Opreşte cancerul de col uterin, campanie de conştientizare publică

Share the joy

stop cancerAnul acesta campania de conştientizare publică pentru prevenirea cancerului de col uterin se numeşte „Opreşte cancerul de col uterin”, acesta fiind şi sloganul sub care Asociaţia Europeană de Prevenire a Cancerului Cervical desfăşoară, în intervalul 24-30 ianuarie, săptămâna de prevenire a cancerului de col uterin.

La Suceava evenimentul este organizat de către Televiziunea Intermedia, fiind al treilea eveniment de acest gen.
Mâine 27 ianuarie, de la ora 17.00,  sucevencele pot participa la dezbaterile celei de a X-a Săptămâna de prevenire a cancerului de col uterin. Acţiunea are loc în incinta Centrului pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene, unde medici, psihologi, preoţi şi chiar femei care s-au smuls din ghearele temutei maladii, vă vor vorbi despre importanţa prevenţiei şi descoperirii timpurii, a acestui tip de cancer.

„Întîlnirea are și un caracter umanitar: o bolnavă de cancer de col uterin, care se confruntă cu probleme financiare, va primi bani strînși din donaţii.

Moderatori: Adriana Dascălu Bulină şi Angela Zarojanu. Parteneri: Asociaţia SEVA Suceava, UP România, Cozarux, Aqua Carpatica, Casa cu Flori, Parfums de Sofia, Nichi- Cristina Nichita, Magda Style, Ionela Vatamanu Make Up, Centru Cultural Bucovina, Centrul pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene Suceava
Intrarea este liberă.

În România, cancerul de col uterin a devenit una dintre principalele cauze de mortalitate în rândul femeilor cu vârste între 15 şi 44 de ani. Deşi Ministerul Sănătăţii a alocat bani pentru campania naţională de screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, prin testarea gratuită a femeilor cu vârste între 25 şi 64 de ani, puţine femei se adresează cabinetelor ginecologice pentru un test Babeş-Papanicolau. Acest test este primordial pentru diagnosticul bolilor care afectează cervixul, afectiuni care netratate pot evolua in cancer.

Doamnelor , va invit să participaţi mâine la dezbateri, intrarea este liberă şi… nu uitaţi, depistarea timpurie a cancerului de col , duce la vindecarea acestuia.

Be the first to comment on "Opreşte cancerul de col uterin, campanie de conştientizare publică"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*