Cu Ryanair poti vedea locuri din manualul de istorie, in fiecare weekend

ryanair
Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Cu Ryanair poti vedea locuri din manualul de istorie, in fiecare weekend

Am vizitat câteva orașe de-a lungul anilor, am profitat de vacante ieftine și zboruri economice și am cunoscut puțin din bătrâna Europă și frumusețile ei. Acum însă, pentru că se apropie aniversarea fiului meu, m-am gândit sa îmi surprind copilul cu un altfel de cadou, un city break low cost. Un loc în care să uităm de noi și de frigul care pare să cuprindă plaiurile mioritice. Așadar am inceput sa caut bilete de avion ieftine, facilități de transport și o destinație de vis.

Un loc incarcat de istorie, Atena  city break low cost

Prima care ar fi mai aproape si mai la îndemână este Grecia. Leagănul istoric al Europei, Atena încărcată de spiritul războinicilor și pe care nu am vizitat-o încă. Vestită prin vestigiile care o împânzesc, se intinde pana la Golful Saronic, strajuit de căsuţe albe, cu ferestre mici, amestecate cu noile cladiri, viu colorate, semeţe, cu ferestrele îndreptate spre marea linistita. Case cu acoperişuri ondulate, de un  arămiu surprinzător. La orizont  marea de un albastru adânc, unic, asa cum e unic și Voronețul nostru, apă ce legănă întotdeauna între sclipirile ei câteva bărcuţe cu velele întinse… şi plaja, cu un nisip perfect, fără pată.

O scurtă vizită, la coloanele de pe Acropole ar fi cea mai satisfăcătoare destinație de weekend prelungit. Bilete am găsit super ieftine, va las un print screen dacă nu mă credeți, iar compania în cauză, Ryanair, permite două bagaje de mana gratuite. Adică fiecare persoană cu bilet plătit, poate urca în avion cu două bagaje. Un bagaj de mână de până la 10 kg cu dimensiuni de 55cm x 40cm x 20cm, plus un bagaj mic de mână cu dimensiuni de 35 x 20 x 20 cm, ambele cu tine în avion. Dacă totuși aveți bagaje pentru cală, acestea se plătesc separat. Mie mi se pare fantastic, sincer, mai ales dacă în călătorie te însoțește un copil care are întotdeauna nevoie de o mașinuță de rezervă.

Cu mai puțin de 20 de euro de persoană, avem asigurat drumul dus -intors.

Pentru că în România, compania Ryanair operează de pe patru aeroporturi: București, Timișoara, Oradea și Craiova, am ales cel mai la îndemână, la care am sa pot ajunge fără probleme: București.

Bagajele sunt aproape gata, dosite bine în debara și biletele cumpărate. Cu banii economisiți pe avion, am făcut rezervările la hotel.

Ryanair oferă pasagerilor multiple facilități indiferent de durata de zbor sau destinație: 2 bagaje cabină gratuite, reduceri pentru familii și chiar opțiunea de a alege locul, check-in pe mobil, programul Always Getting Better și promoții periodice. Interiorul nou al aeronavelor, divertisment la bord, absolut necesar pentru mine când călătoresc cu fiul meu, m-au făcut sa aleg fără să clipesc Ryanair.

In plus , pe site este o rubrica de întrebări frecvente, care a avut răspunsurile exacte la nerostitele mele dileme.

Pana la ziua fiului meu, nu mai este mult, mă furnică emoțiile… îl voi duce să vadă coloanele despre care a învățat la ora de istorie.

Cu Ryanair poți vedea locuri din manualul de istorie, în fiecare weekend…

ryanair

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. SuperBlog | Proba 2. Ryanair, alegerea perfectă pentru un city-break low cost

Leave a comment

Your email address will not be published.


*