Arde,arde… frige, frige… n-are gură ca să strige…

Stăteam întinsă pe sezlog,cu soarele fierbinte mângâindu-mi spatele şi parcă mă lua cu tremuratul ori de câte ori trecea vânzătorul ambulant, îmbiind turiştii la gogoşi. Drumul până pe litoral, înghesuiţi în maşina micuţă, părea să fie descris perfect de sloganul acesta. Ridic capul de pe prosop şi mă uit pieziş la soţ…

Dar să o iau cu începutul. Joia trecută ne anunţă de la servici că vom uni două sărbători şi vom avea un weekend prelungit. Motiv de bucurie, căci zăpuşeala din oraş te făcea să cauţi un cub de gheaţă pe oriunde. Altădată cine ajungea primul la birou, punea cafetiera, acum cine intra primul în incintă , trebuia să pună aerul conditionat la maxim.

Astfel că pe la trei şi ceva cu doar câteva haine în geantă, prosoapele şi saltelele , ne înghesuim în maşină , în drum spre mare, via Iaşi, de unde trebuia să mai luăm nişte prieteni.

Afară 33 de grade, maşinuţa noastră de un negru profund, strălucea la soare ca un giuvaier de preţ. Până în momentul plecării a stat în parcare scaldandu-se în razele binefăcătoare a zeului arzător. Când am deschis portiera, am crezut că leşin, cred că dacă aruncăm o felie de pâine înăuntru, se toastă cât ai zice peşte.

– Las că deschidem geamurile şi se mai răcoreşte puţin, zice soţul. Apoi poate mai răsuflă şi aerul condiţionat.
Am făcut ochii mari nemulţumită, iar uitase deAC al masinii si ii lasasem un POST-IT reincarcare freon. Am strâns din dinţi şi m-am urcat în maşină încercând să nu mă lipesc de nici o parte metalică , să nu mă ard fix acum înainte de plajă.

Prima oră a fost chinuitoare, cu geamurile deschise şi vântul vâjâind în urechi , am ajuns la Iaşi pe la cinci cu o durere de cap groaznică.

Prietenii noştri ne aşteptau în stradă, dar măcar aveau cu ei ceai la gheaţă şi între două glume şi o sorbitură de băutură rece, parcă atmosfera se mai răcorea puţin.

O ora mai târziu se terminase ceaiul şi îmi simţeam ceafă lipită de scaunul umed. Glumele nu mai aveau nici un efect şi în maşină se lasă-se o linişte apăsătoare. Îi zic soţului că aşa nu putem continuă drumul şi să oprească undeva în parcarea unui supermarket să luăm ceva rece şi nişte gheaţă.

Aveam deja în gând o soluţie pe care am văzut-o într-o emisiune despre supravieţuirea urbană şi aveam de gând să o aplic.

Cumpăr un lighenaş de plastic şi două pungi de gheaţă, câteva cutii de suc şi mă întorc grăbită la maşină.

Aici toţi s-au uitat ciudat, gândindu-se că am încropit o frapieră pentru sucuri. Mă urc în autoturism cu un rânjet victorios pe faţă şi le poruncesc cu un aer teatral să închidă toate geamurile iar pe soţ îl pun să dea ventilaţia la maxim. Aşez în faţă nişelor pe unde intră aerul , recipientul meu cu gheaţă şi le arunc o privire victorioasă de ” las că ştiu eu ce fac”

Deja mă simţeam mai bine, cu gheaţă în braţe doar că în maşină începuse să miroase urat, intra praf, miros de gaze de eşapament şi o vagă aromă de apă stătută. După jumătate de oră , întradevăr se răcorise în maşină cu… jumătate de grad, dar mirosea oribil. Nu doar că nu încărcasem instalaţia cu freon dar, nici filtrele nu le schimbasem, iar revizia instalaţiei de climatizare auto, era expirată de doi ani. M-am uitat ruşinată la prietenii mei şi în prima parcare am aruncat gheaţă care deja se topise.

Restul drumului l-am parcurs vorbind puţin, uitându-mă din când în cad urât la soţul meu, ba pe la miezul nopţii , am oprit în Brăila lângă un părculeţ să mai răcorim maşina. După ce am deschis toate portierele, s-a umplut de ţânţari.

Am ajuns la mare cu o durere de masele groaznică, pişcată de ţânţari şi un chef de distracţie, eliminat din start…

Arde… frige… n-are gură că să strige…

M-am cutremurat cu gândul la drumul de întoarcere. Mai ales că pe prietenii noştri trebuia să îi ducem până la Bucureşti. Deja îmi închipuiam calvarul prin care voi trece cu pielea atinsă de razele soarelui şi în maşină 40 de grade.

M-am perpelit tot weekendul şi de la soare şi de la gândul la discomfortul pe care o să îl suport pe drumul de întoarcere. Degeaba îmi tot spunea Mihai că la Bucureşti ne vor ajut specialiştii de la  www.freon-auto.com şi cât timp vom bea o cafea aceştia care se ocupa de freon auto,vor rezolva maşina imediat, că fix atunci trecea pe acolo băiatul cu gogoşi.

Arde… frige… n-are gură că să strige…

Brrr.

Spre Bucureşti am pornit la 4 dimineaţă, era răcoare şi avusesem grijă să punem maşina la umbră toată ziua. Mihai deja ne făcuse programare de pe tabletă, introducând câteva date tehnice chiar pe site. Costa doar 149 de lei deplasarea specialiştilor Freon-auto.com până la un loc stabilit. În fapt casa surorii sale. La noi costă cam tot atâta… dar pierdeai jumătate de zi la atelierul auto.

Am fost sceptică tot drumul, imaginându-mi ce este mai rău, dar nu a fost aşa.

Personalul amabil s-a deplasat cu echipamentul la adresa cerută. Cu aparatură modernă , semiautomată, întâi a extras freonul şi uleiul uzate care se găseau în instalaţia maşinii apoi după verificarea etansietăţii circuitului, au încărcat cu freon şi au completat uleiul.

In plus aveau aparatura de igienizare aer conditionat auto si 15 minute au scos orice miros , reimprospatand atmosfera in incinta autoturismului.

Procedura de reîncărcare freon a fost foarte simplă şi rapidă şi drumul spre casă a fost plăcut şi răcoros chiar dacă afară era la fel de cald ca înainte de weekend. Nu mirosuri în masină, nu zăpuşeală, doar comfort şi aer curat.

Ba chiar sotul a promis ca ori de cate ori vom veni la mare vom trece in agenda freon auto Bucuresti.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016.