Afla din ce materiale isi faceau hainele REGINELE si cum sa te imbraci ca ele!

materiale matase
Share the joy

Afla din ce materiale isi faceau hainele REGINELE si cum sa te imbraci ca ele!

În trecut, regii și reginele, fiind considerați cei mai importanți oameni ai lumii, purtau ținute dintre cele mai deosebite și fastuoase, pentru a se diferenția de restul oamenilor. Ei bine, asta nu e tot, pentru ca hainele lor nu puteau fi confecționate din orice material, ci numai din cele considerate a fi nobile și demne de un rege sau o regina. Dacă vrei sa știi care sunt acestea, dar și cum le poți purta astfel încât să arăți senzațional, citește, în cele ce urmează, câteva lucruri despre renumitele materiale regale.

Iată ce materiale purtau reginele în trecut:

materiale dantela1. Dantela

Fiind, probabil, cel mai elegant material din care se pot confecționa hainele, dantela era folosită cu succes pentru a garnisi rochiile reginelor, dar și ale femeilor de la curtea regală. Regalitățile își înfrumusețau hainele cu acest material pentru a oferi rafinament și prețiozitate, dar si delicatețe ținutelor lor. Îți dorești să poţi face la fel cu rochiile pe care le porți? Nimic mai ușor, pentru ca dand un click pe Atmospherefashion, găsești modele variate de rochii cu dantelă, pe care să le porți la un eveniment special. Poți afla aici cum sa achiziționezi online și cum le poți plăti. Dacă ești o persoană elegantă și cochetă, acestea îți vor veni de minune!

2. Mătase

Mătasea era nelipsită din ținutele oricărei regalități, pentru că aceasta transmitea puritatea, candoarea, dar și eleganţa celei care o purta. Acest material acoperea de obicei, toată suprafața rochiilor, făcându-le să strălucească. Pe el erau aplicate diferite broderii sau era cusute perle, margele sau pietre prețioase. În prezent, mătasea este un material regăsit în foarte multe articole vestimentare la modă. O poți întâlni în diferite maiouri, rochii, fuste, în lenjeria intimă și chiar în costumele de baie. O sugestie despre cum ai putea să o porți este sa îți creezi o ținută formată dintr-o pereche de jeanşi sau pantaloni scurți, un maiou de mătase și un sacou. O poți accesoriza cu un colier lung și o geantă oversized.

  1. Catifea

rochie din catifeaPe lângă eleganţă, catifeaua mai inspiră și foarte multă putere. Astfel, ea era materialul purtat de elita societății, mai ales că nu oricine își permitea, din punct de vedere financiar, să o cumpere. Astăzi catifeaua nu mai reprezintă un material de lux, pentru că îi este accesibilă aproape oricui. Cum o poți purta? Sub formă de rochii sau bluze arată foarte bine, dar și sub forma de încălțăminte. Cu toate acestea, trebuie sa ții cont de faptul ca este un material destul de pretențios si este necesar să acorzi mai multa atenție curățării lui. 

Transformă-ți garderoba într-una elegantă și vei stârni admirația tuturor! Pana și o regina ar fi invidioasă, dacă ai purta haine realizate din aceste materiale!

3 Comments on "Afla din ce materiale isi faceau hainele REGINELE si cum sa te imbraci ca ele!"

  1. Intradevar numai rochite de nota 10 ar fi din astfel de materiale.

  2. Foarte frumos post, imi place mult tema abordata! iti post spune ca ador catifeaua, si as purta sub orice forma, rochie, bluza, pantaloni, sacou, orice ar fi imi place la nebunie eleganta acestui material!

  3. Toate aceste materiale imi plac si am cel putin cate o rochie confectioanata din aceste materiale.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*