÎn acest stil ne întoarcem în secolul în care industria a avut o expansiune rapidă și spectaculoasă. Nuanțe reci, metalice, de gri și tonuri arămii sunt protagoniștii interioarelor ce sunt decorate în acest stil care este inspirat din revoluția industrială engleză.

Stilul industrial presupune absența luminii naturale, care este compensată de lămpi puternice, cu becuri care generează un efect foarte puternic al umbrelor și contrastelor. Pentru a implementa acest tip de iluminat, aveți nevoie de corpuri de iluminat tip pendul și becuri cu lumină puternică și design retro.

  • Stilul minimalist

O altă tendința care și-a făcut loc cu forță în ultimele sezoane și continuă sa cucereasca este minimalismul ce impune elemente esențiale și păstrează doar ceea ce este necesar. Decorurile sunt ordonate, cu aspect curat și futurist, în culori puternice, forme geometrice pure și simple, ce aduc un plus vizual și funcțional. Corpuri de iluminat elegante , cu linii dure și becuri Edison sunt cele care completează acest stil aducând un plus de minimalism prin utilizarea unui singur bec care să împrăștie lumina în toate colțurile încăperii.

De unde putem cumpara un bec Edison?

bec EdisonIluminatul interior cu becuri vintage capătă tot mai multă amploare în contextul actual când deja concepul retro este pe un trend ascendent. Savelectro.ro pune la dispoziția clienților mai multe tipuri de becuri vintage perfect compatibile tehnic cu toate tipurile de corpuri de iluminat vechi sau moderne.

Un bec Edison poate sublinia cu discreție desenarea unui spațiu interior care va fi marcat elegant și rafinat din punct de vedere al iluminării.

In ce stil preferați să decorați camerele voastre pentru a schimba atmosfera sau designul?

3 Comments on "5 stiluri de iluminat unde un bec Edison este actor principal"

  1. Imi plac becurile vitange de la Edison, tare mult.

  2. Am in tot apartamentul becuri LED, dat mi-ar place si astfel de becuri.

  3. Mi se par foarte interesante aceste becuri.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*