Crema contur ochi Q10 + ceai verde și complex mineral energizant – preferata mea in lupta cu ridurile
Cu toții ne dorim să fim veșnic tineri, să avem un aspect radiant și o piele strălucind de sănătate și frumusețe. Din nefericire stresul, poluarea, alimentația și o hidratare incorectă duce la degradare celulară și apariția primelor semne de îmbătrânire.
De cele mai multe ori găsirea unui echilibru între frumusețe și sănătate poate fi un lucru extrem de complicat. Ne amăgim cu straturi de makeup și uităm că adevărata frumusețe este pielea noastră, că fiecare zâmbet ce aduce fericire pe chipul nostru ne înfrumusețează și sufletul și fața.
Cu toate astea, de multe ori când nu dormim suficient sau nu avem activități care duc la o stare de bine, cum îmi place mie să spun, chipul nostru începe să dea semne de oboseală, pielea devine lipsită de strălucire și încet, încet apar primele riduri.
Desigur, nu doar stresul oxidativ, oboseala sau factorii de mediu duc la apariția ridurilor, trecerea timpului contribuie din belșug la diminuarea producției de coenzima Q10 din celulele epidermei. Astfel capacitatea acestora de a iniția procesele regenerative și împiedicarea îmbătrânirii pielii sunt încetinite și apar primele riduri.
După cum ştiti coenzima Q10 este motorul celulelor vii, un nutrient necesar pentru a le hrăni. Elementară în metabolismul celular, ajută la transformarea alimentelor în energie şi păstrarea hidratării.
Coenzima Q10 este prezentă în toate celulele corpului uman, iar diminuarea acesteia aduce primele semne de degradare celulară și implicit primele semne de îmbătrânire, adică ridurile.
Coenzima Q10 – solutie eficientă împotriva apariţiei ridurilor
În general pielea fină și delicată din jurul ochilor este prima care acceptă ridurile. Uneori de la prea multe zâmbete, apar ridurile de expresie, alteori expunerea la soare fără protecție adecvată și oboseala se oglindesc cu nerușinare pe chipul nostru, de aceea eu sunt tot timpul în căutarea unei soluții ideale care să ajute pielea să își mențină nivelul de hidratare și strălucirea tinerească.
Crema contur ochi Q10 + ceai verde și complex mineral energizant de la Cosmetic Plant am descoperit-o în urma unei campanii de testare. Am primit acasă un eșantion din aceeași gamă, iar după ce am folosit-o și am citit în materialul informativ că are în proporție de peste 85% ingrediente de origine naturală, mi-a plăcut atât de mult încât nu am mai stat pe gânduri și am achiziționat-o.
Gama Q10 + ceai verde se adresează femeilor active și moderne, cu vârsta cuprinsă între 30 – 55+ ani și formula modernă îmbogățită cu un complex mineral energizant și fără parabeni este foarte eficientă în netezirea ridurilor, hidratarea și hrănirea epidermei și desigur în redarea frumuseții și strălucirii naturale ale pielii.
Astfel crema contur ochi Q10 + ceai verde de la Cosmetic Plant a devenit preferata mea în rutina de îngrijire, mai ales că se absoarbe rapid şi lasă pielea catifelată.
Crema contur ochi Q10 + ceai verde și complex mineral energizant de la Cosmetic Plant – experienţă personală
Acesta este special creată pentru zona delicată din jurul ochilor. Conține antioxidanți naturali, coenzima Q10 și diverse alte ingrediente ce proporționează pielii toate mineralele și electroliții esențiali pentru ca aceasta să lupte împotriva radicalilor liberi ce produc degradare celulară.
Complexul mineral activ și combinația eficientă de coenzima Q10, ingrediente naturale, vitamine, activul de hidratare și filtrul mineral, asigură protecție, hidratare și fermitate pielii.
Am observat că utilizarea frecventă întârzie apariția primelor semne de îmbătrânire, iar ridurile existente încep să se netezească, pielea hidratată în profunzime, recăpătându-și strălucirea.
Excelenta eficacitate anti-rid se vede după prima lună de folosire. Complexul mineral activ îmbunătățește elasticitatea pielii, aducând un plus de vitalitate ce duce la menținerea de aspect tânăr pentru mai mult timp.
Pentru mine, îngrijirea pielii este o necesitate, nu un lux și întotdeauna aleg produse precum cele de la Cosmetic Plant care, cu o experiență de peste 27 de ani, ne oferă produse cosmetice de înalta calitate, realizate din ingrediente naturale.
Utilizând crema contur ochi împreună cu alte produse din aceeași gamă, ce îngrijesc epiderma până la cele mai profunde straturi oferindu-i toate substanțele nutritive, pielea mea a devenit vizibil revitalizată, cu un aspect radiant, lipsită de ridurile care începuseră să îmi dea târcoale.
Tu cum ţii ridurile la distanţă?
Be the first to comment on "Crema contur ochi Q10 + ceai verde și complex mineral energizant – preferata mea in lupta cu ridurile"