Un credit rapid iti poate deschide usa spre succes

Share the joy

Un credit rapid iti poate deschide usa spre succes

Oamenii de succes spun de obicei că au avut noroc sau că munca grea le-a adus succesul şi poziţia pe care sunt astăzi. Dar sub suprafaţa sclipitoare este mult mai mult. Oamenii care sunt în vârful piramidelor sociale au multe în comun. Au învăţat să profite de oportunităţi, iar când viaţa le-a închis o uşă în nas, ei au sărit pe fereastră.

Apoi, aceşti oameni, au mai învăţat să facă ceva: să creadă în ei. De aceea când în viaţă unii vând iluzii, iar alţii cumpără visuri, oamenii care vor cu adevărat să aibă succes, nu visează și nu se amăgesc cu utopii, ei iau un credit rapid şi îi sterpelesc vieţii toate şansele.

Dacă ai o atitudine de învingător, ai văzut oportunitatea da’ nu ai cu ce, tot ce trebuie să faci este să găseşti un creditor.

Bine, aceşti nu se găsesc aşa oricum, mai întâi ai nevoie de un broker financiar care să intermedieze împrumutul, apoi… fir întins şi succes, caci totul se va întâmpla foarte rapid.

Pentru ca doar la  AVBS iei credit foarte simplu, doar cu buletinul și mai apoi ai timp să rambursezi suma în 30-45 de zile, cred ca este cel mai bun credit din cate exista. Exact cât ai nevoie să armezi rampa de lansare.

Marele avantaj al creditelor rapide, fără documente speciale, doar cu buletinul, este după cum sugerează şi numele…acela ca ne permite să obţineţi bani de urgenţă în termen de câteva ore de la solicitare. Adică dacă vezi că nu te ajunge portofelul până la salariu, îţi mai trebuie ceva să îţi iei un nou frigider sau să închiriezi spaţiul din colţ unde visezi de atât timp să îţi deschizi o ceainărie, AVBS este soluţia la toate frământările tale şi treptele pe care vei urca spre succes.

Un alt mare avantaj  este faptul că nu se plătește dobândă pentru primul microcredit pe care îl iei. Dobânda apare abia de la al doilea împrumut și atunci este mică. Asadar daca ai un venit fix, daca dai un telefon, in cateva ore poti avea portofelul mai plin cu 1500 lei. Odata trecuta perioada de creditare, daca esti la primul imprumut, vei inapoia tot 1500 lei. Exact ca atunci cand imprumuti de la un cunoscut dar, in acest caz nu trebuie sa dai explicatii nici de ce… nici pentru ce.

Dacă eu cunosc un broker şi o linie de creditare, clar că nu aş ţine doar pentru mine ci aş vrea să ofer tuturor posibilitatea de a accesa rapid acest tip de împrumut, pentru a bifa o rezoluţie, a implini un vis, sau pentru a trece cu usurinta de o cotitura a vietii. Şi ce alt mod mai bun de a propaga o ştire ar fi, dacă nu mediul online?

Aş alege câţiva superbloggeri cu experienţă şi greutate în cuvânt şi i-aş pofti la împrăştiat ştiri.

Aş începe cu SexulSlab.ro, pentru că aici poposesc cu drag ori de câte ori îmi da sufletul ghes cu ceva. Noi doamnele întotdeauna vrem… ba una, ba alta şi am avea nevoie de un îndemn. Dana este un orator priceput şi cu siguranţă unul din sfaturile ei mi s-ar potrivi că o mănuşă.

Apoi aş apela la ArenaIT.net – un blog colectiv, unde băieţi pricepuţi în ale codurilor şi programelor, ar face o app pentru dispozitivele mobile. Una super, care ţi-ar spune pe loc ce credit să accesezi în funcţie de nevoi şi mai ales ce broker e potrivit şi aproape de tine. Nu doar că ai face rapid rost de bani, dar ai economisi timp şi în a căuta intermediarul potrivit.

Tot ei ar face ferestre pop-up, care să fie aşezate pe fiecare pagină care vinde ceva, pentru că de multe ori ne dorim acel ceva şi întoarcem spatele visului nostru. Uneori nu ne mai trebuie decat ceva mărunţiş, un imbold sau… pur şi simplu o scuză să întindem mâna să luăm.

Şi nu în ultimul rând aş răsfoi o revistă de suflet, o publicaţie online plină cu poveşti adevărate www.chic-elite.ro. Aici îmi pot răspunde mentorii la toate întrebările mele. Şi cele legate de succes şi cele legate de mentalitatea unui om care gustă succesul. Aici consultanţii mă vor ajută să îmi creez o imagine personală, să îmi dezvolt visul şi să îl gust din plin cu satisfacţie. Aici voi învaţă cum să fac parte din generaţia elite, cu creditul în buzunar. Şi tot aici i-aş invită pe toţi tinerii geniali, care îşi doresc un viitor luminos, care vor să zboare din cuibul părintesc şi nu au curajul.

Mentorii îi vor ajuta să deschidă aripele, iar AVBS va întinde plasa de siguranţă.

Ar mai fi Lynx TV România şi TVR2 care ar trebui să ruleze clipuri haioase cu cele mai rapide metode de a obţine un credit: doar un clic pe AVBS, un Superman frumos care dă ocolul pământului in cateva clipe în timp ce eu sau tu accesam un credit de nevoi personale sau o rachetă care zboară până la marţieni să le deschidă o linie de împrumut cu… buletinul.

AVBS Credit este o companie de brokeraj bancar care activeaza pe piața financiar-bancară din România din anul 2007, deținand peste 70 de francize în toată țara. Totodata sunt în parteneriat cu peste 25 de instituții bancare și non-bancare din România.

„Nu uita, visele și visurile  se împlinesc doar cu AVBS Credit”

Acest articol este scris pentru SuperBlog 2016.

dark_passion

2 Comments on "Un credit rapid iti poate deschide usa spre succes"

  1. De ce împrumuturile pe termen scurt sunt mai bune decât împrumuturile pe termen lung?

    • Depinde… Imprumuturile pe termen scurt nu sunt neaparat mai bune. Insa sunt mai rapide, mai usor accesibile, sunt mai permisive si au conditii mai relaxate, insa in functie de oferte acestea pot sa aiba dobanzi mult mai mari decat in cazul imprumuturilor pe termen lung in care conditiie de creditare sunt si mai stricte.
      Oferta AVBS Credit este cea mai avantajoasa si mai rapida…in opinia mea desigur.
      Viseaza… obtine cu AVBS!

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. SuperBlog | Proba 24. AVBS CREDITează promovarea online

Leave a comment

Your email address will not be published.


*