Laminatoare, ce sunt si la ce folosesc? Solutii profesionale la indemana tuturor

laminatoare
Share the joy

Laminatoare, ce sunt și la ce folosesc, soluții profesionale la îndemâna tuturor

De câte ori nu ai spus că tragi în folie un act, un document sau o fotografie?

De fapt denumirea corectă este laminare. Adică se foloseşte un aparat care acoperă cu un strat subţire de plastic, foile de hârtie, diverse acte sau documente, afişe, ecusoane, etc, pentru a le proteja în general de umezeală sau alţi factori deterioranti.

Cu ajutorul acestor aparate laminatoare, folia de plastic sigilează produsul, păstrându-l intact pentru foarte multă vreme. Astfel putem păstra în siguranţă toate documentele importante. Acestea nu se vor deteriora în timp şi nu vor fi afectate nicicând de umezeală sau de raze UV.

Dar laminarea nu înseamnă doar sigilarea actelor. Cu ajutorul laminatoarelor se pot îmbracă în folie obiecte diverse, prin aplicarea pe un anumit suport, a mai multor straturi de folie din plastic.

Mai mult decât atât, laminarea oferă o senzaţie nouă la atingere cât şi o imagine mai modernă obiectelor laminate, cum ar fi: documente sau acte folosite intens (exemplu cel mai elocvent fiind meniul plastifiat din unele restaurante sau liste de preţuri ), legitimaţii, cărţi de vizită, diplome, diverse coperţi cartonate sau nu.

Aplicarea foliei de plastic, laminarea sau plastifierea se poate face în două moduri.

  • laminare la rece
  • laminare termică, la cald

Pe înţelesul tuturor, acest lucru înseamnă că se aplică mai multe straturi de plastic de diferite grosimi, fie prin vidare, fie prin trecerea suportului laminat, printre nişte role care sunt încălzite.
Laminarea se poate face pe o singură faţă, prin aplicarea la cald a unei folii autoadezive sau pe ambele fete, practic, plastifiind orice foaie.

laminatoare

Tipuri de laminatoare

1. Laminatoare comerciale din rola la cald

Aceste laminatoare sunt echipamente de mare viteză şi pot lamină atât una cât şi ambele fete. Sunt disponibile în diverse lăţimi şi dispun de sistem de răcire cu suflanta. Este disponibil că accesoriu opţional tambur de embosare cu diverse texturi.

2.Laminatoare compacte cu funcţie dublă cald-rece

Laminatoare compacte cu funcţie dublă cald-rece, sunt destinate volumelor medii de lucru. Acestea pot îmbracă în folie de plastic, obiecte rigide, cum ar fi plăci de polistiren sau coperta unei cărţi. Presiunea rolei este controlată de un microprocesor şi poate fi reglată în timpul lucrului, suportând până la 9 setări de viteză, presiune şi temperatură în memoria internă a apartului.

3. Laminatoare heavy duty cu funcţie dublă cald-rece.

Acestea sunt deja din categoria laminatoarelor profesionale industriale. Dezvoltate cu cele mai noi tehnologii, garantează cea mai bună calitate a laminării în orice condiţii de utilizare. Puterea şi stabilitatea excepţionale fac că aceste utiliaje să fie potrivite pentru aplicaţii industriale deosebite, cum ar fi laminarea foliilor în industria publicitară, producţia de LCD sau geamuri laminate.

4. Laminatoare profesionale la rece/combi

Echipamente perfecte pentru o gama largă de servicii, laminatoarele profesionale la rece/combi sunt ideale într-un copy-shop, de exemplu. Ideal pentru laminarea posterelor de mari dimensiuni, a printurilor digitale cu tehnologia ink-jet, a brosurilor şi diverselor tipuri de hărţii, oferă rezultate excelente inclusiv pentru laminarea plăcilor rigide cu grosimea de până la 13 mm. În cazul variantelor de laminatoare Combi este ajustabilă temperatura, viteză de laminare, tensiunea foliei de plastic şi presiunea acesteia.

În cazul laminatoarelor la rece, temperatura nu poate varia.

Tipuri de folie folosită în laminare

Folia pentru laminare poate fi împărţită mai multe categorii

  • după grosime – pelicula de plastic poate fi cuprinsă între 25 microni şi 750 microni
  • după lăţime – în funcţie de obiectul plastificat foliile care se folosesc, lăţimea foliei laminatoare pleacă de la 380mm până la 1400 mm
  • culoare
  • lucioasă sau mata, contribuind la aspectul estetic

Cele mai bune, mai ieftine, durabile şi fiabile soluţii de laminare găsiţi la pin.ro, locul de unde puteţi achiziţiona laminatoare ieftine şi consumabile pentru acestea.

Be the first to comment on "Laminatoare, ce sunt si la ce folosesc? Solutii profesionale la indemana tuturor"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*