6 povesti cu draci de Igor Bergler, recenzie

Hello readers,
astăzi facem o incursiune în lumea ocultă a infernului și scoatem dracii din zona lor de confort… Glumesc desigur, pentru că deja i-a scos Igor Bergler și i-a expus într-una din cele mai interesante cărți din câte am citit în ultimul timp. Dacă sunteți deja vrăjiți de stilul autorului și cărțile Biblia pierduta sau Testamentul lui Abraham sunt nelipsite de pe noptiera voastră, trebuie să vă spun că 6 povesti cu draci schimbă macazul și explorează imaginea diavolului, disecându-l până la umanizare, râzând de el și transformându-l, până când chipul schimonosit a lui Michiduță capătă linii îndulcite și se umanizează aproape complet.

6 povesti cu draci de Igor Bergler nu este o simplă carte a reprezentării diavolului, așa cum ați crede, ci o analiză originală a relațiilor dintre oameni, legături sociale și reprezentarea răului care se ascunde în jurul nostru în te miri ce lucruri sfinte. Prin urmare, prin prisma analizei imaginii diavolului, întreaga carte este o adunătură de întâmplări care ascund un miez mai mult sau mai puțin adevărat, redesenat cu măiestrie de cel care va rămâne în istorie ca cel mai bun scriitor de ficțiune al acestei perioade.

Când am primit cartea Biblia pierduta, numele autorului m-a dus cu gândul la clasicii moscoviți, lăsându-mă cu gura căscată la propriu când am descoperit că Igor Bergler este român și pe deasupra este contemporan cu noi, omul fiind unul dintre cei mai iluștri intelectuali pe care România îi are la ora actuală. Dacă contemporanii lui Eminescu habar nu au avut de existența lui, cu excepția câtorva literați care l-au cunoscut și admirat, Igor Bergler ar trebui să ne umple inima de mândrie națională, fiind un adevărat etalon de cultură.

6 povesti cu draci de Igor Bergler

Scurtele povești „diavolicesti” sunt o călătorie interesantă prin felul în care expun civilizația mai mult sau mai puțin modernă, precum și transformările interioare prin care trec oamenii într-un moment al vieții lor.

În multe culturi au existat demoni de tot felul, însă aici nu este vorba despre o analiza a genealogie a lui Satan, ci despre figuri umane cu deprinderi demonice care se ascund sub înfățișări angelice, suflete întunecate, minți contorsionate cu apucături drăcești, care ne atrag atenția prin modul în care sunt descrise de autor.

Știți că urăsc să va dau spoilere, mai degrabă îmi place să vă povestesc ce înțeleg eu din cartea pe care o citesc sau să va expun sentimentele pe care un volum mi le provoacă. Ei bine, cărțile lui Bergler sunt o excepție de la regulă. Par vii, cu o „traiectorie” perpetuum mobile și de fiecare dată când le răsfoiești, descoperi lucruri noi și observi diverse detalii care îți schimbă total percepția asupra întregii lecturi.

Am citit 6 povesti cu draci de vreo 3 ori deja. Prima dată am citit-o în diminețile de Crăciun, tolănită în așternuturi pufoase, luând frazele „ad litteram”, redescoperit umorul subtil pe care Bergler îl strecoară în cărțile sale. Am râs pe săturate, am admirat lejeritate cu care autorul se plimbă alături de alte minți ilustre ale literaturii universale, dând naștere unei capodopere care îți va rămâne întipărită în minte multă vreme după ce ai închis coperta.

Apoi am recitit-o pe tren, într-o călătorie spre Iași, unde am reușit să scap de plictiseala infernală parcurgând în întregime volumul. Ulterior am revenit asupra povestirii „Cele trei Magdalene”, care m-a scos din zona de confort, obligându-mă să o analizez bine pentru a înțelege pe deplin întreaga istorie a acesteia.

6 povesti cu draci, păreri personale

Cartea are un o umbră de spirit iconoclast, fără intenția de a genera controverse. Coarnele, copitele, coada sau bărbia dracilor sunt luate în derâdere și credință este cea pe care ar trebui să o analizăm… și nu vă spun nimic altceva.

Idei religioase disecate, reprezentări artistice, contexte politice, scandaluri culturale, viața rușinoasă, ipocrizia și isteria colectivă se împletesc armonios într-o adunătură de texte savuroase pe care de fiecare dată când le vei citi le vei descoperi un alt înțeles.

Un text de o densitate nebună, inteligent și distractiv în același timp, in care Marquez se întâlnește cu Borges, Kafka cu Goethe și Eco cu Bulgakov. O carte de neratat, un roller coaster în care nu poți urca fără centură de siguranță și unde nimic nu e ceea ce pare.

Cartea 6 povesti cu draci de Igor Bergler este esențială, un volum pe care să îl strecori în buzunar și să îl răsfoiești ori de câte ori îți frig degetele să dai un „like”.

6 povești cu draci este o incursiune mai mult sau mai puțin erudită, mai mult sau mai puțin amuzantă, o reprezentare autentică în care nimic nu e ceea ce pare.

În fiecare dintre povestiri dracii sunt acolo, palpabili, vizibili și voluminoși prin acțiunile lor. Interesant este sa surprinzi reacția celor care îi descoperă, pentru că subtil Bergler face o paralelă delicioasă, oferind o imagine artistică dracilor din iadul actual… și din nou nu vă zic nimic mai mult și vă las pe voi să ii descoperiți.

Credința inexistentă a celui care trebuie să o propovăduiască, mi-a atras mie atenția în prima povestire „Intrusul” unde demonii fiecăruia dintre noi prind viață și în funcție de ce ascundem adânc în inima și sufletul nostru pot fi proiecția noastră în societatea în care trăim.

Fiecare povestire face referire la o somitate literală, fiecare povestire aduce în atenție urâțenia precum „Dracomorfoza”, iar într-o altă povestire analogiile între sat și societatea noastră actuală sunt fantastice.

În concluzie 6 povești cu draci este o carte pe care să o strecori în rucsac și să o citești ori de câte ori vrei să vezi mai limpede lumea, să îți deschizi mintea și să te eliberezi de întrebări care oricum nu au răspunsuri convingătoare.

6 povesti cu draci de Igor Bergler, descriere oficială

An aparitie: 2018
Autor: Igor Bergler
Categoria: Literatura Universala
Editura: LITERA
Nr. pagini: 208

Cartea o găsiți la libris.ro unde are o descriere foarte interesanta semnata de Pavel Susara din care eu va las aici doar un mic fragment:

Dar ce sunt, până la urmă, dracii lui Igor Bergler? Sunt entități ale infernului, pedepse năprasnice pe care omul trebuie să le îndure din pricina simplă că răul este complementul obligatoriu al binelui, sunt forțe ale disoluției, pentru că nu pot suportă măreția creației, sau, pur și simplu, sunt natură noastră mai mult sau mai puțîn conștientă, sunt energiile noastre scăpate în libertate ori, cine știe, dacă nu chiar marea noastră șansă de a pătrunde acolo unde binele comun și gestul precaut nu ne acordă nici o șansă? Dar până la un răspuns convingător, pe care doar cititorul singur și-l poate oferi, un lucru este în afară oricărei discuții: cu aceste șase povestiri surprinzătoare, Igor Bergler, pe lângă faptul că reușește să spună și în flash-uri ceea ce a spus până acum doar în epopee, aduce și noi specimene de draci in infernul nostru literar, mult îmbunătățite față de alte produse asemănătoare, ceea ce, evident, nu i se va ierta ușor. Cum nu i s-a iertat încă nici faptul că a apărut din senin, fără să întrebe pe nimeni.