O poveste cu pantofi sport, file din jurnalul unor tenisi

Alerg… sunt viteză…

Da, nu e prima secvenţă a celebrului desen animat cu maşinuţe, la care se uită fiul meu încă de când era bebe, sunt eu, mă chinuiesc pe banda de alergat.

Mă uit la cronometru şi aproape mă pufneşte râsul. Ce viteză? Abia am rulat 1 km în 20 de minute şi deja nu mai pot. Mă cert în gând cu mine însămi…

-Asta e fato! Cine te-a pus să te îndopi cu dulciuri la evenimentele alea Black Tie la care ai participat? Puteai să îţi umpli şi tu farfuria invers proporţional cu tocurile de la stiletto. Acum taci şi aleargă…

Aş fi zâmbit din nou… amar… dacă două fetişcane slăbuţe, care sprijineau o bicicletă statică lângă mine, nu ar fi început să îşi laude noii sneakers . Încerc să nu le bag în seama, cobor înclinaţia benzii de alergat şi admir peisajul toamnei ruginii care se desfăşoră sub fereastra largă a sălii de fitness.

O invidiez. Atât de strălucitoare în măreţia ei, vestită cu straie aurii îşi etalează cu mândrie rotunjimile pârguite. Atât de voluptoasă cu fructele ei rubesiene, ascunse pe ramuri printre frunzele galbene… Atât de plină şi bogată, cântată de poeţi şi zugrăvită de pictori.

Mă uit la rotunjumile mele şi la puţinele calorii consumate, pe care le afişează ecranul răutăcios al benzii de alergat. Strâmb din nas şi obosită opresc banda.

Îmi strâng echipamentul şi nu pot să nu admir şi eu Converse pe care cele două îi lăudau atât.

Mă târai agale spre vestiar, mă schimb şi ies în aerul cu miros bogat, de toamnă. Ultimele raze încălzesc paşii mei spre staţie, unde bucuroasă dau de un autobuz cu multe locuri goale. Aşez geanta cu articole sportive pe un scaun şi mă prăbuşesc sleită de puteri pe celălalt loc liber. Întind picioarele şi îmi admir tenişii dama Puma. Oftez când văd că i-am inegrit din nou de la banda de cauciuc, îmi tot promit că îmi voi lua o nouă pereche de adidaşi damă, special pentru venit la sală, dar în magazinul meu preferat de încălţăminte, mă tot ameţesc tocurile de la stiletto.

Deodată zăresc lângă vârful tenișilor mei o carte învelită în catifea, cu flori de dantelă lipite pe la colţuri. Parcă era un fel de jurnal, mă aplec să îl ridic şi mi se pare că aud şuşoteli… Privesc curioasă pe sub scaune, apoi mă reazăm de spătar, nedumerită.

Jurnalul unor tenişi

Hmmm, ce lucru ciudat… Cine o fi pierdut jurnalul? Deschid la prima filă unde e o caricatură a unor tenişi exact ca ai mei. Mă uit la desen, mă uit la tenişi şi îi întreb şugubăţ:

-Voi l-aţi scris?

Clar că nu mi-a răspuns nimeni, în schimb s-au întors câteva capete, privind ciudat spre mine. Am plecat ochii rușinată, curățind o scamă imaginară de pe pantalonii sport.

Dau câteva file…

6 august,

Astăzi am fost în parcul central. Am plimbat-o cât am putut de comod. Celui stâng i-a stat inima când era să calce în băltoacă… Tare-i zvăpăiată şi împrăştiată prietena asta a noastră. A fost o zi frumoasă. I-am păstrat picioruşele răcoroase, chiar dacă afară erau câteva grade peste limita normală, dar s-a terminat prea repede. Am mai fi vrut să coboare treptele spre străvechea cetăţuie de piatră. Ne place acolo, e atât de linişte şi de frumos…

9 august,

Astăzi am fost la o cofetărie. Totul mirosea a vanilie şi în aer părea să plutească fericirea. Ne-am oglindit în strălucirea argintie a piciorului mesei în formă de trompetă. Ce ne-am mai distat privind imaginile distorsionate.
Şi ea s-a distrat. Am auzit-o râzând fericită, în timp ce mânca eclerul care îi place atât de mult. A bătut din picioare ca un copil, când el a strâns-o în braţe, imediat ce au ieşit de acolo. Ne place când e fericită, vibrează a energie pozitivă.

15 august,

Astăzi am dansat. A fost o zi fantastică şi ne-am întâlnit cu prietenii noştrii, o pereche de pantofi sport bărbăteşti Pepe Jeans. Încă nu ne-am lămurit exact care-i Pepe şi care-i Jeans, dar sunt tare oacheşi şi cu vino-ncoa. La un moment dat obrajii noştri s-au atins, am dansat aşa lipiţi, o melodie, apoi încă una… nu am fi vrut să se termine.

Nici ea. ştim că îl iubeşte, că îi place să se plimbe mâna-n mâna pe potecile pădurii de la marginea oraşului.

Îi place sunetul vreascurilor care trosnesc sub paşii noştrii, iar nouă ne plac frunzele catifelete aşternute înaintea noastră.

Slavă cerului că adoră să se plimbe mult şi nu stă o clipă locului, altfel la cât de mult îi plac dulciurile, ar trebui să o cărăm cu forţa la sală şi nu prea ne place pe bandă. Am preferă să alergăm pe aleile parcului sau chiar pe terenul acela de la şcoala pe care o vedem de pe pervaz, unde ne aşează să ne uscăm atunci când facem duş.

Tot timpul ne trezim cu tot felul de pete negre. În plus acolo e aerul îmbâcsit, bandă aceea vibrează şi tot timpul vrea să alerge mult şi da vină pe noi că oboseşte repede.

Măcar priveliştea e trăsnet. Tot parcul acela şi toate picioruşele alea micuţe care aleargă pe acolo, încălţate în tenişi şi adidaşi că nişte acadele, colorate şi frumos decorate.

Într-o zi ne-am întâlnit cu nişte adidaşi mici, mici de tot, atât de drăgălaşi că îţi vene să îi pupi peste tot. Oare aşa am fost şi noi şi am crescut?

1 septembrie,

Alint, astăzi am avut parte de răsfăţ. Ne-a curăţat cu peria aceea din peri naturali, pe care o are de la părinţii ei, ne-a pus pudra parfumată în interior şi ne-a dat câte un puf de spray de protecţie.
Hmm, astăzi sper că vom merge la film. Se aşează pe ultimul rând şi vedem toată acţiunea. Wow, abia aşteptăm. Şi ei vin… Pepe Jeans. Apoi vom merge la pizza, şi ne vom plimba mult. Ne vom aşeza pe băncuţă aceea de piatră şi ei vor vorbi câte în lună şi în stele, iar noi, pantofii sport, vom povesti despre locurile prin care am umblat, pe unde i-am purtat şi i-am văzut fericiţi.

Dau înfrigurată câteva pagini. Totul îmi sună oarecum cunoscut. Pe acolo pe unde au fost ei, cei care au scris jurnalul, am trecut şi eu… Mă uit spre tenişii mei, mijind ochii… Nu cred că se poate… Pff, sunt prea obosită, cum să îmi închipui că citesc jurnalul unor pantofi sport de damă. Derulez rapid câteva file şi ajung pe ultima pagină.

24 octombrie,

Astăzi din nou alergare… pe banda pe care o urăm atât de mult. Şi noi… şi ea. Seara trecută stăteam de vorbă cu pantofii stiletto şi ne-au spus cât de mult îi place să danseze. Oare nu ştie că ar fi mai fericită şi ar consumă cel puţin tot atâtea calorii cât pe bandă aceea nesuferită, într-o sală de dans?

Pe stilettos îi cunoaştem din prima noastră locuinţă, de pe rafturile Answear.ro. Tare ne-am mai mirat când ne-am întâlnit în garderobă. Să vezi ce or să radă de noi când ajungem acasă şi ne văd iarăşi plini de pete şi sleiţi de puteri.

Oh şi dacă ar şti ce surpriză frumoasă o aşteaptă astăzi. Nu ar mai fi pierdut timpul prefăcându-se că admiră peisajul.

Întorc rapid pagina să văd continuarea. Deodată cineva mă scutură de umăr…

– Hei, doamnă, am ajuns la ultima staţie…

Clipesc din ochi nedumerită, căutând jurnalul din priviri. Vai, cred că am adormit! Va trebui să fac o plimbare de două staţii până acasă şi tocmai astăzi el mi-a spus că o să treacă în vizită…

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.