Marea, dragostea mea cea dintai

Ace fine de nisip alb, se izbesc cu putere de pielea mea, tatuând amintiri cu aroma de mare. Desculț, masor cu pași mărunți valurile ce se sparg la mal.

Pescărușii se zbuciuma deasupra talazurilor înspumate, săgetând din când în când apa învolburată de vântul nervos. Unii au noroc și se întorc cu prada argintie în cioc, alții însă nu reușesc și se ridica în văzduh cu un țipăt ascuțit.

Ma așez pe un șezlong de lemn și privesc cerul prin orificiile umbrelei de stuf. Ma întreb cate inimi au oftat sub acoperișul ei…

Admir puritatea orizontului infinit, se împletește cu marea, undeva, departe, ferit de ochii turiștilor curioși.

Uneori apare cate un vapor în depărtare, pare sa plutească în neant, stârnindu-mi invidia. Il admir, geloasa pe măreția lui, iar el , habar nu are, și nepăsător se pierde, alunecând spre zare.

Inspir parfumul marii, îl absorb cu nestat. Închid ochii și aș vrea sa opresc timpul, sa îl îngheț pentru veșnicie, înconjurată de briza marii, legănată de susurul valurilor, hipnotizata de șoaptele vântului, cu piele mângâiată de razele soarelui.

Iubesc marea, întregul an tânjesc după ea. O visez, ii vorbesc și ii promit ca ma voi întoarce, iar ea statornica și covârșitoare, ma așteaptă.

Ma ridic de pe șezlong și ma apropii de ea. Vreau sa ii simt mângâierile reci. Pașii ma duc înspre mal, iar marea nerăbdătoare și ea, pare sa își trimită valurile în întâmpinarea mea, îmbrățișându-mă.