Eficienţa energetică este, fără îndoială, una din marile provocări în acest moment, atât pentru constructori cât şi pentru cei care vor să ducă propia casă pe o treaptă termică mult mai confortabilă. Se vorbeşte tot mai mult despre eficientizarea termică a locuinţelor, pentru un randament superior şi pentru economii masive.
Ţările europene au stabilit un standard de eficientă energetică numit casa pasivă. Astfel că pentru acelaşi nivel de confort ca in orice casă convenţională, casa pasivă este capabilă de a consuma de 20 de ori mai puţine resurse, decât un cămin obişnuit.
Pentru mine „casa pasivă” este casa viitorului, care aduce economii şi salvează resurse naturale. Pentru ca o casă să devină eficientă energetic trebuie să aibă o bună izolare pentru o utilizare optimă a energiei.
Pentru a transformă cu succes orice casă, într-una pasivă şi eficientă energetic, trebuie să începem cu izolaţia.
Izolând eficient şi etanşând ferestrele, vom economisi destui de mulţi bani, încât în doar câţiva ani să amortizăm investiţia făcută.
Pentru că locuiesc la etajul 1, iar la parterul blocului sunt magazine, iarna era întotdeauna foarte frig la nivelul solului. De aceea am hotărât să punem sub parchet polistiren extrudat, deoarece este un bun izolator termic, are rezistenta mare la compresie și nu mai necesita nici acel burete montat sub parchet.
Si balcoanele au fost izolate cu polistiren expandat pentru exterior. Astfel încât cu o investiție minimă, am transformat micul meu apartament într-o casă eficientă energetic… Bine… mai utilizez becuri economice și toate electrocasnicele sunt din clasa A+. Deci economisesc resurse dar și bani în propriul buzunar.
Toate materialele pe care le-am folosit pentru izolatii termice, cum ar fi polistiren, adeziv polistiren, termosistem, le-am achiziționat la preţuri mici de la magazinul online Depozit-online.ro, un magazin unde găsești de toate pentru construcția casei tale.
Be the first to comment on "Economiseste bani cu izolatii termice eficiente"