Aromes Noirs – Povestea fascinată a unor boabe crude de cacao
Pentru mulți dintre noi, cacaua înseamnă ciocolată, întotdeauna răsfăț pentru papilele gustative, un boost de energie pentru trup și suflet. Însă cacaua este mult mai mult! De la monedă de schimb în antichitate, la elixir și medicament astăzi, pentru că acest dar delicios al naturii este o comoară veritabilă prin nutrienții care îl compun și care îl fac un excelent antioxidant și antidepresiv.
Zilnic, milioane de oameni din întreaga lume consumă ciocolată. Majoritatea nu știu că ceea ce face ca acest produs să fie cu adevărat valoros este ingredientul său principal, cacaua bogată în compuși sănătoși, cum ar fi polifenolii, cu proprietăți antioxidante și antiinflamatorii recunoscute ca benefice supreme asupra sănătății.
Boabe crude de cacao, un super aliment
Cacaua pură, boaba naturală, este de fapt o sămânță din miezul păstăii și arată un pic altfel decât pudra pe care obișnuim să o cumpărăm din magazine.
V-am arată de curând într-o postare pe Instagram, că am primit de la Aromes Noirs boabe de cacao crude, neprocesate, fără conservanți sau pesticide. Pe lângă boabele de cacao care mi-au stârnit imediat interesul, am primit ceai din învelișul boabelor de cacao, cu aroma inconfundabilă a ciocolatei, subliniată subtil de scorțișoară şi coajă de lămâie şi portocală și un plic de boabe de bucățele de cacao.
Cacaua este cu siguranță un super aliment excelent, iar boabele de cacao care au un gust intens de ciocolată amăruie sunt un capriciu pentru cei ce caută savoarea aducătoare de energie.
Boabe de cacao Aromes Noirs
Recunosc că până acum nu am avut ocazia să gust boabele de cacao crude sau dacă le-am văzut undeva, nu mi-au atras atenția și acum îmi pare rău, pentru că sunt divine!
Cacaua pe care o cunoaștem noi, în general cea pe care o punem în lapte la mic dejun, este o pulbere cu conținut scăzut de grăsime, care se obține din măcinarea nucii de cacao și este în amestec cu diverse alte adaosuri, pierzând tocmai gustul intens pe care natura îl așază cu grijă în fiecare boabă.
Boabele crude de cacao de la Aromes Noirs au un gust de ciocolată perfectă, ușor crocante la exterior și dense și onctuoase la interior, putând fi mestecate cu ușurință. Mi-au plăcut enorm de mult și cu greu m-am abținut să nu le ronţăiesc pe toate, păstrând câteva pentru rețete pe care aș vrea să le încerc.
Sunt atât de bune încât cred că sunt unica alternativă cu adevărat sănătoasă la orice fel de ciocolată. În loc de o pătrățica de ciocolată am putea savura o boabă crudă de cacao. Este ușor mai amară decât ciocolata cu conținut ridicat de cacao, dar pentru mine acest lucru nu este un impediment, îmi place ciocolata, dar obișnuiesc să beau cafeaua sau ceaiul fără niciun îndulcitor.
Ceai din boabe de cacao cu scorțișoară, coajă de lămâie și portocală
Dacă tot am amintit de ceai, vreau să vă povestesc în câteva cuvinte și despre acest delicios ceai din boabe de cacao. Bine, este vorba de învelișul boabei de cacao care păstrează gustul inconfundabil, dar Aromes Noirs a adăugat fructe de goji, coajă de lămâie, coajă de portocală și scorțișoară, transformând acest produs într-un ceai luxuriant.
Prima dată l-am băut simplu. L-am mirosit, l-am degustat și l-am savurat fără a adăuga nimic, apoi am „pescuit” cu lingurița bucățelele de cacao îmbibate cu delicioasa licoare și fructele de goji… ce mai, am ronțăit aproape tot, atât de bună este cacaua.
Apoi am adăugat lapte și am descoperit cel mai bun și mai delicios ceai, cu un parfum exotic și un gust cu adevărat deosebit. Nu l-am îndulcit și nu cred că este nevoie, eventual îl puteți servi lângă un fursec fin cu unt în serile reci de iarnă sau ori de câte ori simțiți nevoia să vă răsfățați.
Aromes Noirs Miez de boabe de cacao Gourmet
Cu nimic mai prejos decât boabă întreagă, par bucățele rafinate de ciocolată negră de cea mai bună calitate. Sunt exact așa cum am descris mai sus, absolut delicioase, fine și ușor crocante, dat fiind că este doar miezul boabei de cacao, cred că ar putea fi folosite lejer în orice fel de prăjitură, atât care necesită coacere, cât și pentru cele preparate la rece sau pentru decor.
Eu am pus bucățelele de miez de boabe cacao în rețeta de blat umed de cacao și mi-a plăcut mult cum se simt atunci când le descoperi în prăjitură. Combinația dintre crema onctuoasă de ganache de ciocolată și bucățelele ușor crocante este demențială.
Pot fi folosite și în produse coapte gen brioșe sau blaturi de tort, ca decor pe orice fel de desert, fripturi sau băuturi calde și reci pentru ca nu se topesc și rămân intacte sau în îngheţată și creme pentru prăjituri pentru textura lor perfectă.
Cacao crudă – beneficii incontestabile
Cacaua crudă este unul dintre alimentele cu cea mai mare concentrație de antioxidanți: de 14 ori mai mult decât vinul roșu și de 21 de ori mai mult decât ceaiul verde.
Boabele de cacao ascund însă în interior un mineral cu cel mai mare deficit în organism: magneziul, iar o porție de 30 g de cacao crudă acoperă aproape jumătate din cantitatea de fier de care are nevoie organismul nostru zilnic.
Boabele de cacao conțin de fapt un cocktail de minerale precum ar fi calciu, fosfor, cupru, mangan și într-o măsură mai mică, seleniul, potasiu și zinc.
Consumul de cacao crudă ajută la îmbunătățirea rezistenței la insulină și a metabolismului glucozei și este eficientă în prevenirea și vindecarea nefrotoxicității diabetului.
Conținutul ridicat de flavonoide transformă cacaua într-un bun aliat pentru a regla tensiunea, iar flavonoidele contribuie la sănătate cardiovasculară.
Obezitate care este o problemă la nivel mondial este diminuată prin modelarea metabolismului lipidelor, reducerea sintezei acizilor grași și creșterea termogenezei – producția de căldură din țesutul adipos.
Desigur plăcerea de a simți gustul dar și procesele chimice declanșate, îmbunătățesc funcțiile de memorie și capacitatea de învățare.
Cu siguranță beneficiile sunt mult mai multe, acestea sunt doar câteva din cele pe care le-am găsit eu.
Voi folosi boabele crude de cacao pentru a pregăti diverse băuturi, sosuri, gustări și deserturi și tot felul de bomboane de casă. Și cu siguranță vi le voi arăta și vouă.
Valorile Aromes Noirs
„Povestea Aromes Noirs începe în Africa, unde au descoperit aroma îmbietoare a boabelor de cacao și o cultură tradițională plină de farmec. Așa a luat naștere Aromes Noires, brandul unic importator al boabelor de cacao crude provenite din Congo care aduce în România o infuzie gustoasă din spiritul Africii.
Produsele sunt 100% naturale, culese cu grijă și drag din inima Africii, produse de înaltă calitate, neprocesate, provenind din culturi tradiționale, ecologice (fără coloranți, pesticide sau tratamente chimice).”
Nu am avut ocazia sa văd cum sunt.
Ogramada de utilitati si o gramada de beneficii ale acestor boabe de cacao. Curioasa as fi cum este si ceaiul.