Razboaiele lumii mele la 10 ani

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Din oceanul Pacific
A ieșit un pește mic
Și pe coada lui scria
Ieși afară dumneata

Degetelele lipicioase de la acadele meşteşugite de o tanti care locuia la căsuţa din colţul blocului, se îndreptau spre piepturile fremătând de emoţie ale picilor adunaţi lângă banca prăfuită din spatele blocului, era timpul pentru alegerea coechipierilor la jocul în care toţi eram eroi ”ţară-ţară vrem ostaşi”. Lumea noastră era o bucăţică de teren acoperita cu iarba, in spatele blocului, o protejam şi o salvam în lupte imaginare cu alţi pici de pe alte bucăţi de gazon împrăştiate ici colo prin cartier.

Ochişorii cu sclipiri vioaie urmăreau atent numărătoarea să nu apară vreo greşeală. Nu concepeam să facem altfel echipele , numărătoarea noastră copilăroasă era imparţială. Altfel cei mai mari sau mai puternici formau echipa lor imbatabilă, iar zidul lor devenea impenetrabil.

Ne aliniam apoi strânşi de mânuţe,împărţiţi în  două ”fronturi”,faţă în faţă, uitându-ne unii la alţii, serioşi  şi… începeam războiul.

– Ţară-ţară vrem ostaşi !!!

– Pe cineeeee? răsună cartierul, iar ecoul glasurilor noastre se auzea de departe…

– Îl vrem pe… şi şuşoteam între noi alegând-ul întotdeauna pe cel care ni se părea mai puţin puternic din echipa adversă, subminând strategiile lor de lupta. Strângeam rândurile şi îl priveam cum îşi ia avant cu speranţa că va trece printre noi. Câteodată reuşea şi se întorcea  victorios la echipa lui, altădată ne arcuiam şi deveneam ”unul”, ne strângeam în jurul prizionerului şi ne măream echipa. Veriga slabă era trimisă în mijlocul şirului, iar cei ce îl flancau îi strangeu mânuţele tare, de-i dădeau lacrimile. Prizonerul avea aceeaşi soarta…

Cât am fi avut nevoie de braţele lui Ben 10, eroul copiilor de astăzi. Şi-ar fi activat ceasul lui magic, Omnitrixul şi s-ar fi transformat în patru braţe! Unul din extraterestri , inchisi in acea carapace și în corpul căruia, micul Ben Tennyson se upgradeaza cumva.

 

2

Ghiulea ne-ar fi putut ajuta și el. S-ar fi năpustit asupra duşmanilor şi le-ar fi rupt şirul. Am fi reuşit să învingem de fiecare dată. Am fi salvat lumea noastră în fiecare zi.

Poate ca m-as fi asemănat cu acest extraterestru. Eram un copil bondoc și rotofei. Alergam toată ziua pe micul spațiu verde din spatele blocului. Pentru mine, pentru noi, toți copiii din bloc, acela era universul nostru. Locul în care am copilărit 10 ani și nu ne-am plictisit nici o secundă.

Era acolo o bara pentru covoare unde am învățat să fim gimnaști și am câștigat medalii din sfoara și trofee din sticla de la lapte sau de la sana, pe care cate un părinte cu dare de mană o vopsea înauntru cu var de o culoare indescifrabilă.

Mai era o banca unde stăteam cu rândul, căci nu încăpeam toți odată. Acolo plănuiam războaie, ne închideam prizonierii sau ne oblojeam răniții.

Şi tot acolo ceream ostaşi … şi ne luptam ore în şir, fără să ne plictisim. Făceam ora de educaţie fizică în fiecare zi, acolo, în spatele blocului. Salvam lumea noastră şi ea ne salva pe noi. Pe atunci scutirile medicale erau excepţionale şi întotdeauna copilul respectiv stătea pe margine privind trist la jocurile noastre dar, o suferinţă fizică adevărată nu îl lasă să depună nici un fel de efort.

Tot noi, îi oblojeam rănile sufletului şi cumva în candoarea copilăriei, în zilele când unul dintre noi era bolnav, alegeam să salvăm lumea de la săgeţile de hârtie, pe care tot noi le împrăştiam, pe care le reciclăm așezându-le în cutiile de la margarină, pentru luptele ce urmau în ziua următoare.

Sau în zilele ploioase mergeam la vânătoare pe scara interioara a blocului. Nimeni nu ne certa, părinții noștri erau la servici. Rar cate o bunica deschidea ușa și ne privea zâmbind.

Fiecare își păzea ușa, de fantome răutăcioase, stârnite de becurile prăfuite care atârnau de firele lungi. Cat de mul  am fi avut nevoie de un Omnitrix care sa ne ajute în luptele noastre imaginare.

Îmbujoraţi şi veseli ne luam porţia de mişcare zilnic, eram plini de energie şi alergam de colo-colo neobosiţi. Vioi ne-am petrecut copilăria strigând victorioşi, câştigând războaie închipuite, jucând leapşa, ascunselea, lapte gros. Tuburile de pvc , se transformau în adevărate arme care aruncau ”gloanţe” de hârtie… Scândurile la care erau atașați 4 rulmenți, erau cele mai nemaipomenite vehicule, mai târziu s-au transformat în skateboarduri, pe care copii noștri le manevrează cu atâta ușurință.

Praștia, bile și cercuri de tot felul, au fost arme care ne-au ajutat sa supraviețuim în lupte cu monștri nemaivăzuți.

Timpul a trecut şi luptele cu muniţie de celuloză s-au transformat în partide de paintball, iar acum privim cu încântare la proprii noștri copii care sunt eroi la vârsta copilăriei, într-o lume în care și noi am trăit cândva. Întocmai ca personajul lor preferat, Ben Ten, serialul de animație în care Ben Tennyson, un băiat de 10 ani, salvează lumea cu ajutorul prietenilor săi și cu un dispozitiv-ceas numit Omnitrix, cu care se poate transforma în 10 creaturi extraterestre, fiecare cu o anumită putere.Noi nu aveam puteri, dar aveam imaginație cat sa doboram toți cei 10 extratereștri închiși în ceasul lui Ben 10.
În ultimii ani, Ben 10 a „crescut” odată cu publicul și cu fiul meu 😀 , ajungînd un adolescent de 14 ani. Producătorii au decis ca de anul acesta Ben 10 să aibă din nou 10 ani, implicit să recâștige publicul său inițial, iar Cartoon Network aduce seria cu numărul 10 pe micile ecrane.
Ben Ten
Povestea continua pentru fiecare generație de copii, întotdeauna câștigăm bătăliile celor 10 ani ai copilăriei noastre.
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Be the first to comment on "Razboaiele lumii mele la 10 ani"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*