Şi iarna te poți deshidrata, ai grija de tine, bea apă și cafea

Era începutul lui decembrie. Forfota sărbătorilor parfuma aerul cu miros de scorţişoară şi colinde puse în surdină. Gerul dimineţii îmi tăia răsuflarea în timp ce curăţăm parbrizul de gheaţă, uitându-mă cu jind la paharul de cafea aşezat cuminte în suportul lui de la bord.

O zi ca oricare alta, astăzi aveam întâlnire cu nişte clienţi noi carora fetele de la biroul de traduceri trebuiau să le predea o lucrare cu termeni tehnici, pe care au bibilit-o toată săptămâna şi probabil mai târziu voi începe să caut ceva cadouri online.

Brr, cât de frig poate fi, îmi zic felicitându-mă în gând pentru noua mea rochie de lână cu guler înalt şi vesta de blană pe care mi le făcusem cadou la început de iarnă.

Mă urc în maşină şi apuc paharul de cafea cu degetele reci, tremurânde. Sorb din licoarea parfumată şi strâmb din nas, era rece şi amară. Dau cu greu câţiva stropi pe gât şi pornesc maşina sperând că nu am întârziat prea mult curăţând gheaţa de pe parbriz şi nu voi prinde aglomeraţie în centru.

Cerul începea să cearnă fulgi pufoşi, care pluteau strălucitori în gerul năprasnic. Claxoanele de la primul semafor şi coadă de maşini care se întindea de-a lungul bulevardului, mă făcură să înjur încet. Îmi muşc buzele nervoasă, dorindu-mi să ajung mai repede, să beau o ceaşcă fierbinte de cafea la birou.

N-am avut noroc, aglomeraţia de la început de decembrie, semafoarele leneşe şi circulaţia în ritm de melc m-au făcut să întârzi aproape o oră.

Când am intrat în birou, căldură m-a lovit ca un pumn în plex. Mă uit întrebătoare la colegele mele, mai venindu-mi să mă răstesc.

-Câte grade sunt în biroul ăsta?

-Nu te supără şefa, azi-noapte a fost o defecţiune şi toată aripa asta de clădire fierbe la propriu. Cred că a mers încălzirea fără oprire.

Îmi dau ochii peste cap, de la – 19 la + 25 era o diferenţă care m-a năucit. Nici nu am apucat să mă dezbrac de cojoc şi deja începuse să mă doară capul. Acum nu mai eram fericită de nouă mea rochie care părea să mă strângă de gât şi vestă de blană care l-ar fi făcut invidios şi pe ciobanul Ghiţă. O scot şi o agăţ în cuier, apoi cu paşi apăsaţi mă îndrept spre dozatorul micuţ de apă, rămas în birou de la cei dinainte.

– Vai nu! strigă una din fete, în timp ce apa salcie îmi arde gâtlejul. Nu e bună deloc, e caldă, s-a ars priza aceea azi-noapte, trebuie să cumpărăm apă astăzi, asta de aici nu e băubilă, mai zice fetişcana.

– Apă şi cafea, atât am nevoie… Cafea este? Dacă aş bea suficientă cafea, aş putea conduce lumea*, mai murmur îmbufnată…

– Este, dar apa nu are gust bun, am făcut de dimineaţă şi nu am băut-o, e în cafetieră dacă vrei…

Nu apucă să termine de rostit frază, că noii clienţi intrară în birou. M-am înroşit instantaneu, de sete, de nervi, de căldură şi din cauza durerii care îmi zvâcnea în tâmple.

Dintr-o dată m-am simţit că însetatul rătăcit în deşert, mi-am dat seama că nu am băut decât câţiva stropi de cafea dimineaţă în maşină şi setea începu să mă chinuie nemiloasă.

Le zâmbesc strâmb noilor veniţi care glumeau despre primitul cu colinda, în timp ce mă gândeam că nu pot să îi servesc nici măcar cu o cafea. Îmi aduc aminte de profesoara de biologie care ne spunea la fiecare oră : corpul uman este format 75% din apă. Apa umple celulele, spaţiile dintre celule, hidratează creierul şi măduva spinării, apa e totul, apa eşti tu. Doar o scădere de două procente din nivelul de apă în celule, provocă dezhidratarea cu efecte grave de sănătate, blocarea rinichilor sau dureri de cap. Şi iarna te poți deshidrata, întotdeauna ia cu tine o sticla de apă.

Apa este o emoţie care curge!**

Deodată privesc prin uşa de sticlă, în partea cealaltă a coridorului, unde băieţii din biroul de avocatură păreau atât de fresh. Revelaţia că dincolo e o altă aripă de clădire mă trezeşte ca un duş rece. Fac doi paşi înspre uşă şi privirea  îmi cade pe aparatul watercooler pe care îl achiziţionaseră de curând.

-Gabriela! îmi spunea magistratul de dincolo, dă-le apă bună şi rece angajaţilor, le va limpezi mintea şi le va da putere. Râdea de mine că nu îmi luasem încă un nou dozator de apă şi îl păstrasem pe cel de la vechii proprietari din biroul unde mă mutasem de curând.

Îmi invit clienţii să se facă comozi şi cu cel mai răvăşitor zâmbet de care eram în stare în dimineaţă aceea, deschid uşa biroului vecin.

-Am venit să beau apă, la noi s-a ars priza! reuşesc să şoptesc cu gură uscată şi pulsul zvâcnind în urechi.

Alin, se uită zâmbind la mine, impecabil în cămaşă lui scrobită.

-A crăpat? Ţi-am spus că îţi trebuie apă bună ca să îţi pună neuronii în mişcare?

Alin era şeful de dincolo, cum mai glumeam noi. Întotdeauna apelăm la el când aveam nevoie de sfaturi juridice.

Îmi pun un pahar cu apă rece ca gheaţă şi dulce ca apa de izvor, îl beau pe nerăsuflate. Mă uit lung la dozatorul elegant La Fântâna şi aproape că îmi vine să îi dau o îmbrăţişare… dozatorului desigur. De un negru profund, însuşi aparatul părea un avocat îmbrăcat în costum scrobit.

-Am sticle reci de apă şi cafea Kafune, vrei? Ştiu că la voi a fost o defecţiune.

-Vai, te rog, mai spun eu cu mintea deja dezmorţită, acum când senzaţia de sete a dispărut. Ştii, tocmai au venit clienţii cei noi. M-ai salvat!

-Du-te, îţi trimit secretara cu apă şi cafea.

Mă întorc veselă în birou, unde fetele mele, cu obrajii roşii de căldură aşteptau curioase.

-Avem apă şi cafea, le şoptesc fericită, şi înca din alea bune, haideţi să încheiem contractul acela.

Mă aşez plină de energie la masa de şedinţă, în timp ce secretara lui Alin intră cu tava pe care stăteau aşezate cele mai apetisante căni de cafea din câte mi-a fost dat să văd. Aroma cuceritoare invadează fiecare colţ al încăperii şi cu greu mă abţin să nu înşfac o ceaşcă aburindă şi să sorb cu nesaţ lichidul parfumat şi fierbinte.

Din fericire clienţii mei aveau aceleaşi poftă ca şi mine şi aproape în tandem au ridicat ceşcuţele cu cea mai bună şi aromată cafea din câte au fost in acel birou vreodată. Cu greu m-am stăpânit să nu gem în timp ce licoarea rafinată îmi mângâia cu catifelarea ei gâtlejul. Spuma fină şi delicioasă, se topea în gură îmbătând cu aroma ei papilele gustative, liniştind simţurile şi trezind neuronii.

Când secretara s-a întors din nou cu apa din biroul lor, am făcut ochii mari, simţindu-mă ruşinată, cu gândul la dozatorul nostru ponosit şi îngălbenit de vreme. Mă certam în gând că nu am pus niciodată preţ pe apă la birou. Până astăzi nu am văzut cât de importantă este această. Dacă nu era Alin să mă salveze, nu ştiu ce făceam.

Secretara a aşezat sticlele elegante în faţă fiecăruia şi m-am surprins tânjind şi după o gură de apă proaspătă, doar împinsă de dorinţa ca degetele mele să atingă supleţea desăvârşită a sticlei.

Printre zâmbete am încheiat contractul. Fericită şi cu setea potolită, în timp ce îmi luăm rămas bun de la oaspeţii mei, mă gândeam că cel mai bun cadou pentru angajatele mele şi pentru biroul meu ar fi un watercooler La Fântâna, aşa cum aveau în biroul vecin.

Am înşfăcat de pe masă sticla şi am sorbit restul de apă cu o plăcere nedisimulată. Cât era de bună, cât era de perfectă şi cum îmi potolea setea! Nici o apă parcă nu mi-a alinat gâtlejul însetat, atât de bine ca aceasta. Apoi în timp ce priveam feţele fericite ale colegelor mele, care au avut parte de aceaşi trataţie, mi-am dat seama de ce cafeaua era atât de bună.

Cafeaua fusese preparată cu apă de la dozator. Apa La Fântână este extrasă din regiunea muntoasă Mitrovo Polje (Serbia), un loc departe de poluarea urbană. Gustul neutru, plăcut, cu conţinut echilibrat de minerale, satisface setea oricui. Totodată compoziţia elementelor naturale din apă, face ca ingredientele cafelei să fie activate, determinând aromele fine să iasă la suprafaţă şi să te surprindă cu fineţea lor desăvârşită.

Din acea zi în biroul meu apa şi cafeaua au fost cele mai bune. În mai puţin de o săptămână cei de la La Fântână au instalat şi la noi un aparat watercooler micuţ şi elegant, iar cafeaua delicioasă îşi întinde de acum braţele parfumate până pe trotuarul din faţa biroului, ademenindu-te, ispitindu-te, îmbătându-te cu apa şi cafea…

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

*citat Stephanie Piro

**citat Alberto Casiraghy

***fotografie de coperta PixaBay (modificată)