Blugii preferați, de la agonie la extaz

Astăzi, dis de dimineață, mi-am pus blugii mei preferaţi. O pereche de jeans boyfriend cu buzunarele rupte şi capsele schimbate la cizmarul din piaţă.

M-am uitat în oglindă şi am chicotit. Am făcut mai apoi câteva piruiete, învârtindu-mă pe vârfuri, încălţată cu stiletto cei roşii şi cu buzele țuguiate ca pentru un selfie grandios, mi-am trimis câteva bezele mie însămi, fericită de imaginea pe care oglinda mi-o întorcea.

Nu m-am schimbat prea mult, doar câteva fire argintii și alte câteva linii discrete de fericire, au apărut în colţul ochilor în rest, micii mei prieteni pe care tocmai i-am scos din dulap, mă făceau să par o puştoaică, dacă nu ar fi cel mic să mă strige mama, aş crede că timpul ne-a îngheţat cumva, undeva, pe o margine de eternitate.

Blugii însă au îmbătrânit, cei câţiva ani pe care i-au adunat au început să îşi spună cuvântul şi tăbăciți de centrifuga maşinii de spălat sau roşi de invidie pe noii jeanşi skinny, achiziţionaţi săptămâna trecută, au plesnit. Un pârăit urât, ca începutul unei avalanşe, a spart liniştea camerei, fix când m-am aplecat să-i iau pe ceilalţi să îi probez  cu pantofii cu tocuri înalte..

M-am învârtit pe călcâie, aruncând o privire ruşinată oglinzii. Nu era ziua mea norocoasă, dar de fiecare dată când se schimba sezonul și cautam în dulap după haine mai groase sau mai subțiri, descopeream cu nedisimulată plăcere piese vestimentare vechi, uitate prin ungherele garderobei și le probam, sperând că îmi vor veni mai bine decât atunci când fără jenă le doseam în uitare.

Blugii mei preferaţi s-au rupt. Am oftat şi cu inima frântă i-am aşezat în cutie, după uşă, peste ceilalţi nefericiţi. Nu era o dramă, aveau să reînvie sub o altă formă dar, atunci, sub razele blânde ale dimineții, mi-au adus aminte de primii mei pantaloni denim.

Mi-am dat ochii peste cap cu nostalgie. Oare cum ar fi să mă întorc în timp să am din nou doar o pereche de blugi. Parcă îi văd aievea. Cea mai frumoasă pereche de Levi’s. Modelul anilor 90, conici, de un azuriu strălucitor şi groşi, de stăteau în picioare singuri dacă îi călcai bine. I-am purtat aproape un an, zi de zi, până m-am aşezat pe o gumă de mestecat, când am mers la film cu iubitul. Am plâns zile în şir, când i-am distrus încercând să scot guma cu un şerveţel şi fierul de călcat. Nu am mai găsit altă pereche la fel și din când în când îi scoteam încercând să curat pata, care în cele din urmă a devenit hidoasă ca un monstru.

Şi atunci am hotărât să o alung, am scos un foarfece şi am decupat-o, apoi primii mei jeanşi au devenit primii mei pantaloni scurţi de blugi. Le-am scos franjuri pe care le-am tăiat drept, apoi am cusut o panglică de dantelă fix pe unde ar fi trebuit să fie tivul şi i-am mai purtat o vară.

Partea de jos am păstrat-o cu sfinţenie, voiam să îmi fac o fustă conică. Nu a fost să fie, căci anul următor, am ajuns într-un bazar unde se vindeau blugi aduşi de pe meleaguri străine şi mi-am luat o salopetă şi o fustă mini.

Anii au tecut şi colecţia mea de jeanşi se îmbogăţea cu cel puţin o piesă pe sezon. Am purtat salopeta, cu bretelele descheiate, atârnând fără vlagă pe lângă şolduri. Blugii elastici de un gri spălăcit şi celebrii jeans evazaţi, coborâți parcă din videoclipurile ABBA se lipeau nestingheriți de cămăși în carouri și tricouri în culori pastelate. În fiecare an reinventam hainele din denim.

Cămăşile au devenit veste, fustele s-au transformat în poşete, iar pantalonii se scurtau după cum dicta moda. În cele din urmă poposeau în cutie, pentru binemeritată odihnă, înainte să se nască din nou.

M-am uitat spre divan şi am zâmbit nostalgic, amintirea lor plutea sfâșiată în zeci de bucăţi. Fiecare fâșie, fiecare gaică şi fiecare buzunar, au fost o etapă a vieţii mele. Un capitol în care moda, a găsit un nou desen pentru cel mai utilizat material din toată istoria. Cel mai reinventat, mai iubit şi mai colorat din toate firele, ţesut pentru a mia oară într-o bucată de denim.

M-am strâmbat la oglindă şi cu vârful degetelor mi-am tras noii pantaloni peste coapse. Am simţit mângâierea lor aspră, iar mirosul inconfundabil de bumbac prespălat mi-a invadat nările şi ochii mi s-au umplut de fericite. Am găsit blugii perfecţi, înlocuitori pentru cei care tocmai m-au părăsit . Am închis ochii satisfăcută și m-am felicitat în gând pentru achiziția făcută pe Answear.ro.

Ore la fel de fericiți erau și primii mineri când au îmbrăcat pantalonii scorțoși din doc gros?

Istoria oficială a pantalonilor pe care ii cunoaştem astăzi ca „blugi”, a început în 1853. În timpul goanei după aurul din California, atunci când printre miile de imigranţi care veneau de la New York, un  evreu de 24 de ani pe nume Oscar Levi Strauss s-a alăturat celorlaţi fraţi ai săi care făceau comerţ cu materiale textile şi au început să le vândă minerilor o pânză groasă de culoare maro, promiţându-le că aceasta îi va feri de umezeala din mină şi pantalonii făcuți din acea pânză vor avea buzunare largi unde îşi vor adăposti uneltele.

Noul tip de pantalon a devenit rapid o emblemă printre căutătorii de aur, iar Levi Strauss, văzând oportunitatea de afaceri i-a îmbrăcat pe mineri în pantaloni din noua ţesătură. Ulterior pânza groasa de bumbac a căpătat nuanțe de la auzuriu la indigo, transformând pentru totdeauna istoria modei.

În 1872, un alt evreu pe nume Jacob W. Davis, conceput nituri de cupru pentru a consolida cusăturile de la buzunare, dat fiind faptul ca acestea se rupeau sub greutatea uneltelor. Pentru că evreii noștri erau zgârciţi şi nu voiau să cheltuiască bani, s-au asociat şi au creat blugii cu nituri la buzunare, exact aşa cum îi ştim noi astăzi.

Denimul a schimbat pentru totdeauna istoria modei. Nici un alt material nu a fost capabil sa urce pe podium, reinventat an de an, precum obiectele vestimentare din denim.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.