Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Jurnal de mama, pierduta printre intamplari strumpfesti

smurffete
Share the joy
  • 12
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Jurnal de mamă, pierdută printre întâmplări strumpfesti

Nu am povestit niciodată pe blog, întâmplări din minunata lume a copilăriei fiului meu. Uneori, „m-am lăudat” pe wall, cu năzbâtiile piciului, dar astăzi o să notez două întâmplări care acum aduc hohote de râs, la fiecare reuniune a familiei.

Nu este nimic mai bun decât un episod ce aduce fericire, o intamplare care în cazul copiilor este este chiar binevenita, pentru că aceasta ajunge să sudeze această legătură speciala dintre noi şi ei, iar micile excese de veselie îmbunătăţesc starea emoţională a fiecăruia în câteva secunde.

Însă pentru a avea parte de un episod copios împreună cu cei mici, de cele mai multe ori nu este nevoie de o glumă bună, de un desen animat haios sau o comedie trăznită, ci de o boacănă pe care piciul ţi-o livrează cu toată candoarea sa.

Ninsoare în bucătărie

Nu, nu este o întâmplare din „Smurfs: The Lost Village”, într-un orăşel din desene animate este posibil să ningă oriunde, ştiţi şi voi nu-i aşa? Ci a fost vorba de bucătăria mea pe care tocmai o terminasem de lustruit într-o după amiază de toamnă târzie, când se invitase soacra la o cafea şi un colţ de prăjitură delicioasă cu ciocolată.

Intră bunica, Smurfette cel mic începe a ţopăi… Bunica îi aduce o jucărioară fiecare dată. Acum ii facuse cadou un mic avion de plastic, care plana după ce era aruncat în sus, jucarie care avea să fie scanteaia unui dezastru.

Mergem cu toţii în salon unde voinicul începe a pilota noua jucărie.

În cele din urmă, plictisit că nu îi dăm atenţie, decide să aterizeze în bucătărie să ciugulească fulgi de ciocolată de pe prăjitură.

Din când în când se auzea câte un hohot de ras din spatele uşii închise. Eu cu bunica, ne aruncam ocheade, crezând că cel mic se joacă fericit, cu avionul. Deodată se deschide uşa şi omuleţul meu, alb din cap până-n picioare, iese hilizindu-se:

– Mami, ninge în bucătărie! Hai să facem ompadă!

Bunica înlemeşte, eu rămân fără grai şi simt nevoia să mă aşez din nou, după ce ţâşnisem în picioare când am văzut mica arătare.

– Bunicaaaaa, mai strigă odată şi se năpusteşte asupra femeii care stătea stană de piatră, Smurfette cel mic umplând-o de făină din cap până în picioare. Hai să facem om pada!

Viscolul pufos se întinde în toată bucătăria şi jumătate de salon şi preţ de câteva secunde ne-a îngheţa pe mine şi pe bunica.

Năzdrăvanul, descoperise un castron cu făină, pentru că avionul bunicii se strecura-se pe sub uşa de la cămară. Şi uite aşa acum, la mai bine de doi ani de la ninsoare din bucătărie, încă mai apar din senin fulgi de făină şi toată lumea îl întreabă dacă a reuşit să facă un ompadă sau mai are nevoie de un castron cu făină.

Un perete de clătite

Peretele de clătite, a fost înainte de ninsoarea din bucătărie. Smurfette, cum îl alintăm noi pe borfaş, era o mogâldeaţă. Îi plăcea să ia lucruri în braţe şi să le mute de colo, colo.

Îi plăceau clătitele la micul dejun şi obişnuiam să îi prepar în fiecare dimineaţă câte 2-3…

Nuuuuuuuu, nu zâmbiţi… nu era interesat de făină pe atunci. Se aşeza cuminte într-un micuţ balansoar şi privea cu ochi curioşi tot procesul de patiserie. Când apărea borcanul de ciocolata, toată faţă i se lumina de un zâmbet larg si fericit.

În dimineaţă cu pricina, termin de făcut 4 mândreţe de clătite şi îi spun:

– 2 cu magiun şi două cu ciocolată!

Ininde spre mine 2 degetele care formau semnul victoriei… mă buşeşte râsul şi mă duc spre balcon, unde ţineam magiunul de la bunica, sus pe un raft unde sa nu il ajunga manutele curioase.

Când mă întorc, piciul ia-l de unde nu-i…

-Strumpffule, ce faci? îi strig din uşa bucătăriei.

-„tau” (stau)

Văd clătitele cu ciocolată pe farfurioara lui şi răsuflu uşurată. Nu a luat niciuna să o ascundă între jucării.

Ung celelalte două, pun de o cafea, strâng în bucătărie şi îl întreb iarăşi:

-Voinicule, ce faci?

-„tau” !

Scot capul pe uşa bucătăriei şi îi văd un picioruş după colţul dormitorului.

– Puiu’ să nu te joci cu maşinuţele pe perete, că mama abia a dat cu var, da?

Aud ceva căzând pe parchet, o linguriţă poate? O linguriţă?… mă uit pe masă, îmi dau seama că borcanul cu ciocolată nu mai este iar pe scăunelul strumpffului , ascuns sub babetica, era capacul. Într-o secundă ajung în dormitor unde mă aştepta dezastru. Un perete, unde lipisem cu atâta măiestrie un sticker care reprezenta o zebră, era uns cu un strat fin de ciocolată. Isteţul meu bebe, lingea când peretele, când borcanul când mânuţa, făcuta pumn cât să încapă până la delicioasă crema de ciocolată. Toată casă era parfumată cu aroma cremei de ciocolată cu alune de pădure.

Smurfette, cu ochişorii strălucind de fericire şi murdar de ciocolată pe la guriţă, se uită la mine şi spune:

-„tau

… Uneori, când intru în dormitor, încă mi se pare că simt aromă de ciocolată, cu toate că am avut noroc și am putut spala peretele datorită stickerului.

Strumpfi

Mamă de Smurfette

Anii au trecut, acum mă ajută la făcut clătite și chiar le umple conștiincios. Râdem de fiecare dată de năzdrăvăniile pe care le făcea, la fel ca orice strumpf micuț, părea că era tot timpul în căutarea unei noi aventuri, că vrea sa descopere tot timpul ceva.

Încă îl mai alintăm Smurfette… din cauza jilțului micuţ pe care se foia neobosit, jilţ pe care bunicii i-l facuseră cadou la prima aniversare.

Mi-am amintit aceste întâmplări, tocmai din cauza altor strumpfi albaştri, neobosiți şi ei, care vor poposi în ţară la noi, în format 3D, pe 31 martie. „Strumpfii: Satul Pierdut” este continuarea aventurilor vestiților strumpfi, pe care cu toții ii cunoaștem din copilărie. Un film pentru întreaga familie, în care aventura și comedia, dau naștere la cele mai haioase întâmplări. Noi ne vom duce sa-l vedem. Vom petrece o seara minunată și ne vom aminti de ninsori pufoase și pereți de clătite, întocmai ca animația de la cinema… plină de neprevăzut.

Articol scris pentru Spring Super Blog 2017.

  • 12
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

2 Comments on "Jurnal de mama, pierduta printre intamplari strumpfesti"

  1. Cand sunt mici copii sunt tare dragalasi si in inocenta lor fac tot fel de nazbatii.

  2. Minunat articol, succes.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*