Prin multe locuri de la noi , se  zice ca ” daca nu ai sadit un pom,nu ai
facut un pui de om,  inseamna ca ai
trecut degeaba prin viata iar, daca n-ai zidit o casa si nu ai omenit niciodata
un strain la masa , portile cerului nu se vor deschide nicicand pentru
tine…  Cand eram copil si auzeam
batranii repetand zicala , ramaneam cam in ceata , neintelegand de ce trebuie
sa zidesc o casa si sa aduc un strain la masa mea. Anii au trecut, cativa pomi
saditi de mine rodesc si umbresc pamantul si cineva ma striga deja
„mama”… mai ramanea treaba cu ziditul casei… care asa cum va
inchipuiti era o metafora, care vroia sa sublinieze ca atunci cand ai o familie
si ai cladit un camin, din putinul care iti ramane trebuie sa ajuti intotdeauna  pe cineva.

Astazi cand viata pare atat de grabita iar,
tumultul ei ne ameteste , trebuie sa ne aducem aminte si de cei de langa noi,
cei mai putini norocosi, care de multe ori au nevoie de o vorba buna sau o
mangaiere, nu neaparat de ceva material. Trebuie sa ne cinstim batranii, caci
maine ii urmam si , sa ne aducem aminte de ei si sa fim constienti ca simpla
noastra prezenta in casa lor , le va alina sufletul.

„Din bucata mea de paine am hranit un om si
un caine” si cred ca asta cam zice totul . Este lucrul pe care il fac
zilnic, in drum spre servici mai cumpar cate un covrig unui copil al strazii
sau ma abat pe la adapostul de caini sa duc resturi de mancare. Nu e mult , dar
macar imi pasa. Copilul pe care il hranesc a aparut pe strada noastra iarna
trecuta, pe la sfarsitul lui noiembrie , incaltat in  slapi si cu o geaca subtire. L-am vazut
intr-o dimineata pe la 8 cand duceam copilul la gradi, batand din picioare in
fata unui bar, cersind un ceai de la automat, nu am avut geanta la mine iar
cand m-am intors cineva ii cumparase deja . A doua zi i-am dat niste haine
vechi si niste cizme pe care nu le mai purta nimeni… a umblat incaltat cu ele
pana la inceputul lui aprilie . Nu spune nici o dat a multumesc, nu stiu nici
macar cum il cheama , dar ii zambeste copilului meu si ii face cu mana de
fiecare data cand il vede.

… si ca el sunt multi, prea multi poate… pe
care in goana noastra spre rutina zilnica , nici macar nu ii observam. Vieti
pierdute, destine ratate pentru ca nu ne pasa. Nu stiu daca e o fapta buna,
sotul ma tachineaza cand ma vede ca iau cate
prajiturica din casa si imi zice ca intr-o zi o sa-mi ia portofelul, dar
mie imi place sa cred ca eu ii arat ca trebuie sa fie bun chiar daca destinul
i-a trantit usa in nas.

De cand am vazut provocarea lui Constantin , pe Blogalinitiative.ro ma
gandesc mult la baietelul acela. Acum stau la parinti, in afara orasului ,
pentru ca vreau ca ei sa se bucure de nazbatiile piticului, iar astazi special m-am
abatut din drum si l-am cautat. Fix , ca un ceasornic, se strecura printre
multimea grabita intinzand mana murdara intr-o ruga muta. L-am vazut cum s-a
oprit descumpanit cand m-a zarit , a stat pe loc pana am ajuns la el si i-am
dat covrigul. Ca de obicei nu a zis nimic , am dat sa plec si  l-am auzit aproape soptit… ” ce mai
face băietu’ ? ” L-a fel de soptit  i-am raspuns ca e” bine, la bunici”
si am plecat fara sa ma uit la el. In masina am plans , a trebuit si sa-mi
refac machiajul , dar apoi am fost multumita , copilul acela mi-a aratat ca ii
pasa …

Tie cititorule… cand ti-a pasat ultima data
de cineva ?