La Fantana vietii

Stim cu totii ca apa este cea mai raspandita substanta din natura si ca organismul uman este alcatuit in proportie de aproape 50- 70% din…apa. Daca pierdem 1% din lichidele din corp ne este sete, la 10% pierdere, rinichii se blocheaza, incepem sa avem halucinatii, iar la 20% deficit de lichid in corp… pur si simplu murim.  De aceea o hidratare corecta pastreaza un corp sanatos si o piele frumoasa.

Astazi vreau sa va vorbesc despre un moment in care fantana vietii s-a deschis pentru mine si copilul meu, oferindu-ne hrana, racoare, liniste … fericire.

Gabriel, baiatul meu avea vreo 2 ani si un pic, plecasem pentru prima data intr-o calatorie in afara tarii, cu avionul. Era atunci cand a erupt vulcanul acela si toate aeroporturile au fost paralizate, astfel si noi blocati timp de 24 de ore in Madrid.

Cand a venit momentul sa ne imbarcam, am uitat sticluta cu apa a copilului in aeroport, dar nu ne-am panicat cu gandul ca voi cere apa in avion. Zborul a fost lin pana la Bucuresti, dar din cauza norului de cenusa am decolat cu intarziere si am ajuns dupa miezul noptii ,inapoi in tara. Am hotarat sa ramanem in aeroport pana dimineata, cand aveam zbor direct spre Suceava. Piciul care dormise in avion, era extaziat de maretia aparatelor de zbor, de autobuze… de aeroport si  s-a pus pe alergat. Dupa vreo 10 minute de forfota striga in gura mare…

– Mama, eu veau ceai cald acum…

Dau sa scot sticluta cu apa… ia-o de unde nu-i, sticla se odihnea bine merci, uitata sub un scaun in Madrid. Mai scotocesc prin bagajul de mana si imi dau seama ca nu am cum sa imi linistesc copilul. Intr-un tarziu imi aduc aminte de sticla goala a biberonului. Cel mic devenise agitat si imbujorat cerand fara oprire ceai . Ii zic sotului sa ceara voie sa iasa din sala sa cumpere apa. Din fericire seful de paza care  a dat noroc cu piciul de vreo zece ori in ultimul sfert de ora , imi spune sa ii dau sticluta biberonului pentru ca in biroul din colt este un dozator de apa La Fantana, care scoate apa rece ca gheata sau fierbinte ca focul iadului si ca el tot merge sa isi faca o cafea.

Ii intind neincrezatoare sticluta sperand intr-o minune. Se da doi pasi inapoi, ii face piticului din ochi si il intreaba daca vrea sa vina sa ia apa sa bea un ceai cald. Gabriel refuza , dar mai da noroc o data si ii spune sa vina „epede ca moae de dol de ceai”. 

M-am uitat cu inima stransa cum dispare cu sticla de la biberon dupa colt ,dar nici nu apuc sa pun tetina in capacul ei ca se intoarce razand cu gura pana la urechi cu o cutie de la clame de birou in mana si ii zice piciului

– Uite si eu muream de dor de gustul aprig al unui ness, tie ti-am adus apa pentru ceai si lui mami un pahar de apa racoritoare.  Si intinde catre noi cutia , pe post de tava, cu un pahar de apa rece si sticla aburinda.

M-am bucurat teribil si abia cand cel mic a dat gata sticla de ceai mi-am dat seama ca nu mai bause apa de cateva ore . Abia atunci mi-am lipit paharul rece de obraz si am cautat cu ochii acel om minunat care si-a rupt putin din timpul sau pentru a potoli setea unui micut.

Paharul acela rece, mi-a racorit gandurile speriate. Parca niciodata nu am baut o apa mai dulce si mai buna , iar copilul meu era linistit si fericit.

Si inainte sa ne imbarcam Gabriel a mai dat odata noroc cu „omu’ cu apa” cum si-l aduce aminte si acum, iar eu i-am multumit in gand pana acasa…