3 tipuri de credite personale, criterii dupa care le alegi

Share the joy

3 tipuri de credite personale, criterii dupa care le alegi

Ştii, uneori te uiţi în jur şi îţi dai seama că veciunul şi-a schimbat maşina, o cunoştinţă şi-a luat mobilă nouă în salon, un frigider sau un televizor şi te întrebi cum se poate una că asta când tu, care faci economii, abia reuşeşti să plăteşti şcoală copiilor.

Ei bine toate acestea se pot realiza cu ajutorul unui împrumut personal.

Un împrumut personal este un contract prin care creditorul îţi dă o sumă de bani, disponibilă imediat, iar tu debitorul, ai obligaţia de a returna suma creditată plus eventuale dobânzi şi cheltuieli care survin în urmă încheierii contractului.

Instituţiile de credit oferă nenumărate credite personale, numite şi credite de consum, cu diferite denumiri comerciale (credite auto, credit de şomaj, împrumuturi de nuntă …), dar cu variaţii uşoare sunt , practic , toate la fel. Hai să vedem care este cel mai avantajos și care sunt criteriile după care îl alegi.

Banca

Înainte te a te orienta către orice altă instituţie, trebuie să te gândeşti că banca este acreditată de stat, aşadar alege o bancă de încredere de unde să iei un credit.

Trebuie să fii foarte atent şi la dobânzi, deoarece creditele mari pot aduce după sine şi dobânzi mari. Alege o bancă cu politică monetară transparentă, precum această bancă, care oferă clienţilor săi toate informaţiile necesare.

Rata … la bancă

Rata este acea sumă pe care debitorul trebuie să o returneze băncii în fiecare lună. Aceasta se compune din parte din împrumut şi dobânda, care este preţul pe care banca îl va percepe pentru creditare. Înainte de a decide, compară diferite bănci şi alege pe cea mai avantajoasă. Unele instituţii practică dobânzi imense care adunate la suma pe care trebuie să o returnezi se transformă într-o rată istovitoare, iar dacă perioada de returnare este mai scurtă, ratele absorb practic tot venitul familiei. De aceea trebuie să încerci să te orientezi către o linie de credit care se întinde pe o perioadă mai lungă şi care implicit va avea rate mai mici.

credite

Tipuri de credite de consum

Aceste credite sunt destinate persoanelor fizice care lucrează pe baza unui contract de munca și a căror principală sursă de venit o reprezintă salariul, fiind de asemenea acceptate alte tipuri de venituri (dividende, chirii, etc.) Băncile acordă mai multe tipuri de credite. Dintre toate tipurile de credit, cele mai accesate sunt cele de nevoi personale și cele în domeniul auto. Pentru alte tipuri de credite poți arunca o privire  aici:

  • Nevoi personale cu asigurare de viaţă şi şomaj
  • Nevoi personale garantat cu ipotecă
  • Nevoi curente cu destinaţie imobiliară
  • Credite Imobiliare-ipotecare
  • Prima mașină
  • Auto
  • Leasing auto

Tipuri de credite pentru investiții imobiliare

Creditele pentru investiții imobiliare sau ipotecare sunt destinate persoanelor fizice și pot fi folosite pentru a cumpăra sau a construi o locuință, pentru a moderniza sau extinde un imobil sau pentru achiziționarea de terenuri pentru construcții.

  • Credite ipotecare
  • Credite prima casa

Alte tipuri de credite

Acestea sunt produse oferite de către bănci persoanelor fizice pentru un anumit tip de nevoi de exemplu scop medical, studenți/ studii, etc.

  • Creditul Gaudeamus pentru studii
  • Creditul pacient

Întotdeauna, înainte de a contracta un credit, consultați profesioniști în domeniul financiar-bancar!

2 Comments on "3 tipuri de credite personale, criterii dupa care le alegi"

  1. In ziua de azi greu putem cumpara ceva fara un credit. Pentru oamenii cu un venit stabil si chibzuiti, creditul e cea mai buna solutie pentru indeplinirea viselor. Eu de exemplu imi doresc o casa…

  2. Eh, multe tipuri de credite mai sunt pe piata…
    Eu le cam evit drept sa zic. Doar cardul de credit ce il mai folosesc 🙂

Leave a comment

Your email address will not be published.


*