Sfaturi și idei pentru amenajarea unui living modern și elegant
Livingul fiecărei case este diferit. Unele sunt încăperi mici, precum în apartamente construite acum zeci de ani, altele sunt deschise, realizate conform tendințelor actuale. Cu lumină mai mult sau mai puțin naturală, pătrate, dreptunghiulare sau chiar în formă de L, indiferent cum este salonul tău, astăzi am adunat câteva sfaturi de amenajare living numai bune de urmat pentru a profita la maximum de această încăpere a casei tale.
1. Culorile deschise oferă optic senzația de spații largi
Culoarea influențează foarte mult decorarea oricărei camere. Pentru living cel mai bine este să optați pentru o bază neutră și luminoasă : tavan alb, pereți în tonuri deschise sau culori moi care amintesc de natură.
Aici cred că suntem cu toții de acord. Camera de zi în tonuri neutre, cu obiecte din lemn natur și obiecte de decor discrete va părea mai mare decât o cameră cu pereții zugrăviți în nuanțe țări și mobilă închisă la culoare.
Același lucru este valabil și pentru parchet sau uși. Iar aici vă pot spune din proprie experiență că parchetul și ușile în nuanța wenge, oferă un contrast frumos cu pereții albi, dar par să micșoreze camera.
Pentru a adăuga dinamism poți decora camera de zi cu perne vesele, lămpi și obiecte de design în culori atrăgătoare. Dar nu o încărca, ține minte că și în materie de decorațiuni interioare less is more!
2. Decorațiuni puține, calea spre o camera atrăgătoare
Nu știu de ce, dar de-a lungul vieții reușim să adunăm o grămadă de lucruri nefolositoare în jurul nostru. Bibeloruri de tot felul, vitrina cu pahare, multe flori și jucării de plus ornează livingul părinților și bunicilor noștri.
Cheia pentru lărgirea spațiului este de a goli camera. Cum? În primul rând renunțând la tot ce adună praful în casă și necesită un efort suplimentar pentru a-l curăța, fără că acel obiect să fie folosit cu adevărat.
Mobilierul personalizat care se încadrează perfect din perete în perete sau din podea până în tavan, în același paletă coloristică precum pereții este de preferat celui de serie. Aceste piese sunt extrem de elegante și elimină acele spații moarte de deasupra dulapului unde cândva se țineau cutii de tot felul, cărți sau chiar zestrea bunicii sau fix aia 20-30 cm pana la perete unde sfârșim prin a depozita ceva ce oferă un aspect inestetic întregii camere.
Un bufet închis vă va ajuta și el să câștigați spațiu de depozitare și să vă decorați camera de zi cu bun gust!
Decorațiunile din living trebuie sa fie precum accesoriile unei femei. Elegante, discrete și de calitate… precum ceasurile de pe acest site de exemplu.
3. Distribuția calculată duce spre o cameră mare și curată
Dacă vreți să redecorați salonul în aceasta toamna trebuie să începeți să regândiți strategic plasarea obiectelor mari precum canapeaua, consola pentru TV și măsuța de cafea. În plus, trebuie luate în considerare proporțiile și amplasarea ferestrelor și caloriferelor pentru a găsi cel mai bun loc pentru plasarea mobilierului. Odată ce găsim cel mai optim spațiu pentru aceste piese masive și statice, ne putem muta atenția spre cele mai personale detalii pentru a decora cu bun gust întreagă încăpere.
Ca sfat general, designerii ne sfătuiesc să optăm pentru un colțar în locul unei canapele cu două fotolii, dacă sufrageria este mică, iar dacă spațiul o permite, se poate opta pentru două canapele față în față, cu măsuță de cafea așezată între ele. Astfel se creează un colțișor intim și relaxant.
Dacă aveți o cameră dreptunghiulară, alegeți să decorați cu piese înguste și înalte. Și aici puteți să va creați o zona intimă precum ar fi un colț de lectură sau de lucru prin așezarea unui fotoliu în unul din colturile camerei.
Pentru a obține lumină maximă, evitați să amplasați mobilierul înalt lângă ferestre.
4. Obiecte de decor living
Așa cum vă spun tot timpul materialele naturale sunt întotdeauna un real succes în ceea ce privește decorul unei case.Tapițeriile din stofă sunt calde în timpul iernii și răcoroase în timpul verii, în timp ce pielea este durabilă și elegantă, dar rece la atingere iarnă și parcă prea caldă vara.
Bumbacul este un material care creează unduiri spectaculoase când este folosit la perdele și jaluzele din bambus filtrează într-un mod delicios lumina naturală, mai ales dacă soarele va încântă cu prezența sa toată ziua.
Nu uita ca plantele sunt necesare în orice amenajare, însă pentru ca efectul să fie cel scontat, trebuie să fie frumoase, naturale și sănătoase.
5. Lumina naturală
O iluminare bună este esențială în orice cameră, cu atât mai mult în camera de zi: cel mai social spațiu din casă.
Dacă nu este posibil, aceasta trebuie substituită cu lumină artificială. Desigur, încercați să nu abuzați de spoturile încastrate, deoarece camera de zi poate ajunge să arate ca discotecă și nici nu va orientați spre lustre sau candelabre imense care par atât de mici în magazinele de bricolaje și când le montezi îți dai seama ca planează ca o aripa de avion pe jumătate din tavanul sufrageriei.
Pentru a vă decora camera de zi cu eleganta, lumina trebuie să fie indirectă, cu lămpi de podea somptuoase, ideale pentru a te bucura de lectură într-un colț retras și lămpi de masă, cu lumina difuză, ce creează zone distincte de interes.
Pentru o camera atrăgătoare și o senzație intimă de „acasă”, lumina trebuie să fie întotdeauna caldă!
Este foarte important ca livingul să nu fie aglomerat. Indiferent de dimensiunea camerei, de stilul amenajării, de varianta închisă ori open space, trebuie să se poată circula ușor. Aglomerarea obosește, iar camera de zi este un loc de relaxare prin excelență.
Sufrageria este parte din casă, astfel că stilul ales trebuie să fie unitar cu cel din celelalte camere sau măcar să continue firesc pe hol și în zonele deschise.
Mai avem putin si vom ajunge și la capitolul acesta.Imi doresc cat mai puțină mobila și cat mai mult spatiu