Descoperă-ţi frumuseţea pielii cu produse Simildiet Laboratorios, review

produse simildiet laboratorios review
Share the joy

Descoperă-ţi frumuseţea pielii, cum ne îngrijim tenul după un peeling chimic

Importanța frumuseții depășește judecata separată a oricăruia dintre cele cinci simțuri. Ochii nu privesc doar partea estetică, ci împreună cu celelalte simțuri adoră gustul, le place mirosul și atingerea și oricât de imposibil ar părea, auzul face și el parte din ecuația perceperii frumuseții unei persoane.

De-a lungul istoriei s-a discutat mult despre atributele care aduc frumusețea și marii învățați ai lumii au subliniat ordinea, simetria și precizia, că principale surse de frumusețe. Însă frumusețea ar putea fi subiectivă, ceea ce ar duce la presupunerea că este o percepție a celui care o contemplă.

Dincolo de tendințele modei sau de simetria corpului, dincolo de makeup și parfumuri în vogă, frumusețea are o trăsătură inerentă: felul în care ne simțim când ne privim în oglindă.

Acele clipe când suntem doar cu noi înșine, când îndepărtăm masca machiajului și dezvelim ochiului fiecare centimetru de piele, sunt cele care scot la iveală frumusețea, iar oglindă e cel mai crud prieten ce ne admiră sau ne ceartă pentru imaginea pe care o afișăm.

Vă vorbesc adesea despre cum îmi îngrijesc eu pielea și tot foarte des vă spun că aerul ce ne înconjoară, noxele și alți factori externi precum soarele sau gerul, ne sufocă tenul, îmbătrânindu-l prematur.

Pielea fetei, a gâtului și a mâinilor este strânsă că într-un sarcofag de celule moarte și reziduri ale produselor pe care le folosim, iar acest lucru poate duce la apariția petelor, a ridurilor, a acneei și multor alte probleme de estetică și sănătate.

Astăzi însă industria beauty ne aduce mai aproape de frumusețea pură  prin tratamente estetice precum peeling-ul chimic sau alte astfel de proceduri și produsele cosmetice ce încetinesc procesul de degradare al epidermei și previn apariția prematură a semnelor de bătrânețe.

Sunt mai multe moduri de a-ți regenera pielea, iar cea mai cunoscută este utilizarea produselor care au în formulă acizi tip AHA, extrași din fructe, ce îndepărtează celulele moarte și favorizează creșterea producției de colagen și elastină. Peeling-ul chimic, căci despre el este vorba, va accelera procesul natural de regenerare a epidermei și vă va oferi o piele netedă si fermă în doar câteva zile.

peeling chimic

Ce este peeling-ul chimic

Peeling-ul chimic este un tratament foarte simplu și eficient, care constă într-o exfoliere de la ușor la intensă a pielii, pentru care se folosesc substanțe precum acizii glicolici, tricloracetici și salicilici sau anumite tehnologii laser pentru eliminarea celulelor moarte a straturilor superficiale ale pielii. De asemenea exfolierea chimică va contribui la eliminarea sau reducerea petelor de vârstă, în principal datorită expunerii excesive la soare.

Peeling-ul chimic își poate extinde acțiunea și către straturile mijlocii și profunde ale pielii. În acest caz, va acționa prin eliminarea sau minimizarea ridurilor de expresie cum sunt cele care înconjoară buzele sau colțul ochilor, precum și atenuarea urmelor de acnee sau cicatricile lăsate de această.

Alegerea produselor va depinde de zona și gradul de deteriorare a pielii și de scopul urmărit cu tratamentul. Produsele utilizate vor influența nivelul de adâncime al epidermei la care acționează, oferind un rezultat pe măsură care însă necesită timp de recuperare a pielii.

Tot ce trebuie să știi despre peeling chimic

Desigur, nu o să intru în detalii, o să vă amintesc doar că sunt trei tipuri de peeling chimic : superficial, mediu și profund. Pentru fiecare dintre acestea se folosesc anumite produse și fiecare oferă un rezultat raportat la concentrația acizilor folosiți.

  • Aplicarea acestora poate varia între 10 minute și 2 ore, în funcție de substanța folosită și zona tratata.
  • Puteți simți o ușoară senzație de mâncărime, care va fi mai intensă cu cât peelingul este mai profund.
  • După efectuarea procedurii trebuie să așteptați cel puțin jumătate de oră pentru că pH-ul pielii să se normalizeze, după aceea va puteți machia.
  • Indiferent de tipul de peeling pe care l-ați făcut, trebuie să lăsați să treacă cel puțin o săptămână înainte de a vă expune la soare și evitați saunele sau exercițiile fizice ce va fac tenul să transpire.

Peeling-ul superficial poate fi efectuat cu lejeritate în confortul casei tale, chiar și cel mediu îl poți obține cu produse de calitate, în schimb peeling-ul chimic profund trebuie efectuat în saloane specializate unde din nou trebuie să acordați atenție produselor folosite.

După efectuarea unui peeling chimic, poate apărea o reacție adversă ușoară asemănătoare cu o arsura solară, care dispare în 3-7 zile, în funcție de procedura urmată.

produse simildiet laboratorios review

Descoperă-ţi frumuseţea pielii cu produse Simildiet Laboratorios, review

Laboratoarele Simildiet propun un alt nivel de îngrijire a pielii, imprimând calitate maximă a produselor chiar de la selecția riguroasă a materiilor prime, ținând cont de mai mulți factori precum ar fi metodele organice de cultivare și extragere utilizate, fără îngrășăminte sau pesticide chimice.

Principiile active sunt obținute prin extragereala rece ce asigură puritatea totală și optimizarea acestora.

Simildiet are un portofoliu bine definit împărțit în game de produse dintre care se remarcă produsele pentru peeling chimic sau gama Xtra Skin Repair ce cuprinde produse cosmetice cu peptide biomimetice capabile să acționeze în cele mai intime mecanisme ale fiziologiei celulare. Acestea activează procesele metabolice, participă la comunicarea intercelulară și determină o biostimulare cutanată generală. Aceste peptide, fiind identice cu cele ale pielii umane, sunt capabile să intervină în mecanisme fiziologice și acționează la performanțe maxime.

În această gamă de produse găsim serul Xtra Skin Repair și crema pentru repararea pielii Xtra ideale de utilizat pentru a menține o piele frumoasă și sănătoasă după efectuarea unui peeling chimic.

Ser Xtra Skin Repair

Ser Xtra Skin Repair pareri

Serul Xtra Skin Repair este un ser cu o formulă ușoară, fără componente grase, cu o textură mătăsoasă cu putere maximă de hidratare și reglare a secreției de sebum. Proprietățile sale includ puterea de minimizare a porilor, de a regenera pielea deteriorata atât de factorii externi cât și de istoricul acneic.

Ideal pentru tratamentul hiperpigmentării faciale cu peptide biomimetice, Xtra Skin Repair omogenizează structura pielii, readucând strălucirea și eliminând imperfecțiunile. Uniformizează rapid și perfect tenul, conferindu-i suplețe și un aspect întinerit.

Are un parfum elegant, sincer îmi amintește de un parfum scump, discret și atrăgător, care se risipește în jumătate de oră. Serul este transparent, cu o consistentă lichidă, ce se absoarbe aproape instantaneu, lăsând pielea cu o senzație de curat, fără să devină lipicioasă.

Se aplică dimineața și seara, pe pielea complet curată și uscată. Folosind vârfurile degetelor, se masează cu mișcări circulare blânde până când produsul este complet absorbit în piele.

Rezultatele sunt vizibile chiar din prima săptămână, iar flaconul de 30 ml, este destul pentru cel puțin 3 luni.

Xtra Skin Repair – Crema pentru regenerarea pielii

Xtra Skin Repair Crema pentru regenerarea pielii

Serul Xtra Skin Repair se completează cu o cremă regenerantă cu putere maximă de hidratare și textură mătăsoasă din aceeași gamă.

Xtra Crema pentru repararea pielii grăbește cicatrizarea, reglează și încetinește secreția de sebum, oferind pielii un aspect luminos, mătăsos și catifelat. Conține o combinație echilibrată de alfa-hidroxiacide, precum și Acid Hialuronic, Ulei de Argan, Tatrapeptide-7 etc.

Cu aceleași note aromatice, se absoarbe la fel de rapid fără să lase senzația de piele grasă. Împreună cu serul oferă rezultate uimitoare.

Se aplică pe față, gât și decolteu cu un masaj blând, seara și dimineața. Textura sa suavă și fină o transformă într-o excelentă bază de machiaj.

Apă micelară Simildiet

Apă micelară Simildiet pareri

Apă micelară de la Simildiet este o loțiune special concepută pentru curățarea corectă și profundă a pielii. Datorită structurii sale micelare la contactul cu sebumul și impuritățile pielii, le izolează permițând eliminarea completă a acestora fără a lăsa reziduuri.

Se folosește că orice apă micelară, aplicându-se prin tamponări cu un disc demachiant din bumbac, curățind ușor pielea, fața și gâtul.

Apa micelară poate fi considerată o loțiune degresantă, perfectă pentru a pregăti pielea înainte de aplicarea produselor cosmetice.

Pentru a menține efectele tratamentelor dermatocosmetice precum peeling-ul chimic, dar și pentru a completa serviciile din salon, Simildiet include și produse cu uz la domiciliu. Fie că este vorba despre ser, cremă sau fiole intensive, acestea răspund tuturor nevoilor tenului: antiaging, albire și depigmentare, reparare și cicatrizare, fermitate și luminozitate.

1 Comment on "Descoperă-ţi frumuseţea pielii cu produse Simildiet Laboratorios, review"

  1. Foarte interesante informatii despre peeling. Multe detalii nu stiam.
    In concluzie, acum pe timp de toamna-iarna este ideal, ca sa ne
    ferim de expunerea solara dupa peeling.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Dark Passion
Privacy Overview

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.

Puteți ajusta toate setările cookie-urilor navigând în filele din stânga.