Parfum de toamnă cu aromă de reduceri pe NOTINO.ro
Fără doar și poate toamna este un anotimp romantic desenat de penelul unui pictor îndrăgostit. Este muzica stropilor de ploaie ce cad pe umbrelele deschise, în timp ce frunzele uscate se aștern sub pașii noștri grăbiți pe alei. Toamna este parfumul dimineților reci ce ne invită să adulmecam pe furiș, cu nasul afundat în gulerul hainei, aroma de cafea de la aparatul din colț. Toamna este culoare și parfum… parfum de toamnă.
Pentru cei care ne cufundăm în lumea inconfundabilă a poeziei fredonând rimele unui artist necunoscut în drum spre metro, tot restul toamnei vom purta un fel de halo romantic în jurul nostru, un parfum diafan ce caracterizează și condiționează sensibilitatea și sentimentalismul, impregnându-ne cu melancolie la ceas de seară.
Mie toamna ca anotimp nu îmi place. Urăsc frigul și umezeala și nici mireasma pământului reavăn nu mă încântă, dar îmi place răceală tăioasă a dimineților ce mă face să simt intens parfumul pe care-l port. Ador aerul ce se ridică de pe bruma argintie de-mi îmbujorează obrajii și vântul ștrengar ce se strecoară din grădini cu aromă de mere coapte și struguri pârguiți.
Toamna este timpul să reînnoim garderoba și parfumurile pe care le purtăm și cum acest sezon aduce noi arome și versiuni reînnoite ale parfumului preferat, astăzi vă invit să descoperim două parfumuri de toamnă pe notino.ro, site-ul meu preferat când vine vorba de cumpărat parfumuri, produse de îngrijire personală, cosmetice și produse makeup.
Oferte și reduceri NOTINO
Chiar de dimineață, de cum am zărit oferta, v-am dat de știre, dar vă zic și aici că această săptămână are aromă de reduceri pe notino.ro și orice comandă cu produse bestseller selecționate, indiferent de valoarea ei, va avea transport gratis.
În plus, beneficiem de 20% reducere la brandurile selectate introducând codul BRAND20RO în spațiu pentru vouchere și… așa cum ne-am obișnuit, NOTINO ne oferă și cadouri substanțiale la fiecare comandă dacă valoarea finală a coșului tău depășește anumite sume. Mai vreau să subliniez că pe site este o secțiune separată cu reduceri și promoții, precum și lichidări de stocuri unde puteți găsi chestii foarte interesante.
Parfum de toamnă
Nu există o modalitate mai bună să îți evidențiezi noile articole vestimentare din acest sezon decât cu esențe care să se potrivească acestui anotimp și oricât ai fi de îndrăgostită de parfumul pe care l-ai purtat toată vara, toamna este momentul să-i devii infidelă și să-ți îndrepți atenția spre noi arome pe care să le aşezi pe piele ta.
Astăzi vă vorbesc despre două parfumuri care mie îmi plac foarte mult. Purtându-le nu vei trece neobservată și toată lumea îți va arunca priviri pe furiș la cât de bine miroși.
Parfumurile de toamnă trebuie să conțină note calde precum mușchiul și ambra, acorduri proaspete pentru a mirosi curat și atingeri mai dulci cu note gurmande și ușor picante, pentru a pune culoare și dulceaţă în cele mai gri zile.
Lancôme La Nuit Trésor
Lancôme e brand-ul meu preferat când vine vorba de parfumuri de toamnă, iar La Nuit Trésor de Lancôme este de departe cea mai bună alegere pentru acest început de octombrie.
La Nuit Trésor este o bijuterie olfactivă impresionantă, gata de purtat pe piele pentru ieșirile de noapte, întâlniri romantice și alte ocazii speciale, deși te poți aventura să îl porți oriunde în zilele cele mai răcoroase ale sezonului. Imaginea flaconului a cărui curioasă prezentare reprezintă o piatră prețioasă cu tăieturi curate și asimetrice, subliniază acest sentiment de prețiozitate sofisticată.
Lancôme La Nuit Trésor aparține familiei olfactive orientale. Primele note care se simt sunt de vanilie, o insinuare dulce și misterioasă, urmate de aroma notelor de pere suculente, bergamotă și mandarină.
O inimă de flori elegante precum trandafirul negru și orhideea, pierdute printre fructe delicioase de căpșuni și fructul pasiunii, te atrag într-un vârtej aromat căruia cu greu poți să-i reziști.
Baza acestui parfum este una dintre cele pe care eu le numesc gurmande, pentru că amestecul delicios de arome de praline, lychee, vanilie, caramel și patchouli iese în evidență peste papirusul egiptean, tămâia și cafeaua.
Lancôme La Nuit Trésor este un parfum intens ce durează mai mult de 24 de ore pe piele, iar pe orice țesătură din fibră naturală precum lână, bumbacul, blană și chiar pielea, va dura mult mai mult.
Parfumul La Nuit Trésor se adresează femeilor mature, pline de farmec și pasionate, care iubesc emoțiile puternice și ies în evidență în orice împrejurare.
Sub semnătura Lancome, în colecția mea de parfumuri mai am Miracle, O de Lancome si La Vie Est Belle, precum și noul parfum lansat în aceasta vară: Idole.
Yves Saint Laurent Black Opium
Nu există nimic care să completeze un outfit mai bine decât un parfum bun, esențe surprinzătoare care lasă urme aproape palpabile când treci pe alături. Pentru că da, un parfum ne poate face să ne simțim cele mai atractive, radiante și senzuale femei din lume și cu siguranță ați simțit de multe ori nevoie să vă întoarceți în mijlocul străzii pentru a vă bucura puțin mai mult de parfumul purtat de cineva care a trecut pe lângă voi.
Acest parfum rafinat este versiunea de toamnă a clasicului Opium și Black Opium Flower Shock. Din familia olfactivă de vanilie orientală se remarcă pentru notele florale, dulci, calde și picante care te fac sa vibrezi de încântare.
Notele sale de înaintare sunt compuse din piper roz, floare de portocal și pere. În inima lui, iese în evidență prezența cafelei, care este însoțită de iasomie și migdale amare. În cele din urmă, baza sa de vanilie este însoțită perfect de alte ingrediente precum lemnul de patchouli, cedru și cașmir.
Urmând o cale olfactivă între moderat și greu, pregnant şi cu o fixare foarte intensă pe piele, Yves Saint Laurent Black Opium este o opțiune ideală pentru ocazii speciale. Un parfum de toamnă ce se adresează unui public tânăr care este obișnuit să petreacă de noapte. Cu siguranță o alternativă excelentă pentru a face ca acest octombrie ce tocmai a început să fie o petrecere fără sfârșit.
Pe notino.ro toamna vine cu miros de parfumuri curate, dulci, sofisticate, feminine şi cu multă personalitate. În ceea ce privește parfumurile pe care alegi să le porţi, nu există reguli, pentru că nu este nimic mai personal decât un preferințele tale. Deși nu este întotdeauna ușor să te identifici cu unul sau să îl găsești pe cel care te motivează să îl inviți să te însoțească zi de zi, NOTINO îți face viata mai ușoară cu cea mai impresionantă gamă de parfumuri din România.
Super parfumurile acestea. Am tresor dar variant aceea cu sticla ca o piramida. Imi place ca persista mult. Am vazut ca ti-ai luat cel nou. Cat tine pe piele?
Hehe… cine nu are un parfum Lancôme, degeaba are parfumuri. Sunt faine si au miros frumos.
Imi plac parfumurile lor si nu doar parfumurile, este un brand cu produse minunate.
Trebuie sa- mi iau și eu un parfum.
Foarte bun site-ul. Multumesc pentru postare.