Cum ne îmbrăcăm când mergem la munte, regula celor 3 straturi

parfum de iarna
Share the joy

Cum ne îmbrăcăm când mergem la munte, regula celor 3 straturi

Zăpadă, peste tot zăpadă… nu îmi aduc aminte de când nu am mai văzut un Crăciun atât de frumos. Și cu sosirea fulgilor vin și problemele, mai ales ale aventurierilor care consideră multele un ținut al poveștilor și nu văd dincolo de frumusețea absolută a peisajelor de iarnă pericolul gerului năprasnic.

Zilnic văd la știri oameni în toată firea îmbrăcăți în blugi și adidași pe pârtiile de schii și mă întreb dacă atunci când s-au hotărât să petreacă concediul la munte nu s-au gândit că așa cum mergi la mare cu șlapi și costum de baie și când mergi la munte ai nevoie de bocanci și haine groase… mai multe straturi chiar.

Pentru a ne bucura de o zi perfectă la munte, pe lângă zăpada pufoasă și peisajele de vis, trebuie să fim conștienți că vom sta pe afară toată ziua, astfel încât trebuie să ne simțim confortabil ore în șir fără a începe să dârdăim.

Dacă vom călători cu cei mici, atunci echipamentul obligatoriul pentru aceștia începe cu o pereche strașnică de ghete copii, impermeabile și cu talpa antialunecare.

Pe lângă încălțăminte copii adecvată pentru cei mici, vom mai avea nevoie de pantaloni vătuiți, ștrampi, bluze speciale, manuși, șosete, căciulă și o geacă copii, impermeabilă și ea.

bord masina iarna

Vacanța la munte

Pentru că stau în Bucovina unde iernile sunt uneori extrem de reci, eu nu am mers cu copilul la munte fără echipament de ski, respectiv pantalonii salopetă specifici și geacă pufoasă cu glugă, căciuliță îmblănită, mănuși cu un deget și bineînțeles fular. Intr-un an am prins la poalele Rarăului temperaturi de -20 de grade timp de o săptămână, iar cel mic, care avea vreo 6 ani, a petrecut cea mai spectaculoasă vacanță de iarnă în care s-a plimbat cu sania în fiecare zi.

Iarna un weekend la munte nu e o simplă drumeție de vară. În acest anotimp munții devin un teren de joacă complet nou. Este un joc uneori periculos în care trebuie respectate anumite reguli stricte de siguranță, chiar și pentru cunoscători.

Cei mai mulți dintre cei care ajung aici vin cu prientenii și nici măcar nu se gândesc la echipament. Iar acest lucru nu trebuie să îl subliniez eu, îl vedem zilnic pe rețelele de socializare.

Însă întotdeauna există o primă dată, o zi în care ajungi în zăpadă gata să înveți și apoi nu vei mai face parte din grupul celor care trebuie să cheme salvamontiștii să îi coboare din vârf de munte.

Regula celor trei straturi de haine pentru a nu-ți fi frig niciodată

Eu sunt o friguroasă. Și când zic friguroasă vreau să zin că mi se pare că mă congelez de frig în fiecare iarnă, așa că am învățat să mă îmbrac pentru a nu dârdăi nici măcar o secundă.

Regulă celor 3 straturi a apărut în 1986, când marca norvegiană Helly Hansen a propus această combinație că fiind ideală pentru alpiniști. Acest concept se bazează pe anumite materiale și respectă anumite reguli.

Departe de a fi aplicabilă doar iarna, regula straturilor este un sfat absolut pe care trebuie să îl ascultăm și în cea mai mare parte a toamnei și la începutul primăverii. Bunica îmi spunea că trebuie să mă îmbrac ca o ceapă, învelită în foi până nu mai simt frigul și asta cu mult înainte ca acest sistem să își dovedească științific eficacitatea.

După cum sugerează și numele, regulă celor trei straturi constă în purtarea a trei haine suprapuse pe partea superioară a corpului (în partea inferioară pot fi două, în funcție de caracteristicile hainei exterioare). Asta nu înseamnă că trebuie să desfășurăm toată activitatea cu cele trei seturi, ci că ne putem juca cu ele în funcție de circumstanțe, deoarece fiecare dintre ele va îndeplini o funcție foarte specifică.

Primul Strat – a doua piele

Primul strat este în contact direct cu corpul și funcția sa este de a absorbi transpirați și a o purta spre straturile superioare și a menține pielea uscată.

Este important să rețineți că nu este suficient să porți orice îmbrăcăminte că prim strat. Dacă am folosi, de exemplu, un tricou din bumbac, ne-ar absorbi transpirația, dar ar rămâne umed și o senzație foarte neplăcută ne-ar însoți toată ziua. Astfel că este indicat să purtați haine sintetice precum ar fi poliesterul sau polipropilena.

Pe lângă faptul că este alcătuit din piese vestimentare specializate, primul strat trebuie să fie strâns, mulat pe corp, altfel nu își îndeplinește sarcina.

Al Doilea Strat – de izolare

Funcția celui de-al doilea strat este de a ne izola termic împiedicând căldura generată de corpul nostru să între în contact cu aerul rece din exterior. Hainele din acest strat trebuie să aibă mărimea potrivită.

Respirabilitatea este importantă, deoarece transpirația ar trebui să-și continue drumul din pielea noastră spre exterior.

Misiunea acestui strat este de a furniza căldură și în general este alcătuit dim materiale ce conțîn lână sau materiale de ultima generație precum cele pe care le numim polar.

Al Treilea Strat – impermeabilitate la cele mai înalte niveluri

Al treilea strat este cel care completează și sigilează protecția noastră împotriva vremii friguroase. Funcția acestuia este de a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau a vântului. Acestea, dacă își găsesc drumul spre interior, au capacitatea de a ne face să ne fie frig. O altă caracteristică de dorit a acestui al treilea strat este, din nou, respirabilitatea.

Deși se folosesc de obicei 3 straturi în combinație între ele, în situații de frig extrem se poate adăuga sistemului un strat suplimentar de căldură, precum o geacă cu umplutură de puf.

Nu în ultimul rând șosetele trebuie să fie groase și încălțămintea specifică.

Ideal ar fi ca hainele pentru excapade la munte să fie cumpărate din magazine de specialitate, unde țesăturile din crae sunt realizate sunt conforme si personalul vă poate sfătui.

Nu uitați că în România iernile la munte, mai ales în nordul țării, sunt extrem de reci. Acum când sărbătorile sun aici, păstrați eleganța și hainele subțiri pentru petrecerile din interior, pentru că când temperaturile coboară sub zero grade, pericolul de degerare este iminent.

1 Comment on "Cum ne îmbrăcăm când mergem la munte, regula celor 3 straturi"

  1. Multumim pentru sfaturi.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*