A fost odată , Ţara Laptelui. O ţară frumoasă cum nu s-a mai văzut, brăzdată de râuri de lapte şi miere, unde florile aveau petale din safire şi copacii creşteau drept până la stele.

Aici toată lumea era fericită, fiecare se năştea înzestrat cu un anumit dar. Unii erau pufoşi, cu piele fină şi catifelată, alţii de vită nobilă, veneau pe lume cu pete albăstrui. Unii fini şi delicaţi împrăştiind parfum de alună, iar alţii atât de excentrici că umblau cu buzunarele pline de găuri , ducând în ele şoricei cu ochii că nişte rubine mici şi cu blăniţă albă că neaua.

Dar într-o zi s-au abătut nişte nori de fum asupra acestui regat. Regele Rucăr şi cu soţia lui Sofia au hotărât să îl ferească pe micul prinţ de norii negricioşi şi l-au închis într-o cameră în inima castelului. Pentru că zilele treceau şi prinţul însingurat se întrista, părinţii i-au adus doi trubaduri să îl înveselească. Toni şi cu Tudorel al său , mari admiratori ai Ţării Laptelui. Toni ştia totul, dar absolut totul despre această ţară minunată şi locuitorii ei. Îi cunoştea pe fiecare-n parte şi acum de când îşi luase ajutor, străbătea Ţara Laptelui să îl prezinte la fiecare. Aşa au cunoscut-o pe Mozzarella, fiica boierului Apetito, despre care i-au povestit şi tânărului prinţ:

Cu pielea fină ca de porţelan
Cu glas duios, cu timbru diafan
Şi ochii de smaralde, adânci că o pădure
Dar pretenţioasa, mănâncă doar brânză de iepure
Păru-i roşcat că de vulpita
Cu buze dulci şi roşii că o garofiţă
Un corp fluid că de mătase
Îi plac doar tomatele cărnoase.

Îi spuse Toni tânărului prinţ, cu ochii strălucind brăzdaţi de lumini de argint.

I-aţi gândul tinere, că nu-i de tine
Această fată fură inimi şi iubire
Am cunoscut-o , mi-a plăcut şi mie
Alta că ea nu vezi nici într-o mie
Cu vocea dulce , mieroasă
Nu-i slabă ea, dar nu pare nici grasă
În rochia-i verde făcută de Delaco
Aşteaptă visătoare un Romeo
Cu frac scrobit, cu ochii de antraco
Să cânte, să danseze, s-o ducă la rodeo
Să îi gătească zi de zi salată
Să nu îşi strice pielea imaculată.

Mai încercă şi Tudorel să îi mute gândul. Dar prinţul Caşcaval nici că-i mai ascultă şi fără să stea pe gânduri, ieşi pe fereastră să–şi caute aleasa. Atunci norii cei negri se abătură asupra lui şi îl afumară bine, lăsându-i faţă bronzată. Astfel că bietul , când ajunse la casă lui Apetito, acesta nu a vrut să îl primească înăuntru. Prinţul Caşcaval se duse sub balconul Mozzarellei şi îi compuse un poem

O, tu lumină, ce dincolo de geam apare
Eşti pentru mine soarele ce-a răsărit din mare
Am auzit că ai gusturi alese
Aşa că ţi-am adus un buchet de provensale, proaspăt culese
Apari, căci vreau să mi te fac mireasă
Să te iubesc şi să te iau acasă
L-am auzit pe Toni povestind de tine
Şi chiar pe Tudorel spunând numai de bine
Vreau să–ţi sărut pielea ca de mătase
Să–ţi gust dulceaţă fină şi onctuoasă
Căci îmi apari de două nopţi în vise
Şi sunt convins că tu îmi eşti aleasă.

Şi geamul se deschise-ncetisor
Şi apăru un boţ, un puişor
Atât de fină şi frumoasă
Subţire că o chiparoasă
Plăpândă, fină, cu piele lăptoasă
Şi prinţul o lua şi o duse acasă…

 

La nunta lor au venit toţi locuitorii din acea frumoasă ţară. Excentricii Emmentaler şi Maasdam le-au fost naşi şi toate neamurile lui Caşcaval s-au adunat să îi felicite. În ziua cea mare toate rudele Brânză i-au însoţit împreună cu alaiul nuntaşilor printre care mă aflăm şi eu, cel mai înfocat fan brânză…

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.