Trusa manichiură Solingen – un cadou perfect pentru sănătatea și frumusețea unghiilor tale
Te-ai gândit vreodată care este primul lucru pe care îl observi când te întâlnești cu o persoană? Unii spun că ochii, alții se uită la pantofi, dar cei mai mulți dintre noi, acum că nu putem vedea nici nasul, nici gura din cauza măștilor, își fixează privirea pe mâini. De fapt, privirea îți este atrasă de unghii și automat observi dacă sunt bine îngrijite și le admiri dacă îți place forma sau culoarea acestora.
Această parte a corpului poate spune multe despre fiecare dintre noi. Prima imagine este cea care contează și a vedea unghiile neîngrijite ale interlocutorului tău poate fi foarte neplăcut. Aşa că felul cum acordăm atenție ochilor noștri, aplicând o mascara care lasă gene spectaculoase sau nu purtăm încălțăminte ruptă sau murdară, de asemenea ar trebui să încercăm să avem întotdeauna manichiura impecabilă. Chiar dacă nu avem timp să aplicăm câteva straturi de lac, unghiile trebuie să fie atent tăiate, să aibă toate aceeași formă și să fie curățate de cuticulă. Și te asigur că obținerea unghiilor perfecte este o treabă extrem de ușoară, mai rapidă și mai ieftină decât crezi, dacă ai o trusă manichiură Solingen.
Manichiura impecabilă – cartea de vizită a oricărei femei
Despre mine știi deja că îmi place să am unghiile impecabile. Noul trend al unghiilor cu gel m-a prins demult și am deja câteva cursuri la activ și foarte multe produse cumpărate în acest sens, toate doar pentru răsfăț personal. Majoritatea dintre ele sunt de pe webshop-ul cu instrumente Solingen în România. Îmi plac foarte tare trusele lor de manichiură pentru că sunt de foarte bună calitate, îndemânatice, iar instrumentele pe care le folosesc eu se sterilizează excelent (desigur nu toate se sterilizează, depinde mult din ce material sunt, dar calitatea acestor instrumente manichiura produse în Germania, le recomanda fără echivoc).
Îngrijirea unghiilor este o artă căreia își dedică viața mii de profesioniști, iar de când cu pandemia, tot mai multe dintre noi ne facem manichiura acasă. Tratamentul acestor părți atât de mici ale corpului nostru se numește manichiură când vorbim de unghiile de la mâini și pedichiură atunci când îngrijim unghiile de la picioare și există un întreg univers de produse cosmetice și instrumentar dedicat lor.
De la dispozitive concepute special pentru tăierea, lustruirea, igienizarea și înfrumusețarea unghiilor, până la soluții și lacuri cu o strălucire uimitoare, te pot pune în dificultate atunci când îți dorești să achiziționezi produse pentru tine sau pentru salonul tău, dar nicio unghie nu poate fi tăiată și nicio cuticulă nu poate fi îndepărtată fără să ai o trusă manichiură de bună calitate.
Sunt foarte multe modele truse manichiură, cu prețuri începând de la 10 lei, până la peste 500 lei, dar dacă nu știi cum să alegi astfel încât să își facă treaba foarte bine și să te țină mulți ani, vei ajunge să o schimbi atât de des încât vei sfârși cheltuind mai mult decât este necesar.
Instrumente Solingen în România
În multe din articolele mele v-am arătat cum se obține o manichiură impecabilă și astăzi vă reamintesc că pentru a purta unghii perfecte cu un finisaj profesional care să atragă priviri admirative nu trebuie să cheltuiți mulți bani. Puteți alege o trusă de manichiură Solingen. Vei obține calitate și fiabilitate la un preț excelent și de fiecare dată o manichiură impecabilă.
Nouă femeilor ne place să avem întotdeauna mâinile bine îngrijite. De la creme care netezesc și catifelează pielea, până la cele mai frumoase oje. Tot timpul suntem în căutarea celor mai atrăgătoare modele, dar totodată a celor mai simple tehnici și cele mai bune truse manichiură astfel încât unghiile noastre să poată fi îngrijite și decorate rapid în funcție de îmbrăcăminte, de la rochia office sau jeanșii scurți până la rochiile de seară pe care le purtăm la o ocazie specială.
Produsele Solingen se evidențiază prin ușurința de utilizare, atât pentru începători, cât și pentru cei care au mai multă experiență și rezultatul obținut cu o astfel de trusă este asemănător cu cel al unui salon nail art. Multe truse de manichiură conțin diverse accesorii de înaltă calitate pentru a îngriji în deplină siguranță unghiile, cuticulele, precum și bătăturile și pielea aspră.
Și eu am cumpărat cândva câte o forfecuță cuticule ieftină și tot ce am obținut a fost o cuticulă zdrențuită și un instrument care ruginea după prima sterilizare, așa că mi-am îndreptat atenția spre forfecuțele Solingen pe care le folosesc deja de ceva vreme și care se comportă ca noi de fiecare dată.
Dar Solingen.ro nu are doar truse manichiură și pedichiură, au și forfecuțe pentru bebeluși, truse de bărbierit, pensete, ondulatoare gene și multe alte accesorii cosmetice. Toate de foarte bună calitate.
Trucuri rapide pentru unghii frumoase şi sănătoase
Și pentru că eu sunt îndrăgostită de unghiuțe frumoase, astăzi îți împărtășesc câteva trucuri de frumusețe pentru unghiile tale:
-
Hidratare
Unghiile, la fel ca pielea, sunt făcute de celule care trebuie să fie hidratate pentru a menține aspectul sănătos şi strălucitor. Hidratarea atât de la interior prin consumul de apă, cât și la exterior prin aplicarea produselor cosmetice cu rol de hidratare este primul secret al frumuseții și al sănătății unghiilor.
-
Cuticule stilizate
Când veți face manichiură, folosiți mai întâi un pusher pentru a desprinde cuticula de pe unghii, apoi cu vârful unei forfecuțe cuticule Solingen tăiați delicat partea uscată. La sfârșit folosiți un ulei hrănitor pentru cuticule.
-
Pedichiura, la fel de importantă ca manichiura
Efectuarea pedichiurii după duș este recomandată de specialiștii podologi. Va dura câteva minute și vă va permite să vă păstrați unghiile impecabile și să preveniți ciupercile și infecțiile. Trebuie doar să se usuce degetele bine, apoi utilizați un bețigaș de portocal pentru a elimina orice impurități și aplicați o crema hidratantă.
Unghiile de la picioare nu se poartă niciodată lungi. Ideal este să le dați o formă pătrată, pentru a preveni unghiile încarnate.
-
Alege produse potrivite
Alege întotdeauna produse cosmetice și instrumente de calitate. Acestea vor îngriji și vor păstra intactă sănătatea unghiilor tale.
Așadar dacă vrei să-ți faci manichiura sau pedichiura acasă sau dacă ești un profesionist care are nevoie de cele mai bune instrumente manichiură și pedichiură pentru salon, te invit să arunci o privire și pe site-ul Solingen.ro, aici puteți găsi tot ce căutați, inclusiv truse manichiură care pot fi făcute cadou atunci când ești în pană de idei. Acestea vin în etui din piele naturală şi pot reprezenta un dar sofisticat şi util.
Be the first to comment on "Trusa manichiură Solingen – un cadou perfect pentru sănătatea și frumuseţea unghiilor tale"