8 sfaturi pentru intretinerea imprimantelor si cateva lucruri despre cartusele lor
Dacă ai o imprimantă sau ești pe cale sa achiziționezi una, atunci acest articol s-ar putea sa iți salveze buzunarele la un moment dat.
Acum ceva timp, am avut nevoie impetuoasa sa scanez și sa listez niște documente. Totul se întâmpla într-o duminica, pe la 5 când toți prietenii mei, posesori de imprimante, erau fie pe la un grătar, fie la un film sau aveau altceva mai bun de făcut decât sa îmi listeze mie niște hârțoage. Asa ca singura alternativa rapida a fost sa îmi cumpăr o imprimanta cu scanner, multifuncțională.
Desigur am ales cu gândul ca îmi va folosi și altădată, aşa că am optat pentru o imprimantă bună și scumpă despre care am crezut eu atunci, îmi va lista toată viaţa… dar nu a fost chiar aşa.
Clar, v-ați dat seama ca nu am zilnic ceva de listat, astfel ca după acea duminica , imprimanta mea a stat cuminte în cutie câteva luni bune… până a venit momentul să am nevoie din nou de ea.
Am pus-o în priză și „print”. A pornit, totul ok, doar că nu s-a imprimat nimic, foaia a ieșit goală. Am testat-o , am învârtit-o pe toate parțile, dar nu a vrut și gata. Pentru ca o folosisem atunci, cerneala s-a uscat și nu a mai vrut sa meargă.
Imprimante sunt periferice care nu vor avea nevoie de prea multă atenție de-a lungul vieții, dacă sunt bine întreținute, utilizezi cartuse imprimanta de calitate și hârtie bună. O imprimantă este utilă pentru mult timp, așa că hai să aruncăm o privire la câteva sfaturi cheie pentru o întreținere corectă a acesteia și pentru ca imprimanta sa rămână timp îndelungat, la fel de bună ca în prima zi.
Sfaturi pentru întreținerea imprimantelor
- Întotdeauna urmează instrucțiunile date de producător, folosește software-ul oferit, interesează-te de consumabile bune și înlocuiește cartușul când este nevoie.
- Efectuează întreținerea preventivă. Acesta este cel mai bun mod de a avea o imprimanta perfect funcțională ori de câte ori este nevoie. Altfel vei păți la fel ca mine, exact când vei avea nevoie nu va funcționa.
- Folosește tonere originale și cartușe de calitate sau, alege cartușe care se potrivesc perfect modelului de aparat pe care îl deții, cum sunt de exemplu cartuse compatibile HP pentru imprimanta mea. Nu uita ca pentru fiecare model de imprimantă exista cartușe compatibile. Sunt mai ieftine și au aceeași calitate și fiabilitate ca și un cartuș original.
- Când înlocuim cartușul, acesta trebuie sa se potrivească perfect. Dacă nu se așează la locul lui cu ușurință, nu forțați. Verificați dacă ați achiziționat modelul adecvat, dacă intrarea în spațiul său nu este blocată de altă componentă sau, dacă poziția în care îl introduceți este cea corecta.
- Nu îți încărca singur cartușele, apelează cu încredere la persoanele specializate. O picătură de cerneala în plus, poate afecta buna funcționalitate a aparatului și calitatea paginilor imprimate.
- Dacă aveți un blocaj de hârtie, nu forțați imprimanta să elibereze foaia, deoarece sertarul conţine unele componente mici care pot bloca dispozitivul, dacă acestea se mișcă de la locul lor. Nu în ultimul rand folosește hârtie de calitate, recomandată de producător.
- Nu folosiți produse de curățat comune, acestea lasă reziduuri și pot produce daune, deoarece unele din ele lasă în urma o peliculă care în contact cu cerneala poate deveni lipicioasă. Utilizează produse speciale, care nu vor afecta buna funcționalitate a imprimantei.
- Nu trage praful cu aspiratorul! Se poate crea electricitate statică care poate duce la un scurt circuit sau , unele piese se pot mișca de la locul lor.
Nu în ultimul rand vreau sa îți spun ca o imprimantă pe jet de cerneală se întreține mai ușor decât una cu toner care funcționează pe baza de praf.
Dacă îți selectezi calitatea optimă pentru listare, un cartus imprimanta poate dura cu pana 25% mai mult.
Dacă vei ţine cont de aceste sfaturi, vei avea o imprimanta gata oricând pentru listare.
Be the first to comment on "8 sfaturi pentru intretinerea imprimantelor"